adjudecare sf [At: DA ms / Pl: ~cări / E: adjudeca] (Jur) Atribuire (prin hotărâre judecătorească) a unui bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare.

ADJUDECARE, adjudecări, s. f. Acțiunea de a adjudeca. Bun atribuit prin adjudecare.

ADJUDECARE, adjudecări, s. f. Acțiunea de a adjudeca.

ADJUDECARE s.f. Acțiunea de a adjudeca. [< adjudeca].

adjudecare f. lucrarea de a adjudeca și actul prin care se adjudecă.

adjudeca vt [At: CADE / Pzi: adjudec / E: fr adjuger] (Jur) A atribui (prin hotărâre judecătorească) un bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare.

*ADJUDECA (-ec) vb. tr. ⚖️ 1 A hotărî prin judecată că un lucru se cuvine cuiva de drept: Basarabia fusese adjudecată Rusiei (I.-GH.) ¶ 2 A da un lucru aceluia care a oferit un preț mai bun la mezat, a harecilui: bunul se va ~ asupra aceluia care la cea din urmă strigare va fi dat prețul cel mai mare (PR.-CIV.) [lat. adjudicare cu accepțiunile fr. adjuger].

‡ATÎRDISI, ‡ATIRDISI (-isesc) I. vb. intr. ⚖️ A da ceva mai mult peste prețul oferit de altul pentru un lucru ce se vinde la mezat: acel ce atirdisește la o licitație... rămîne îndatorit să priimească lucrul (COD.-CAL.). II. vb. tr. = ADJUDECA [ngr. άρτηρδίςω < tc.].

ADJUDECA, adjudec, vb. I. Tranz. A atribui, prin hotărîre judecătorească, un bun aceluia care a oferit prețul cel mai mare la licitație.

ADJUDECA, adjudec, vb. I. Tranz. A atribui (prin hotărîre judecătorească) un bun aceluia care a oferit mai mult la licitație. – Lat. lit. adjudicare.

ADJUDECA vb. I tr. A da, a atribui (un bun, o lucrare etc.) aceluia care oferă mai mult în cadrul unei licitații sau al unei concurențe. ♦ Refl. (rar) A-și atribui, a apuca, a-și lua ceva. [< lat. adiudicare, cf. fr. adjuger, după judeca].

ADJUDECA vb. I. tr. (jur.) a atribui (un bun) aceluia care oferă mai mult în cadrul unei licitații publice. II. refl. a-și atribui, a-și lua ceva. (< lat. adiudicare după fr. adjuger)

A ADJUDECA adjudec tranz. (bunuri) A atribui persoanei care în cadrul unei licitații oferă o sumă mai mare. /<lat. adjudicare

adjudecà v. 1. a hotărî prin judecată că un lucru se cuvine cuiva după drept; 2. a da celui ce oferă mai mult; 3. fig. a da, a decerne o recompensă.

*adjúdic, a -á v. tr. (lat. adjúdico, -áre). Atribuĭ pin judecată o proprietate. Acord celuĭ ce oferă maĭ mult la concurență. Decern. – Greșit adjudec, după cum ar fi greșit revindec față de vindec. V. atîrdisesc.

*adjudicațiúne f. (lat. adjudicátio, ónis). Acțiunea de a adjudica. – Și -áție, dar ob. -áre.

adjudecare (atribuire) s. f., g.-d. art. adjudecării; pl. adjudecări

adjudecare (atribuire) s. f., g.-d. art. adjudecării; pl. adjudecări

adjudecare s. f. → judecare

adjudeca (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 1 sg. adjudec, 2 sg. adjudeci, 3 adjudecă; conj. prez. 1 sg. să adjudec, 3 să adjudece

adjudeca (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 3 adjudecă

adjudeca vb., ind. prez. 1 sg. adjudec, 3 sg. și pl. adjudecă

ADJUDECARE s. (JUR.) adjudecație. (~ unui bun.)

ADJUDECA vb. (JUR.) (înv.) a harecilui. (~ cuiva un bun, la o licitație.)

ADJUDECA vb. (înv.) a harecilui. (~ cuiva un bun, la o licitație.)

adjudeca (-c, -at), vb. – A atribui un bun scos la licitație persoanei care oferă prețul cel mai mare. Pe baza lui a judeca, întocmai ca fr. adjuger sau lat. adjudicare. – Der. adjudecar, s. m. (persoană căreia i se adjudecă un bun); adjudecație, s. f. (adjudecare).