ACÍD, -Ă, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietățile unui acid (1), cu gust acru, înțepător. – Din fr. acide, lat. acidus.

acid [At: PONI, CH. 30 / A și: (după lat) acid / E: fr acide, lat acidus] 1-2 sm, a (Chm) (Substanță) care, în soluție apoasă, are gust acru și înroșește hârtia de turnesol, iar în combinație cu metalele, formează săruri.

ACÍD, -Ă, acizi, -de, s. m., adj. 1. S. m. Substanță chimică, cu gust acru și miros înțepător, care înroșeste hârtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare. 2. Adj. (Adesea fig.) Care are proprietățile unui acid (1), cu gust acru, înțepător. – Din fr. acide, lat. acidus.

ACÍD², -Ă, acizi, -de, adj. Care are proprietățile unui acid; cu gust acru, înțepător. Băutură acidă.

ACÍD¹, acizi, s. m. (Chim.) Substanță cu gust acru care înroșește hîrtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare. Acid sulfuric. Acid clorhidric.

ACÍD², -Ă, acizi, -de, adj.Care are proprietățile unui acid¹; cu gust acru, înțepător. – Fr. acide (lat. lit. acidus).

ACÍD¹, acizi, s. m. Substanță cu gust acru care înroșește hîrtia albastră de turnesol și care, în combinație cu o bază, formează o sare – Fr. acide (lat. lit. acidus).

ACÍD s.m. (Chim.) Corp cu gust acru care înroșește hârtia albastră de turnesol și din a cărui combinație cu o bază rezultă o sare. // adj. Cu proprietăți de acid; acru, înțepător. [< fr. acide, cf. lat. acidus – acru].

ACÍD¹, -Ă I. adj. 1. cu proprietăți acide. 2. (fig.) care dezvăluie lucruri neplăcute, dureroase; usturător. II. s. m. substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol. (< fr. acide, lat. acidus)

ACÍD² ~dă (~zi, ~de) Care are gust acru și înțepător. Băutură ~dă. /<fr. acide, lat. acidus

ACÍD¹ ~zi m. Substanță chimică cu gust acru și miros înțepător, care înroșește hârtia albastră de turnesol, iar în combinație cu un metal formează o sare. /<fr. acide, lat. acidus

acid a. acru. ║ n. substanță cu gust acrișor care roșește fața cea albastră a unor vegetale. Caracterul esențial al acidelor de a se uni cu un oxid spre a forma o sare: cele mai întrebuințate sunt: acid sulfuric (uleiu de vitriol), acid acetic (oțet), acid nitric (apă tare).

*ácid, -ă adj. (lat. ácidus) Acru: fruct acid. S. m. și n., pl. e. Chim. Compus al unuĭ corp simplu cu oxigenu saŭ idrogenu, de un gust înțepător și care înroșește tinctura de tirnesol. – Fals acid (după fr.).

ACIDI- v. acido-.

ACIDO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „acid”. [Var. acidi-. / < lat. acidus – acru].

ACIDI- elem. acid²(o)-.

ACID²(O)-/ACIDI- elem. „acid”. (< fr. acid/o/-, acidi-, cf. lat. acidus, acru)

acid¹ adj. m., pl. acizi; f. acidă, pl. acide

acid² s. m., pl. acizi

acíd s. m., adj. m., pl. acízi; f. sg. acídă, pl. acíde

acid.

