ADEVĂR, adevăruri, s. n. 1. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității obiective în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = corespunzător realității, în realitate, de fapt. ♦ Conștiința absolută a autenticității și valabilității conținutului credinței religioase; realitatea spirituală ca subiect al revelației și obiect al credinței. 2. Justețe, exactitate. – Lat. ad + de + verum.

adevăr [At: CORESI, ap. HEM 318 / V: (înv) ~vară^[1] sf / Pl: ~uri / E: lat ad + de + verum] 1 av (Înv) (Cu) adevărat. 2 av (Ave; înv) Adevărat. 3 i (Înv) Amin. 4 a (Înv) Adevărat. 5 av (Înv; cu prep „în”, „întru”, „de”, „cu”) într-adevăr. 6 sn Ceea ce corespunde realității Si: (înv) adevărare, adevărătat, adevericiune, adeverință (1), adeveritură. 7 sm Ceea ce este real, existent. 8 sn Ceea ce este drept, exact. corectat(ă)

ADEVĂR, adevăruri, s. n. 1. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = în realitate, de fapt. 2. Justețe, exactitate. Viitorul a confirmat adevărul calculelor sale. – Lat. ad + de + verum.

ADEVĂR, adevăruri, s. n. 1. (În opoziție cu eroare) Concordanță desăvîrșită, confirmată de practică, între percepțiile noastre și natura obiectivă a lucrurilor percepute; cunoștință autentică despre realitatea obiectivă, reprezentînd o reflectare justă a acesteia. Antitezele dintre adevăr și eroare, bine și rău, identitate și diversitate, necesitate și întîmplare, pe care vechea metafizică, încă răspîndită, nu le-a învins, nu mai impresionează pe nimeni, căci acum se știe că aceste antiteze nu au decît o valabilitate relativă, că ceea ce a fost recunoscut acum ca adevărat are latura sa greșită, azi ascunsă, dar care se va ivi mai tîrziu, întocmai cum ceea ce a fost recunoscut acum ca greșit are și latura sa adevărată, în virtutea căreia a putut să treacă pînă acum drept adevăr. MARX-ENGELS, O. A. II 353. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective și este independent de conștiința omului. Afirmația științelor naturii că pămîntul a existat înaintea omenirii este un adevăr obiectiv. LENIN, MAT. EMP. 131. Adevăr relativ = adevăr admis de știință într-o anumită etapă istorică, care urmează a fi dezvoltat, verificat și precizat și care constituie o treaptă în cucerirea adevărului absolut. Pentru materialismul dialectic nu există o linie de demarcație de netrecut între adevărul relativ și cel absolut. LENIN, MAT. EMP. 145. Adevăr absolut = adevăr alcătuit din suma adevărurilor relative, care nu poate fi dezmințit în viitor, care reprezintă cunoașterea completă, sub toate aspectele, a lumii obiective și de care omenirea se apropie din ce în ce mai mult. Prin natura ei, gîndirea omenească e, prin urmare, în stare să ne dea și ne dă adevărul absolut, care se alcătuiește din suma adevărurilor relative. Fiecare treaptă a dezvoltării științei adaugă noi grăunțe Ia această sumă a adevărului absolut, limitele fiecărui postulat științific fiind totodată relative, și anume cînd lărgite, cînd îngustate de ulterioara sporire a cunoștințelor. LENIN, MAT. EMP. 144. 2. (De obicei în opoziție cu minciună) Ceea ce corespunde realității, ceea ce în fapt este adevărat. În toate adevărurile vieții, în tot ce e freamăt puternic și nou, Răzbate, străbate mărețul ecou Al zilei mărețe, ce-n veci nu va trece: Noiembrie șapte din șaptesprezece! DEȘLIU, G. 46. Adevărul... nu-i decît unul, dar dumneata nu-l pricepi. SADOVEANU, N. F. 46. Ne-am jucat de-a «adevărul și minciuna» și, cînd mi-a venit mie rîndul, i-am spus că-i urîtă și frumoasă; treaba ei dac-o luat pe «urîtă» drept adevăr și pe «frumoasă» drept minciună. HOGAȘ, H. 86. Se da de ceasul morții că nu putea descoperi adevărul. ISPIRESCU, L. 21. ◊ (întărit prin «adevărat») Nu umblau cu vicleșuguri... Rosteau adevărul adevărat. PAS, L. I 111. Adevărul adevărat e că are două mari slăbiciuni. CAMIL PETRESCU, T. II 74. ♦ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = în realitate, de fapt. Într-adevăr, bunicule... acuma mi-am adus aminte care-i lucrul cel mai bun pe lume. SADOVEANU, N. F. 30. Mă uit... în adevăr, la cîțiva pași înaintea calului, zăresc o mogîldeață mică, sărind și țopăind. CARAGIALE, O. I 334. (Învechit) Cu adevăr = cu adevărat. Iănache Văcărescu fu cu adevăr un om în veci memorabil. ODOBESCU, S. I 327. 3. (În opoziție cu inexactitate) Justețe, exactitate. Fenomenele... să confirmeze adevărul calculelor sale. BĂLCESCU, O. II 10.

