3 intrări

21 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

adiunct a, sm vz adjunct

*ADIUNCT sm. Ajutor (al unui profesor, magistrat, etc.) [germ. < lat.].

ADJUNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului.- Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus.

adjunct, ~ă [At: (a. 1847) URICARIUL VII, 234/ V: adiunct / Pl: ~cți, ~e/ E: ger Adjunkt, lat adjuntus] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din conducerea unei instituții, întreprinderi sau a unui serviciu din interiorul acestora, având funcția imediat subordonată titularului. 3 smf Ajutor. 4 smf Locțiitor.

ADJUNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. Care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului. ◊ (Substantivat) Adjunctul directorului. – Din germ. Adjunkt, lat. adjunctus.

ADJUNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. (De obicei pe lîngă nume care arată o funcție publică) Care face parte din conducerea unei instituții sau a unui serviciu, avînd funcția imediat subordonată titularului. Director adjunct.Pentru a asigura o conducere deosebit de calificată a muncii de propagandă, comitetul de partid... a organizat seminarii... cu primii-secretari și cu secretarii-adjuncți ai comitetelor de partid raionale și orășenești, care conduc secțiile de propagandă și agitație. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2576.

ADJUNCT, -Ă, adjuncți, -te, adj. Care face parte din conducerea unei instituții sau a unui serviciu, avînd funcția imediat subordonată titularului. – Germ. Adjunkt (lat. lit. adjunctus).

ADJUNCT, -Ă adj. (adesea s.m.) Cu funcție imediat subordonată unui șef, unui conducător de instituție etc. [Var. adiunct, -ă adj. / < lat. adiunctus, cf. germ. Adjunkt, fr. adjoint].

ADJUNCT, -Ă s. m. f., adj. (persoană) cu funcție imediat subordonată unui conducător de instituție etc. (< germ. Adjunkt, lat. adiunctus)

ADJUNCT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care are funcția imediat subordonată conducătorului unei instituții. Director ~. /<lat. adjunctus

adjunct a. ajutor (într’o funcțiune); director adjunct.

*adjúnct, -ă adj. (lat. adjunctus, alipit). Alipit ca ajutor: funcționar adjunct. S. m. Titlu oficial al căpitanilor și maĭorĭlor de intendență (germ. rus. adĭunkt). V. atașat.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

adjunct adj. m., s. m., pl. adjuncți; adj. f., s. f. adjunctă (desp. -junc-tă), pl. adjuncte; abr. adj. (și: director adjunct)

adjunct adj. m., s. m., pl. adjuncți; adj. f., s. f. adjunctă (-junc-tă), pl. adjuncte; abr. adj.

adjunct adj. m., s. m., pl. adjuncți; f. sg. adjunctă (sil. -junc-), pl. adjuncte

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ADJUNCT s. (MAR.) secund. (~ comandantului unei nave.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

adjunct (adjunctă), adj. – Care face parte din conducerea unei instituții, avînd funcția imediat subordonată titularului. < Lat. adiunctum (sec. XIX). În Bucov. s-a pronunțat o vreme adiunct, sub influența pronunțării germ.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ADJUNCT Termen impus de gramatica structuralistă* și preluat de teoriile poststructuraliste desemnând orice constituent suprimabil din componența unei sintagme* sau a unui grup* sintactic: sin. modificator; determinant facultativ. • în GV (= grup verbal) și GAj (= grup adjectival), adjunctul se opune argumentelor* (sau complementelor*), determinanții ceruți de sintaxa și semantica internă a centrului* (sau capului*) de grup, cărora centrul le impune restricții de formă: de caz și de prepoziție și rolul* tematic. Vezi, de ex., în grupul verbal: A găsit soluția astăzi, pe neașteptate, distincția dintre adjuncții astăzi și pe neașteptate, determinanți suprimabili, în absența cărora enunțul rămâne reperat, și argumentul (sau complementul) soluția, cerut obligatoriu de verb și căruia verbul îi impune acuzativul* și rolul de pacient* (vezi și CIRCUMSTANȚIAL). în GN (= grup nominal), adjunctul corespunde adjectivelor calificative și determinanților prepoziționali, opunându-se determinativelor*. Vezi, de ex., în grupul nominal: toți acești elevi studioși din (ultima) clasă, atributele studioși și din clasă funcționează ca adjuncți, fiind determinanți suprimabili, iar determinativele toți și acești, al căror rol este de specificare cantitativă și de identificare a obiectului, nu intră în clasa adjuncților. G.P.D.

Intrare: adiunct
adiunct
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: adjunct (adj.)
adjunct1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • adjunct
  • adjunctul
  • adjunctu‑
  • adjunctă
  • adjuncta
plural
  • adjuncți
  • adjuncții
  • adjuncte
  • adjunctele
genitiv-dativ singular
  • adjunct
  • adjunctului
  • adjuncte
  • adjunctei
plural
  • adjuncți
  • adjuncților
  • adjuncte
  • adjunctelor
vocativ singular
plural
adiunct1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • adiunct
  • adiunctul
  • adiunctu‑
  • adiunctă
  • adiuncta
plural
  • adiuncți
  • adiuncții
  • adiuncte
  • adiunctele
genitiv-dativ singular
  • adiunct
  • adiunctului
  • adiuncte
  • adiunctei
plural
  • adiuncți
  • adiuncților
  • adiuncte
  • adiunctelor
vocativ singular
plural
Intrare: adjunct (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • adjunct
  • adjunctul
  • adjunctu‑
plural
  • adjuncți
  • adjuncții
genitiv-dativ singular
  • adjunct
  • adjunctului
plural
  • adjuncți
  • adjuncților
vocativ singular
  • adjunctule
  • adjuncte
plural
  • adjuncților
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • adiunct
  • adiunctul
  • adiunctu‑
plural
  • adiuncți
  • adiuncții
genitiv-dativ singular
  • adiunct
  • adiunctului
plural
  • adiuncți
  • adiuncților
vocativ singular
  • adiunctule
  • adiuncte
plural
  • adiuncților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

adjunct, adjunctăadjectiv

  • 1. Care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului. DEX '09 MDA2 DLRLC DN
    sinonime: secund
    • format_quote Director adjunct. DLRLC
    • format_quote Pentru a asigura o conducere deosebit de calificată a muncii de propagandă, comitetul de partid... a organizat seminarii... cu primii-secretari și cu secretarii-adjuncți ai comitetelor de partid raionale și orășenești, care conduc secțiile de propagandă și agitație. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2576. DLRLC
etimologie:

adjunct, adjuncțisubstantiv masculin
adjunctă, adjunctesubstantiv feminin

  • 1. Persoană care face parte din conducerea unei instituții, a unei întreprinderi sau a unui serviciu din cuprinsul acestora, având funcția imediat subordonată titularului. DEX '09 MDA2 DLRLC DN
    sinonime: secund
    • format_quote Adjunctul directorului. DEX '98
    • format_quote Director adjunct. DLRLC
    • format_quote Pentru a asigura o conducere deosebit de calificată a muncii de propagandă, comitetul de partid... a organizat seminarii... cu primii-secretari și cu secretarii-adjuncți ai comitetelor de partid raionale și orășenești, care conduc secțiile de propagandă și agitație. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2576. DLRLC
  • 2. Ajutor. MDA2
    sinonime: ajutor
  • 3. Locțiitor. MDA2
    sinonime: locțiitor
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.