+ARN [cit. arene] s. n., art. ARN-ul [cit. areneul]

ACÍD s. (CHIM., FARM.) acid acetic = acid etanoic; acid acetilsalicilic v. aspirină; acid aminobenzoic v. acid antranilic; acid antimonic = acid hexahidroantimonic; acid antranilic = acid aminobenzoic; acid ascorbic v. vitamina C; acid azotic = acid nitric, (pop.) apă tare, (prin Ban.) apă vie; acid azotos = acid nitros; acid carbolic v. fenol, acid fenic, (înv.) carbol; acid carbonic = (impr.) bioxid de carbon; acid cianhidric = acid prusic; acid citric = acid tartric, sare de lămâie, (pop.) săricică; acid clorhidric = (înv.) spirt-de-sare; acid dietilbarbituric v. veronal; acid ditionos = acid hidrosulfuros; acid etanoic v. acid acetic; acid fenic v. fenol, acid carbolic, (înv.) carbol; acid folic = acid pteroilglutamic; acid fosforic = acid ortofosforic; acid glutamic = glutacid; acid hexahidroantimonic v. acid antimonic; acid hidrosulfuros v. acid ditionos; acid nalidixic v. negram; acid nicotinic v. vitamina PP; acid nitric v. acid azotic; acid nitros v. acid azotos; acid ortofosforic v. acid fosforic; acid ortosilicic v. acid silicic; acid paraaminobenzoic v. vitamina H1; acid paraaminosalicilic v. pas; acid picric = trinitrofenol; acid pirogalic v. pirogalol; acid prusic v. acid cianhidric; acid pteroilglutamic = acid folic; acid rodanhidric v. acid tiocianic; acid silicic = acid ortosilicic; acid sulfhidric v. hidrogen sulfurat; acid sulfocianhidric v. acid tiocianic; acid sulfuric = vitriol; acid sulfuric fumans v. oleum; acid tanic v. tanin; acid tartric v. acid citric; acid tiocianic = acid rodanhidric, acid sulfocianhidric.

ACID s. (CHIM., FARM.) acid acetilsalicilic = aspirină; acid aminobenzoic = acid antranilic; acid antranilic = acid aminobenzoic; acid ascorbic = vitamina C; acid azotic = acid nitric, (pop.) apă-tare, (prin Ban.) apă-vie; acid azotos = acid nitros; acid carbolic = fenol, acid fenic, (înv.) carbol; acid carbonic = (impr.) bioxid de carbon; acid cianhidric = acid prusic; acid citric = acid tartric, sare de lămîie, (pop.) săricică; acid clorhidric = (înv.) spirt-de-sare; acid dietilbarbiluric = veronal; acid fenic = fenol, acid carbolic, (înv.) carbol; acid folic = acid pteroilglutamic; acid fosforic = acid ortofosforic; acid nitric = acid azotic, (pop.) apă-tăre, (prin Ban.) apă-vie; acid nitros = acid azotos; acid ortofosforic = acid fosforic; acid ortosilicic = acid silicic; acid paraaminobenzoic = vitamina H₁; acid paraaminosalicilic = pas; acid picric = trinitrofenol; acid pirogalic = pirogalol; acid prusic = acid cianhidric; acid pteroilglutamic = acid folie; acid rodanhidric = acid sulfocianhidric, acid tiocianic; acid silicic = acid ortosilicic; acid sulfhidric = hidrogen sulfurat, (înv.) hidrogen pucioșit; acid sulfocianhidric = acid rodanhidric, acid tiocianic; acid sulfuric = vitriol; acid sulfuric fumans = oleum; acid tanic = tanin; acid tartric = acid citric, sare de lămîie, (pop.) săricică; acid tiocianic = acid rodanhidric, acid sulfocianhidric.

OXALAT ACID DE POTÁSIU s. (pop.) sare de măcriș.

SULFIT ACÍD s. (CHIM.) (impr.) bisulfit.

OXALAT ACID DE POTASIU s. (CHIM.) (pop.) sare de măcriș.

SULFIT ACID s. (CHIM.) (impr.) bisulfit.

acid, (engl. = acid) 1. (petrogr.), calificativ atribuit unei roci sau unei topituri naturale bogate în SiO2 (peste 66%). Rocile a. sunt caracterizate de prezența min. salice – cuarț și feldspați – și de culoarea lor deschisă (granite, riolite, granodiorite, dacite). Termenul este depreciat.V. și →bazic, ultrabazic și intermediar; 2. (miner.), calificativ pentru un feldspat plagioclaz bogat în Na (albit, oligoclaz).