ADEVĂR, adevăruri, s. n. 1. (În opoziție cu eroare) Concordanță desăvîrșită, confirmată de practică, între percepțiile noastre și natura obiectivă a lucrurilor percepute; cunoștință autentică despre realitatea obiectivă, reprezentînd a reflectare justă a acesteia. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, și este independent de conștiința omului. Adevăr relativ = adevăr obiectiv condiționat istoricește, susceptibil în permenență de transformări și perfecționări. Adevăr absolut = suma adevărurilor relative privite în devenirea lor infinită. 2. (În opoziție cu minciună) Ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întîmplat în realitate. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = în realitate, de fapt. 3. (În opoziție cu inexactitate) Justețe, exactitate. Viitorul a confirmat adevărul calculelor sale. – Lat. ad + de + verum.

ADEVĂR ~uri n. 1) Ceea ce corespunde realității. A spune ~ul. ◊ Într-adevăr sau în ~ de fapt; în realitate. 2) filoz. Reflectare fidelă a realității obiective în conștiința omului. ◊ ~ obiectiv reflectare a realității existente, independent de conștiința omului. ~ relativ reflectare justă, dar limitată, aproximativă a realității. /<lat. ad de verum

ADEVĂR adj. și adv. 1. Adv. (Mold., Trans. SV) Cu adevărat, într-adevăr. A: Dumnedzău miluiaște și ne spăseaște adevăr. DVS, 22r; cf. STOICA. C: Adevăr, și noi oameni sîntem și am putut și greși. N TEST. (1648); cf. VCC, 286. 2. Adj. (Mold., Criș.) Adevărat. A: Pentru plîns..., carea iaste... făcătoriu bucuriei ceii adeveare. L SEC. XVII, 72v; cf. VARLAAM; URECHE; ARSENIE DIN BISERICANI; DOSOFTEI, PS; L SEC. XVII, 16v. ◊ (Substantival) Am mărturisit adevara. VARLAAM; cf. DOSOFTEI, PSALTIRE, 1680. ◊ Loc. adv. Cu adevară, De adevară, Într-adevară = cu adevărat, într-adevăr. Cf. DOSOFTEI, PS. C: Tu ești adevăru Dumnedzu. MISC. SEC. XVII, 59r. Etimologie: ad + de + verum. Cf. așași (2), bizuit; fireș (2), prisne (2).

adevăr n. 1. caracterul lucrului adevărat; 2. însuș lucrul adevărat, principiu sigur; într’adevăr, în realitate; 3. imitațiune exactă, expresiunea fidelă a naturei (într’un tablou). [Lat. AD DE VERUM].

2) adevắr, -áră adj., pl. erĭ, ere (lat. ad-ad-verus,^[1] d. verus, adevărat. V. văr). Vechĭ Adevărat. Adv. Adevărat, în adevăr.

1) adevắr n., pl. urĭ (d. adevăr 2). Calitatea lucruluĭ adevărat, realitate. Principiŭ, axiomă, maximă: adevărurĭ matematice. Sinceritate: a vorbi cu accentu adevăruluĭ. Pict. și sculpt. Expresiune fidelă a naturiĭ: e adevăr în acest cap. – în adevăr, într’adevăr, în realitate, adevărat, chear cum este. – Vechĭ -ară, f. pl. ere (ca vară, vere, fem. d. văr). și de-adevăr (ea dift.) pl. urĭ. În vest adăvăr.

