acuzat², ~ă [At: DA / Pl: ~ați, ~e / E: acuza] 1-2 smf, a (Persoană) care face obiectul unei plângeri (injustiție) Si: inculpat, învinuit, învinovățit, pârât.

acuzație sf [At: DA / V: (înv) ~țiune / Pl: ~ii / E: fr accusation, lat accusatio] 1 Acuzare (1). 2 (Înv) Acuzare (3). corectat(ă)

acuzațiune sf vz acuzație

*ACUZAT, -ATĂ adj p. și sm. f. ACUZA. ⚖️ Care e învinuit, pîrît. ¶¶ contr. NEACUZAT.

*ACUZAȚIUNE, *ACUZAȚIE sf. ⚖️ Învinovățire [fr. < lat.].

ACUZAT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană care este învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție (pentru un delict sau o crimă).

ACUZAȚIE, acuzații, s. f. Acuzare, învinovățire. – Pronunțat: -ți-e.

ACUZAT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție. – V. acuza.

ACUZAȚIE, acuzații, s. f. Acuzare, învinuire. – Fr. accusation (lat. lit. accusatio, -onis).

ACUZAT, -Ă s.m. și f. Cel învinuit de un furt, un omor etc.; (spec.) cel împotriva căruia s-a introdus o acțiune în justiție; pîrît, inculpat. [< acuza].

ACUZAȚIE s.f. Acuzare, învinuire, învinovățire. [Gen. -iei, var. acuzațiune s.f. / cf. fr. accusation, lat. accusatio].

ACUZAȚIUNE s.f. v. acuzație.

ACUZAT, -Ă s. m. f. inculpat. (< acuza)

ACUZAȚIE s. f. acuzare. (< fr. accusation, lat. accusatio)

ACUZAT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care este acuzată de infracțiune și este parte într-un proces penal; inculpat. A ancheta un ~. /v. a acuza

acuzat m. cel pârît sau inculpat.

acuzați(un)e f. fapta de a acuza; învinovățire, pâră.

*acuzát, -ă adj. Care e deferit în justiție p. crimă: a achita un acuzat. V. inculpat.

*acuzațiúne f. (lat. accusátio, -ónis). Acțiunea de a acuza. Dare în judecată. Învinovățire. – Și -áție și -áre.

acuzat s. m., pl. acuzați

acuzație (desp. -ți-e) s. f., art. acuzația (desp. -ți-a), g.-d. art. acuzației; pl. acuzații, art. acuzațiile (desp. -ți-i-)

acuzat s. m., pl. acuzați

acuzație (-ți-e) s. f., art. acuzația (-ți-a), g.-d. art. acuzației; pl. acuzații, art. acuzațiile (-ți-i-)

acuzat s. m., pl. acuzați

acuzație s. f. (sil. -ți-e), art. acuzația (sil. -ți-a), g.-d. art. acuzației; pl. acuzații, art. acuzațiile (sil. -ți-i-)

acuzație

ACUZAT s., adj. v. inculpat.

ACUZAȚIE s. 1. acuzare, învinovățire, învinuire, (livr.) acuză, culpabilizare, incriminare, incriminație, (pop.) pâră, (înv.) pârâtură, pricină, prihană. (O ~ neîntemeiată.) 2. (JUR.) inculpare, (livr.) incriminare, incriminație (Punere sub ~).

ACUZAT s., adj. inculpat, împricinat, învinuit, pîrît, (livr.) incriminat, (pop.) pricinaș, (prin Transilv.) pricinat. (~ are cuvîntul!)

ACUZAȚIE s. 1. acuzare, învinovățire, învinuire, (livr.) acuză, incriminare, (pop.) pîră, (înv.) pîrîtură, pricină, prihană. (O ~ neîntemeiată.) 2. (JUR.) inculpare, (livr.) incriminare.