ACID-, v. ACIDO-. □ ~emie (v. -emie), s. f., creștere a concentrației ionilor de hidrogen în sînge; ~osteofit (v. osteo-, v. -fit), s. n., osteofit ascuțit; ~urie (v. -urie), s. f., prezență excesivă a unui acid în urină.

ADN (acidul dezoxiribonucleic) – component principal al aparatului genetic constituit din două lanțuri de polinucleotide, unite prin legături de hidrogen. ADN-antisens – ADN care împiedică exprimarea unor anumite gene. Este reprezentat de un fragment de ADN monocatenar complementar unei molecule de ARN-mesager (ARN-m); legăndu-se de molecula ARN-m, el împiedică sinteza unei anumite proteine. S-a reușit producerea de ADN-antisens prin tehnici de inginerie genetică și, în prezent, se testează capacitatea sa de a inhiba acțiunea genei care cauzează diviziunea necontrolată a celulelor canceroase; ADN complementar (ADN-c) – ADN obținut în laborator, folosind ca matriță o moleculă de ARN mesager (ARN-m); procesul este invers transcripției, care are loc în mod normal în celule. Enzima care catalizează acest proces poartă numele de reverstranscriptază. Prin urmare, ADN-ul complementar are o secvență de baze complementare matriței de ARN-m, spre deosebire de ADN-ul genomic, care nu conține secvențe necodificatoare (introni). Acest tip de ADN este utilizat în clonarea genică atunci când se urmărește exprimarea genelor eucariote în celule-gazdă procariote; ADN egoist – reprezintă porțiuni de ADN care aparent nu au nici o funcție (cunoscute și sub numele de „resturi” de ADN), care se află între regiunile de ADN care constituie genele. Are capacitatea să se integreze și să își schimbe poziția în genom și, în unele cazuri, este reprezentat de secvențe repetative de ADN. El este denumit „egoist” pentru că există doar pentru a fi copiat și transmis de la o generație la alta; realizează acest lucru folosind organismul în care se află doar ca instrument de supraviețuire. Cele mai mari cantități de ADN egoist se întâlnesc la vertebrate și la plantele superioare. Prezența ADN-ului egoist poate fi datorată, totuși, faptului că exercită o funcție ce n-a putut fi identificată, ori poate fi determinată de incapacitatea celulei de a stopa creșterea genomului său; ADN ligază – enzimă capabilă să lege între ele două segmente de ADN, jucând un rol important în procesul de reparare a ADN-ului. Această enzimă, este folosită, de asemenea, în tehnica ADN-ului recombinat, asigurând atașarea segmentului de ADN străin (de exemplu, ADN-ul complementar utilizat în clonarea genică) de plasmidul în care este încorporat; ADN mitocondrial (ADN-mt) – moleculă inelară de ADN prezentă în mitocondrii. La mamifere, ADN-ul mitocondrial reprezintă mai puțin de 1% din cantitatea totală de ADN din celulă, însă la plante, cantitatea de ADN-mt este variabilă, Codifică ARN ribozomal din ARN de transfer, dar numai un număr mic de proteine mitocondriale (până la 30 de proteine la animale), cele mai multe fiind codificate de ADN-ul nuclear; ADN recombinat – ADN-ul ce conține gene provenite din surse diferite care au fost combinate prin tehnici de inginerie genetică, și nu prin încrucișări experimentale. Ingineria genetică este, de aceea, numită și tehnologia ADN-recombinat; ADN repetitiv – reprezintă secvențe de nucleotide repetate de mai multe ori în ADN-ul cromozomial. Secvențele ating lungimi de zeci până la mii de perechi de baze și se pot repeta de mii de ori în genom. ADN repetitiv include o serie de secvențe repetitive concentrate în regiunea centromerului; este cunoscut sub numele de ADN satelit și în mod obișnuit nu este transcris. O mare parte a ADN-ului repetitiv pare a nu avea nici un rol, totuși o oarecare parte este transcrisă; ADN satelit – porțiune de ADN din celule animale și vegetale ce constă în secvențe repetitive de nucleotide. Aproape 30% din ADN-ul uman este reprezentat de asemenea regiuni-satelit. Acestea nu par să intre în alcătuirea vreunor gene și funcția lor nu a fost elucidată încă. (Gh.Mohan & Aurel Ardelean – Dicționar enciclopedic de biologie, vol. I, ed. All 2007).