ADEVĂR (pl. -ăruri) I. sn. 1 Ceea ce este, ce se spune conform cu realitatea contr. NEADEVĂR, MINCIUNĂ): a mărturisi ~ul; a ascunde ~ul; a descoperi ~ul: curat ~ul sau ~ul curat, ~ul adevărat; proverb: din vorbă în vorbă iese ~ul; a spune un mare ~ ¶ 2 Firea adevărată a cuiva: pînă nu bagi în plug cu omul, nu afli ~ul (ZNN.) ¶ 3 pl. Faptele neîndoioase pe care le stabilește o știință, axiome: ~uri matematice ¶ 4 într' ~, în ~, cu ~, pre~, ‡de ~, loc. adj. Ce e drept, cu adevărat ¶ 5 proverb Gura mai lesne vorbește ~ul decît minciuna; gura păcătosului ~ul grăește, cei vinovați mărturisesc uneori adevărul fără să vrea; spune ~ul, că ți se sparge capul sau ~ul umblă cu capul spart, mulți se supără cînd le spui adevărul; ~ul iese deasupra ca untdelemnul, ori-cît ai căuta să ascunzi adevărul, el tot iese la iveală. II. ‡adj. Adevărat. III. adv. Într’adevăr [adevăra].

cinematográf-adevăr s. n. (cinem.) ◊ „De curând, cei mai de seamă reprezentanți ai cinematografului-adevăr s-au întâlnit la Lyon, pentru a dezbate problemele acestei atât de interesante și rodnice tendințe apărute în mișcarea cinematografică în ultimii ani, cinematografie ce caută să împărtășească adevărul.” Cont. 12 V 63 p. 5. ◊ „Filmul «Cazul S» [...] dezvoltă cu mijloacele «cinematografului-adevăr» firul unei anchete sociale.” Sc. 16 VII 66 p. 4 (din cinematograf + adevăr, după fr. ciné-vérité)

deadevắr V. adevăr.

‡ADEVARĂ sf. Adevăr: Și adevara cea întreagă, O voi striga unde-i gloata largă (DOS.).

‡ADEVĂRĂCIUNE sf. Adevăr (BIBL.) (CANT.).

adevăr s. n., pl. adevăruri

adevăr s. n., pl. adevăruri

adevăr s. n., pl. adevăruri

în adevăr v. într-adevăr

într-adevăr/(pop.) în adevăr loc. adv.

în adevăr loc. adv.

ADEVĂR s. 1. (FILOZ.) real, realitate. (Noțiunea de ~.) 2. realitate, veridicitate, (livr.) veracitate, (înv.) veritate. (Există mult ~ în acest roman.) 3. autenticitate, exactitate, exactitudine, justețe. (S-a confirmat ~ul celor spuse de el.)

ADEVĂR s. 1. (FILOZ.) real, realitate. (Noțiunea de ~.) 2. realitate, veridicitate, (livr.) veracitate, (înv.) veritate. (~ unei opere literare.) 3. autenticitate, exactitate, exactitudine, justețe. (S-a confirmat ~ celor spuse de el.)

Adevăr ≠ eroare, minciună, fals, falsitate, neadevăr

adevăr (adevắruri), s. n. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă, veridicitate. – Mr. (aver). < Lat. vērum, probabil într-un compus de tipul *ad de vērum (Philippide, Principii, 96; DAR); cf. it. davvero (< *de ad vērum), sp. de veras. Pușcariu 24 (și REW 9262, Scriban) indică *ad ad vērum, care de asemenea ar fi posibil. Candrea se gîndește la o formațiune postverbală, plecînd de la *addevērāre; iar Pascu, I, 183, presupune direct un lat. *addeverum puțin probabil; ambele soluții fuseseră indicate de Candrea, Éléments, 169. La origine, adevăr a fost un adv., folosit și ca adj., uz care s-a păstrat pînă în sec. XVII; atuncea adevăr afla-ne-vom bogați (Coresi) (uz adv.), față de închinătorii cei adeveri (Varlaam) (uz adj.). În limba actuală, uzul adj. nu este posibil. Ca adv., se păstrează numai în expresia sacră adevăr zic vouă. Cuv. mr. provine dintr-un lat. ad verum. – Der. neadevăr, s. n. (minciună). Cf. adevăra.

