ADIACENT, -Ă, adiacenți, -te, adj. Alăturat, continuu. ◊ Unghiuri adiacente = unghiuri care au același vârf, o latură comună și se află de o parte și de cealaltă a laturii comune. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adjacent, lat. adjacens, -ntis.

adiacent, ~ă a [At: DEX² / P: ~di-a~ / Pl: ~nți, ~e / E: fr adjacent, lat adjacens, -ntis] 1 (Îs) Unghiuri ~e Unghiuri care au același vârf, o latură comună și se află de o parte și de cealaltă a laturii comune. 2 Care se înrudește. 3 Care se învecinează.

*ADIACENT adj. 1 Alăturat, mărginaș ¶ 2 📐Unghiuri ~e, care au același vîrf, o lature comună, iar celelalte laturi de o parte și de alta a acesteia (🖼 30) [fr.].

ADIACENT, -Ă, adiacenți, -te, adj. 1. (În sintagma) Unghiuri adiacente = unghiuri care au același vârf, o latură comună și se află de o parte și de alta a laturii comune. 2. Care se înrudește, se învecinează. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adjacent, lat. adjacens, -ntis.

ADIACENT, -Ă, adiacenți, -te, adj. (Livresc) Care se alătură, se atinge cu ceva. Noțiuni adiacente. ◊ Unghiuri adiacente = unghiuri care au același vîrf și o latură comună. – Pronunțat: -di-a-.

ADIACENT, -Ă, adiacenți, -te, adj. (Livresc) Alăturat; înrudit. ◊ (Geom.) Unghiuri adiacente = unghiuri care au același vîrf și o latură comună. [Pr.: -di-a-] – Fr. adjacent (lat. lit. adjacens, -ntis).

ADIACENT, -Ă adj. (Liv.) Alăturat, în atingere, contiguu. ◊ Unghiuri adiacente = unghiuri care au o latură comună și același vîrf. [Pron. di-a-. / < lat. adiacens – care este aproape, cf. fr. adiacent, it. adiacente].

ADIACENT, -Ă adj. alăturat, învecinat, continuu. ♦ (mat.) unghiuri ~e = unghiuri care au același vârf și o latură comună. (< lat. adiacens, it. adiacente)

ADIACENȚĂ s. f. 1. alăturare, vecinătate. 2. (mat.) calitate a unghiurilor adiacente. (< it. adiacenza)

ADIACENT ~tă (~ți, ~te) Care este alăturat prin natura lui; legat prin ceva comun; contiguu. Noțiuni ~te. ◊ Unghiuri ~te unghiuri care au același vârf și o latură comună. [Sil. -dia-] /<fr. adjacen, lat. adjacens, ~ntis

*adĭacént, V. adjacent.

*adjacent, -ă adj. (lat. ádjacens, -éntis, d. ad, la și jacére, a zăcea, a fi situat). Alăturat: țărĭ adjacente. Unghĭurĭ adjacente, care aŭ o lature comună. – Și adĭacent.

adiacent (desp. -di-a-) adj. m., pl. adiacenți; f. adiacentă, pl. adiacente

adiacent (-di-a-) adj. m., pl. adiacenți; f. adiacentă, pl. adiacente

adiacent adj. m. (sil. -dia-; mf. ad-), pl. adiacenți; f. sg. adiacentă, pl. adiacente

adiacență s. f., g.-d. art. adiacenței

adiacent (i-a)

adiacent.

ADIACENT adj. contiguu.

ADIACENT adj. v. alăturat, înrudit, învecinat, vecin.

adiacent adj. v. ALĂTURAT. ÎNRUDIT. ÎNVECINAT. VECIN.

ADIACENT adj. contiguu.

ADIACENȚĂ 1. Condiție de ~ În GB*, constrângere impusă, în anumite limbi, de către guvernori (capurile* de grup: V(erb) și Prep(oziție)) complementelor, limitând atribuirea* cazului (vezi CAZ^IV) numai la situația așezării obligatorii a nominalului în imediata vecinătate a guvernorului. Regula de adiacență este foarte strictă pentru engleză, unde nici o separare a grupului V(erb) + O(biect) D(irect) nu este admisă, dar este mai puțin constrângătoare în franceză, unde grupul V + OD poate fi separat prin modale și cantitative (ex. J’achète rarement des livres) restricția este aproape inexistentă în română, unde același grup poate fi separat și de circumstanțiale, ca în franceză, și de argumentul* O(biect) I(ndirect) (ex. Cumpăr adesea copiilor cărți de povești). 2. Pereche de ~ În analiza* conversațională, unitate minimală* a organizării conversației*, care definește o normă de expectație. Perechile de adiacență sunt secvențe de două enunțuri* consecutive, produse de emițători* diferiți, ordonate ca o succesiune de părți și structurate astfel încât prima parte reclamă cu necesitate o anumită parte a doua. Clasa perechilor de adiacență este reprezentată de secvențe ca: întrebare – răspuns, salut – salut, ofertă – acceptare/refuz, invitație – acceptare/refuz, compliment – acceptare/respingere etc. De ex.: A. Unde te duci? B. La facultate!, A. Vino sâmbătă pe la noi. B. Cu plăcere / Nu pot. Rafinarea definiției acestui concept a determinat substituirea criteriului adiacenței cu acela al relevanței condiționate. Esențială nu este alăturarea celor două părți ale unei perechi de adiacență – pentru că între acestea pot fi inserate alte intervenții* (cf. A. Unde te duci? B. De ce mă întrebi? A. Poate te însoțesc. B. La facultate) ci faptul că fiind dată o primă parte a perechii, o anumită parte a doua este direct relevantă și așteptată. Se poate vorbi despre o organizare preferențială a perechilor de adiacență în sensul că nu toate enunțurile care pot funcționa ca parte secundă a unei perechi au același statut: unele reprezintă alternative structurale care se conformează așteptărilor și sunt nemarcate, altele sunt mai neașteptate și sunt marcate prin diverse grade de complexitate structurală. în cazul unei solicitări, de ex., refuzul este o alternativă marcată adesea printr-o formulare mult mai complicată decât acceptarea, care reprezintă alternativa nemarcată. Perechile de adiacență constituie o tehnică frecventă de selectare a emițătorului următor. G.P.D.(1); L.I.R.(2).