ARN (acid ribonucleic) – compus organic complex (acid nucleic) prezent în celulele vii, implicat în sinteza proteinelor. Molecula de ARN este formată dintr-un lanț lung de nucleotide, în care glucidul este riboza iar bazele azotate sunt: adenina, citozina, guanina și uracilul; ARN-mesager (ARN-m) – copiază informația genetică din ADN și o transportă la situsurile specializate din interiorul celulei (numite ribozomi) unde informația este tradusă în compoziția proteinei (transcripție, translație); ARN-ribozomal (ARN-r) – prezent în ribozomi, este monocatenar, dar prezintă și regiuni helicoidale formate prin împerecherea bazelor complementare; ARN de transfer (ARN-t; ARN-solubil; ARN-s) – este implicat în asamblarea aminoacizilor în lanțul polipeptidic care este sintetizat în ribozomi. Fiecare ARN-t este specific pentru un anumit aminoacid și poartă un triplet din structura ARN-m (naticodon); ARN-viral – material genetic al unor virusuri (ribovirusuri). (Gh. Mohan & Aurel Ardelean – Dicționar enciclopedic de biologie, vol. I, ed. All 2007)

ACIDI- „acru, acreală, acid, aciditate”. ◊ L. acidus „acru” > fr. acidi-, it. id., engl. id. > rom. acidi-. □ ~fer (v. -fer), adj., care conține acizi; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., metodă de analiză chimică volumetrică a acizilor prin neutralizare cu o bază; ~metru (v. -metru₁), s. n., acidometru*.

ACIDO- „acru, acid, acreală, aciditate”. ◊ L. acidus „acru” > fr. acido-, it. id., engl. id. > rom. acido-. □ ~butirometrie (v. butiro-, v. -metrie₁), s. f., metodă de dozare a materiei grase din lapte; ~fil (v. -fil₁), adj. 1. Care prezintă afinitate pentru coloranții acizi. 2. Care preferă solurile acide; ~filie (v. -filie₁), s. f., însușirea de a fi acidofil; sin. oxifilie; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante adaptate la solurile acide; ~gen (v. -gen₁), adj., care generează un acid; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare a unui acid; ~id (v. -id), adj., cu calități asemănătoare unui acid; ~liză (v. -liză), s. f., operație prin care un acid înlocuiește un alt acid dintr-un ester; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument pentru determinarea acidității unui lichid; sin. acidimetru; ~trof (v. -trof), adj. (despre un bazin acvatic) cu exponentul de hidrogen (pH-ul) sub 5.

ACIZI (< fr., lat.) s. m. pl. Compuși chimici care, conform teoriei disociației electronice (S. Arrhenius, 1887), în soluție apoasă, eliberează ioni de hidrogen, au gust acru și înroșesc hîrtia de turnesol. Prin înlocuirea hidrogenului cu metale formează săruri. După numărul de ioni pe care îi eliberează, a. pot fi monobazici, dibazici etc., iar din punct de vedere al comportării electrolitice pot fi tari și slabi. A. sînt considerați, conform teoriei protolitice (Brönsted-Lowry, 1923), substanțe capabile să accepte electroni.

acid s. m. sg. (tox.) LSD-25