ADEVĂR. Subst. Adevăr, adevărul-adevărat, veritate (rar), veridicitate, veracitate (livr.); verosimilitate (rar), verosimilitudine (rar), autenticitate, certitudine, realitate, dreptate, valabilitate, validitate, existență obiectivă, lucru real, stare de fapt, realitate; exactitate, precizie, obiectivitate, imparțialitate, nepărtinire (pop.), dreptate, justețe, echitate; cinste, corectitudine, onestitate, probitate (livr.). Axiomă; truism (livr.). Adj. Adevărat, veridic; veritabil, autentic; real, obiectiv; valabil, valid; natural, firesc, nefalsificat, exact, precis, infailibil; just, drept, corect, onest, prob (livr.), cinstit, imparțial, nepărtinitor (pop.), obiectiv, echitabil; indiscutabil, netăgăduit, indubitabil (franțuzism), cert, neîndoios, neîndoielnic, sigur; verosimil, plauzibil, admisibil, posibil. Vb. A fi adevărat, a corespunde cu adevărul; a fi real, a fi valabil. A se confirma, a se adeveri, a se dovedi adevărat. A descoperi (a afla) adevărul, a dezvălui adevărul, a da de adevăr; a stabili adevărul, a despărți apele de uscat; a privi adevărul în față, a spune verde în ochi (în față); a fi de partea adevărului, a se apropia de adevăr. A demonstra, a adeveri, a dovedi, a proba, a confirma, a recunoaște, a considera valabil. Adv. Într-adevăr, în adevăr, desigur, cu adevărat, în realitate, de fapt, de bună seamă, pe bună dreptate, în fapt; (în mod) just; conform adevărului; fără îndoială, neîndoielnic, neîndoios, fără discuție, incontestabil, indiscutabil; precis, în mod precis, negreșit. V. aforism, certitudine, cinste, dreptate, sinceritate.

adevăr, adevăruri s. n. 1. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității obiective în gândirea noastră; ceea ce există și s-a întâmplat în realitate, ceea ce corespunde realității și poate fi verificat prin simțuri. 2. Noțiune religioasă care exprimă realitatea divină, existența personală a lui Dumnezeu, care este adevărul absolut. Adevărul revelat este acceptat prin credință, este mântuitor și se descoperă în persoana lui Iisus Hristos și în învățăturile evangheliei Sale. „Eu sunt calea, adevărul și viața” (Ioan, 14, 6). – Din lat. ad + de +verum.

ADEVĂRUL LITERAR ȘI ARTISTIC, supliment săptămînal al ziarului „Adevărul”, apărut la București, între anii 1920 și 1939. Continuator al programului suplimentelor anterioare.

AMICUS PLATO, SED MAGIS AMICA VERITAS (lat.) prieten mi-e Platon, dar mai prieten adevărul – Filozoful alexandrin Ammonios Saccas, parafrazează în „Viața lui Aristotel”, un text din cartea I a „Eticii nicomachice” a acestuia: A pune adevărul mai presus de prietenia sau stima pentru un maestru.

IN VINO VERITAS (lat.) adevărul este în vin – Pliniu cel Bătrân, „Naturalis historia”, 14, 141. După câteva pahare de vin, omul, devenit expansiv, este mai puțin discret ca de obicei, și-și dezvăluie gânduri (adevăruri) pe care nu are curajul să le spună când este treaz.

RIDENTEM DICERE VERUM (lat.) să spui adevărul râzând – Horațiu, „Satirae”, I, 1, 24.

RIEN N’EST BEAU QUE LE VRAI (fr.) nimic nu e frumos ca adevărul – Boileau, „Épîtres”, IX, 43.

TRUTH HAS A QUIET BREAST (engl.) adevărul are inimă liniștită – Shakespeare, „Richard III”, act. I, scena 3. Cel ce are cugetul curat nu are a se teme de nimic.

VERITAS ODIUM PARIT (lat.) adevărul stârnește ură – Terențiu, „Andria”, act 1, scena 1.

VERITAS SIMPLEX ORATIO (lat.) adevărul se rostește simplu – Seneca, „Epistulae as Lucillium”, 49, 12.

VERITAS TEMPORIS FILIA DICITUR (lat.) adevărul este numit odrasla timpului – Gellius, „Noctes Atticae”, 12, 11, 7.

VITAM IMPENDERE VERO (lat.) a-și primejdui viața de dragul adevărului – Iuvenal, „Satirae”, IV, 91: „Nec civis erat qui... vitam impendere vero” („Și nu era cetățean care... să-și fi primejduit viața de dragul adevărului”). Reproș adresat consulului Vibius Crispus, care se temea de mânia împăratului Domițian. Vitam impendere vero a fost deviza lui J.-J. Rousseau.

ZWISCHEN UNS SEI WAHRHEIT (germ.) între noi fie adevărul – Goethe, „Iphigenia auf Tauris”, act III, scena 1.

