opțiuni

acoperământ acoperemânt

acoperământ

  • 1. Ceea ce servește la acoperit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDA2 NODEX sinonime: acopereală 5 exemple
    exemple
    • Acoperămîntul frunzișoarelor, încă neîmplinit, lăsa să străbată în jos – ca într-o cernere neregulată – mii de raze. MIHALE, O, 482.
      surse: DLRLC
    • Frumos voinic a venit, sub acoperămîntul astei case. POPESCU, B. I 60.
      surse: DLRLC
    • (În forma acoperemînt) Dar nu mai tăceți măi ? că ia acuși trec cu picioarele prin păreți și ies afară cu acoperemîntul în cap, zise Lăți-Lungilă. CREANGĂ, P. 259,
      surse: DLRLC
    • (În forma acoperemînt) Casa era c-un acoperemînt țuguit, păreții erau de piatră mică, ca ceea cu care se pietruiesc fîntînile. EMINESCU, N. 51.
      surse: DLRLC
    • Se odihniră și dormiră sub acoperămîntul cerului. ISPIRESCU, L. 162.
      surse: DLRLC figurat

etimologie:

  • Acoperi + sufix -ământ (după coperământ).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM MDA2 NODEX

5 definiții

ACOPERĂMÂNT s. 1. v. acoperiș. 2. (BIS.) (înv. și pop.) pocrov, (înv.) pocrovăț, pocroveață. (~ pentru vasele liturgice.)

acoperemânt n. 1. ceeace acopere sau învelește; 2. adăpost: subt acoperemântul cerului. [Lat. COOPERIMENTUM].

acoperemînt n., pl. inte (d. a acoperi). Acoperiș (Mold.) Fig. Acoperire, protecțiune: trupe de acoperemînt. – Vechĭ coper-.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ACOPERĂMÎ́NT s. 1. acoperiș, înveliș, învelitoare, (înv. și pop.) coperíș, (înv. și reg.) pocríș, (reg.) haizáș, (prin Ban.) astrucămî́nt, (prin Olt.) astrucúș. (~ al unei case.) 2. (BIS.) (înv. și pop.) pocróv, (înv.) pocrovắț, pocroveáță. (~ pentru vasele liturgice.)


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

acoperămấnt, acoperăminte s. n. 1. Ceea ce servește la acoperit; spec. acoperiș. ♦ Acoperământul Maicii Domnului = sărbătoare creștină la 1 octombrie, în amintirea arătării Sfintei Fecioare, în zilele împăratului Leon cel Înțelept, în bis. Vlahernelor din Constantinopol, unde se păstra veșmântul, omoforul și o parte a brâului Maicii Domnului. 2. (la pl.) Acoperămintele sfintelor vase = a) două bucăți mici de pânză pătrate, făcute din aceeași materie ca felonul, cu care se acoperă la proscomidie cinstitele daruri (discul și potirul) și care simbolizează scutecele de la nașterea lui Hristos sau giulgiurile de la înmormântarea Lui; acoperămintele mici; procovețe; b) bucată de pânză ceva mai mare cu care se acoperă ambele vase; sfântul aer. – Din acoperi + suf. -ământ.

Intrare: acoperământ
acoperământ substantiv neutru
substantiv neutru (N10)
Surse flexiune: DOR 		nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular acoperământ acoperământul
plural acoperăminte acoperămintele
genitiv-dativ singular acoperământ acoperământului
plural acoperăminte acoperămintelor
vocativ singular —
plural —
acoperemânt substantiv neutru
substantiv neutru (N10) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular acoperemânt acoperemântul
plural acopereminte acoperemintele
genitiv-dativ singular acoperemânt acoperemântului
plural acopereminte acoperemintelor
vocativ singular —
plural —

13 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

ACOPERĂMẤNT, acoperăminte, s. n. Ceea ce servește la acoperit; (spec.) acoperiș. [Var: acoperemấnt s. n.] – Acoperi + suf. -ământ (după coperământ).

ACOPERĂMẤNT, acoperăminte, s. n. Ceea ce servește la acoperit; (în special) acoperiș. [Var.: acoperemấnt s. n.] – Acoperi + suf. -ământ (după coperământ).

ACOPERĂMẤNT, acoperăminte, s. n. Ceea ce servește la acoperit; (în special) acoperiș. [Var.: acoperemấnt s. n.] – Din acoperi + suf. -(ă)mânt.

acoperămấnt s. n., pl. acoperămínte

acoperământ s. n., pl. acoperămínte

acoperămấnt sn [At: CORESI, PS. 34 / V: ~ rem~, (pop) co~ / E: acoperi + ~mânt] Ceea ce servește la acoperit Si: (îvr) acopereală.

ACOPERĂMÂNT ~ínte n. 1) Obiect care servește la acoperit. 2) Parte de deasupra a unei clădiri, care o acoperă; acoperiș. /a acoperi + suf. ~ământ

ACOPEREMẤNT s. n. v. acoperământ.

ACOPEREMẤNT s. n. v. acoperământ.

ACOPERĂMÎ́NT, acoperăminte, s. n. Ceea ce servește la acoperit; (în special) acoperiș. Acoperământul frunzișoarelor, încă neîmplinit, lăsa să străbată în jos – ca într-o cernere neregulată – mii de raze. MIHALE, O, 482. Frumos voinic a venit, sub acoperămîntul astei case. POPESCU, B. I 60. (În forma acoperemînt) Dar nu mai tăceți măi ? că ia acuși trec cu picioarele prin păreți și ies afară cu acoperemîntul în cap, zise Lăți-Lungilă. CREANGĂ, P. 259, Casa era c-un acoperemînt țuguit, păreții erau de piatră mică, ca ceea cu care se pietruiesc fîntînile. EMINESCU, N. 51. ◊ Fig. Se odihniră și dormiră sub acoperămîntul cerului. ISPIRESCU, L. 162. – Variantă: acoperemînt s. n.

ACOPEREMÎ́NT s. n. v. acoperămînt.

ACOPEREMẤNT s. n. v. acoperământ.

acoperemấnt sn vz acoperământ