ACOPERĂMẤNT, acoperăminte, s. n. Ceea ce servește la acoperit; (spec.) acoperiș. [Var: acoperemấnt s. n.] – Acoperi + suf. -ământ (după coperământ).

acoperămấnt sn [At: CORESI, PS. 34 / V: ~rem~, (pop) co~ / E: acoperi + ~mânt] Ceea ce servește la acoperit Si: (îvr) acopereală.

ACOPERĂMẤNT, acoperăminte, s. n. Ceea ce servește la acoperit; (în special) acoperiș. [Var.: acoperemấnt s. n.] – Acoperi + suf. -ământ (după coperământ).

ACOPERĂMẤNT, acoperăminte, s. n. Ceea ce servește la acoperit; (în special) acoperiș. [Var.: acoperemấnt s. n.] – Din acoperi + suf. -(ă)mânt.

ACOPERĂMÂNT ~ínte n. 1) Obiect care servește la acoperit. 2) Parte de deasupra a unei clădiri, care o acoperă; acoperiș. /a acoperi + suf. ~ământ

acoperemấnt sn vz acoperământ

coperămấnt sn [At: CORESI, EV. 38/39 / V: ~rim~ / Pl: ~uri / E: ml co(o)perimentum] (Înv) 1 Înveliș. 2 Cort. 3 Colibă. 4 Capac. 5 Adăpost. 6 Înțeles tainic, simbolic.

ACOPERĂMÎ́NT, acoperăminte, s. n. Ceea ce servește la acoperit; (în special) acoperiș. Acoperămîntul frunzișoarelor, încă neîmplinit, lăsa să străbată în jos – ca într-o cernere neregulată – mii de raze. MIHALE, O, 482. Frumos voinic a venit, sub acoperămîntul astei case. POPESCU, B. I 60. (În forma acoperemînt) Dar nu mai tăceți măi? că ia acuși trec cu picioarele prin păreți și ies afară cu acoperemîntul în cap, zise Lăți-Lungilă. CREANGĂ, P. 259, Casa era c-un acoperemînt țuguit, păreții erau de piatră mică, ca ceea cu care se pietruiesc fîntînile. EMINESCU, N. 51. ◊ Fig. Se odihniră și dormiră sub acoperămîntul cerului. ISPIRESCU, L. 162. – Variantă: acoperemînt s. n.

ACOPEREMÎ́NT s. n. v. acoperămînt.

COPEREMÎ́NT s. n. v. acoperămînt.

acoperemânt n. 1. ceeace acopere sau învelește; 2. adăpost: subt acoperemântul cerului. [Lat. COOPERIMENTUM].

acoperemînt n., pl. inte (d. a acoperi). Acoperiș (Mold.) Fig. Acoperire, protecțiune: trupe de acoperemînt. – Vechĭ coper-.

acoperămấnt s. n., pl. acoperămínte

acoperământ s. n., pl. acoperămínte

acoperămînt, pl. acoperăminte

acoperemânt, -minte.

ACOPERĂMÂNT s. 1. v. acoperiș. 2. (BIS.) (înv. și pop.) pocrov, (înv.) pocrovăț, pocroveață. (~ pentru vasele liturgice.)

ACOPERĂMÎNT s. 1. acoperiș, înveliș, învelitoare, (înv. și pop.) coperiș, (înv. și reg.) pocriș, (reg.) haizaș, (prin Ban.) astrucămînt, (prin Olt.) astrucuș. (~ al unei case.) 2. (BIS.) (înv. și pop.) pocrov, (înv.) pocrovăț, pocroveață. (~ pentru vasele liturgice.)

coperămấnt, coperămínte, s.n. (înv.) 1. înveliș, acoperământ. 2. colibă, cort. 3. coperiș, casă. 4. capac. 5. loc de adăpost, azil; protecție, ocrotire.