Amicus Plato sed magis amica veritas (lat. „Mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevărul”). Cuvintele acestea se găsesc în Viața lui Aristotel, lucrarea filozofului alexandrin Ammonius Saccas, care a trăit în secolul al III-lea al erei noastre. Sensul lor este că nu-i suficient ca o părere sau o teorie să se bucure de autoritatea unui nume atît de vestit și de respectat ca acel al marelui filozof grec Platon, ci pentru a fi admisă, ea trebuie să fie întemeiată și pe adevăr (fiindcă adevărul cîntărește mai mult chiar decît înțeleptul Platon). Vorbele lui Ammonius sînt o parafrază, în latină, a unui text aristotelic („Etica nicomachică” 1096^a): „chiar dacă și prietenia și adevărul ne sînt dragi, se cuvine să dăm precădere adevărului”. FIL.

Faire bonne mine à mauvais jeu (fr. „A face mină bună la un joc rău, adică: a ascunde adevărul”). Populara zicală exprimă atitudinea omului care, într-o situație neplăcută, își disimulează adevăratele sentimente: tristețea, plictiseala, aversiunea, nemulțumirea etc., arborînd în mod artificial, după împrejurare, o figură veselă, amabilă, satisfăcută… Madame Bovary, eroina lui Flaubert, în jocul dintre visurile ei romantice și aspectele amare ale realității, era deseori nevoită să facă bonne mine à mauvais jeu. „Fiecare surîs – cum scrie Flaubert – ascundea un căscat de plictiseală, fiecare bucurie un blestem, fiecare plăcere – dezgustul ei”. FOL.

In vino veritas! (lat. „În vin e adevărul”)- Expresie veche de peste două mii de ani, dar cu cît mai veche, cu atît mai vestită, ca și vinul la care se referă. Paternitatea ei e atribuită lui Alceu, poet grec care a trăit cu șase veacuri înaintea erei noastre. Pe vremea lui, celor bănuiți de fapte infamante li se turnau vinuri tari în amfore mari de lut, spre a-i îmbăta și a scoate de la ei adevărul. Din acest fapt a scos și Alceu un adevăr pe care l-a turnat în cupa mică a unei maxime, extrem de des aflată pe buzele oamenilor. Omul, la băutură, devine expansiv, vorbăreț. El dezvăluie atunci taine, intimități, adevăruri pe care le ascunde cînd e treaz. Expresia se utilizează și în zeflemea. Germanii folosesc citatul propriu: Die Wahrheit ist im Wein, căruia i-a dat o semnificație mai satirică decît înaintașul său Alceu, creatorul expresiei. Versiunea latină recunoaște că omul, la băutură, spune adevărul. Varianta germană actualizează ideea: „Die Wahrheit ist im Wein; Das heißt: In unsern Tagen, Muß einer betrunken sein, Um Lust zu haben, die Wahrheit zu sagen”. (Adevărul e în vin;/ Asta înseamnă că în zilele noastre/ Trebuie cineva să fie beat/ Ca să aibă chef să spună adevărul). Deosebirea de nuanțe se cuvine reținută, spre a cunoaște sensul adevărat în care trebuie folosită expresia care se silește să afle și ea adevărul! LIT.

Nenerocirea regilor e că nu vor să audă niciodată adevărul – Aceste vorbe ajunse vestite (mai mult datorită curajului de a fi fost servite chiar regelui în obraz) au fost spuse lui Frederic Wilhelm al IV-lea, regele Prusiei, în ziua de 2 noiembrie a anului revoluționar 1848 de către un simplu deputat: J. Jacoby (1805-1877), care făcea parte din delegația parlamentară ce se prezentase la palat în audiență. „Das ist das Unglück der Könige, daß sie die Wahrheit nie hören wollen”. Regăsim ideea în cunoscutul vers al lui Al. Vlahuță: „Minciuna stă cu regele la masă”, din poezia „1907” (vezi loc. cit.). IST.

Nuda veritas (lat. „Adevărul gol”) – Horațiu, Ode, cartea I, oda 24, versul 7 – Este oda scrisă cu prilejul morții criticului Quintilius Varus și închinată Lui Vergiliu care era neconsolat de pierderea lui Varus, bunul său prieten. Horațiu deplînge dispariția acestuia și se întreabă: „Cînd Cinstea, Bunăcredința, neprihănita soră a Dreptății, Adevărul nepătat (nuda veritas) vor mai găsi un om să-i semene?” De la versul lui Horațiu s-a format expresia curentă astăzi: „Adevărul gol-goluț”. LIT.