aderență sf [At: DA ms / Pl: ~țe / E: fr adhérence, it aderenza] 1 Lipire strânsă Si: aderare (1). 2 (Pex) Solidarizare. 3 (Med) țesut fibros dezvoltat mai ales în cavitățile seroase, ca urmare a unei infecții sau a unei intervenții chirurgicale, care unește organe separate în mod normal Si: bridă. 4 (Teh) Forță care menține alăturate două corpuri aflate în contact.

*ADERENȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Starea unui lucru pus peste un altul ca și cum ar fi lipit ¶ 2 Împărtășirea vederilor cuiva [fr. adhérence].

ADERENȚĂ, aderențe, s. f. 1. (De obicei la pl.) Punct de sudură patologică a unor țesuturi, organe etc. care în stare normală nu sînt sudate. Aderențe pulmonare. 2. (Tehn.) Forță care menține alăturate două corpuri aflate în contact și care trebuie învinsă pentru a permite rularea unuia peste celălalt. Aderența dintre roțile unui vehicul și șosea.

ADERENȚĂ, aderențe, s. f. 1. Punct de sudură a unor țesuturi, organe etc. care în stare normală nu sînt sudate. 2. (Tehn.) Forță care menține alăturate două corpuri aflate în contact, care trebuie învinsă pentru a permite rularea unuia peste celălalt. Aderența dintre roțile unui vehicul și șosea.- Fr. adhérence.

ADERENȚĂ s.f. 1. Legătură, lipire. ♦ Lipire patologică a unor țesuturi care de obicei nu sunt lipite între ele; bridă. 2. (Tehn.) Frecare între două corpuri în contact, dintre care unul alunecă sau se rostogolește peste celălalt. 3. (Constr.) Fenomen de legătură între diferite materiale. [< fr. adhérence, cf. lat. adhaerere – a fi atașat].

ADERENȚĂ s. f. 1. legătură, lipire. 2. bridă (4). 3. (fiz.) forță care menține alăturate două corpuri în contact. 4. (constr.) fenomen de legătură între beton și oțel. ◊ (metal.) fenomen de prindere pe suprafața pieselor turnate a unor cruste, care provoacă defecte. 5. aderare, solidarizare conștientă. (< fr. adhérence, lat. adhaerentia)

ADERENȚĂ ~e f. 1) Fenomen care se produce între roțile unui vehicul și calea de rulare, realizându-se astfel mișcarea vehiculului. 2) mai ales la pl. Lipire patologică a două organe în urma unei intervenții chirurgicale. 3) Țesut rezultat în urma acestui proces. 4) constr. Element de legătură între beton și oțel în construcțiile de beton armat. /<fr. adhérence

aderență f. starea celui ce aderă.

*aderénță f., pl. e (d. aderent; fr. adhérence. V. adeziune). Calitatea de a fi aderent: aderența epidermeĭ peliĭ (dativ), aderența la o ideĭe.

aderență s. f., g.-d. art. aderenței; pl. aderențe

aderență s. f., g.-d. art. aderenței; pl. aderențe

aderență s. f., g.-d. art. aderenței; pl. aderențe

aderență, -țe.

ADERENȚĂ s. (MED.) bridă. (Are ~ la pleură.)

ADERENȚĂ s. (MED.) bridă. (Are ~ la pleură.)

ADERENȚĂ În sintaxa românească, termen folosit pentru legarea determinanților de regent în absența unor mărci formale de subordonare, deci fără ca determinanții să suporte constrângerile formale impuse de regent. Se vorbește, de ex., de aderența adverbului în relația lui cu regentul, explicabilă prin natura neflexibilă a clasei adverbului, dar și prin relația sintactică mai puțin strânsă față de regent (adverbul aparține circumstanțialelor*, determinanți adesea facultativi*). Aderența se deosebește de acord* și de recțiune*, în cazul cărora subordonarea se manifestă prin restricții formale. G.P.D.