ACCIDENT, (1, 2, 3, 4, 6) accidente, s. n., (5) accidenți, s. m. 1. S. n. Eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea). ♦ Fapt întâmplător, banal, care aduce nenorocire. 2. S. n. (Fil.) Însușire trecătoare, neesențială a unui lucru. 3. S. n. (Geogr.) Neregularitate a solului. 4. S. n. (Lingv.; în sintagma) Accident fonetic = modificare întâmplătoare a unui sunet, fără caracter de lege. 5. S. m. (Muz.) Alterație. ♦ Semn care indică această modificare a intonației unei note. 6. S. n. (Med.) Fenomen neașteptat care survine în cursul unei boli. – Din fr. accident, lat. accidens, -ntis.

accident [At: DA / Pl: ~e, ~i / E: fr accident, lat accidens, -ntis] 1 sn Întâmplare neprevăzută care poate provoca o avarie, rănirea sau moartea cuiva. 2 sn (Gig) Neregularitate a terenului. 3 sn (Fon; îs) ~ fonetic Modificare întâmplătoare, fără caracter de lege a unui sunet. 4 sm (Muz) Modificare a intonației unei note Si: alterație. 5 sn Semn grafic care indică un accident (4).

*ACCIDENT (pl. -te) I. sn. 1 Întîmplare (mai adesea supărătoare) neprevăzută: ~ de drum de fier ¶ 2 🦉 Modificare trecătoare a ființei, fenomen ¶ 3 🩺 Simptom care vine să complice și să modifice cursul prevăzut al unei boale ¶ 4 🌐 Neregularitățile (ridicături, adîncături, etc.) care se prezintă pe suprafața pămîntului modificîndu-i uniformitatea. II. (pl. -enți) sm. 🎼 Semn care alterează intonațiunea notei înaintea căreia e pus, ridicînd (diezul) sau coborînd (bemolul) intonațiunea cu o jumătate de ton, sau care restabilește (becarul) această intonațiune [fr. < lat.].

ACCIDENT (1-4, 6) accidente, s. n. (5) accidenți, s. m. 1. Eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea). ♦ Fapt întâmplător, banal, care aduce nenorocire. 2. (Fil.) Însușire trecătoare, neesențială a unui lucru. 3. (Geogr.) Neregularitate a solului. 4. (Lingv.; în sintagma) Accident fonetic = modificare întâmplătoare a unui sunet, fără caracter de lege. 5. (Muz.) Alterație. ♦ Semn care indică această modificare a intonației unei note. 6. (Med.) Fenomen neașteptat care survine în cursul unei boli. – Din fr. accident, lat. accidens, -ntis.

ACCIDENT, (1, 2) accidente, s. n., (3) accidenți, s. m. 1. Întîmplare care întrerupe în mod neprevăzut mersul normal al lucrurilor. Un accident la motor. ◊ Întîmplare care aduce o rănire, o mutilare sau moartea. Și-a pierdut mÎna într-un accident de automobil. ◊ Accident de muncă = rănire sau moarte în timpul și din cauza muncii. 2. Neregularitate a solului, ridicătură sau adîncitură pe suprafața pămîntului. Accidente de teren. 3. (Muz.) Semn care, pus înaintea unei note, indică alterarea înălțimii unui sunet cu un semiton sau două. Accidenții sînt: diezul, bemolul și becarul.

ACCIDENT, (1, 2) accidente, s. n., (3) accidenți, s. m. 1. Întîmplare neplăcută care întrerupe în mod neprevăzut mersul normal al lucrurilor. ♦ Întîmplare nenorocită care aduce rănirea, mutilarea sau moartea cuiva. 2. Neregularitate a solului. 3. (Muz.) Semn care, pus înaintea unei note, alterează înălțimea unui sunet cu un semiton sau două. – Fr. accident (lat. lit. accidens, -ntis).

ACCIDENT s.n. 1. Întîmplare neprevăzută, venită pe neașteptate, care curmă o situație normală. ♦ Întîmplare care aduce o nenorocire. 2. Ridicătură sau adîncitură care schimbă perspectiva unui teren. 3. Însușire a unui lucru, a unui fenomen nelegată de esența, de ființa lui. // s.m. Semn (diez, bemol etc.) care alterează intonația unei note. V. alterație. ♦ Accident fonetic = modificare fonetică întîmplătoare (asimilația, epenteza, metateza etc.). [Pron. ac-ci-, pl. -nte, (s.m.) -nți. / < fr. accident, cf. it. accidente, lat. accidens].

ACCIDENT I. s. n. 1. eveniment întâmplător și neprevăzut, cu consecințe dăunătoare. 2. ridicătură, adâncitură a unui teren. 3. însușire a unui lucru, fenomen nelegată de esența lui. 4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilația, epenteza, metateza). II. s. m. alterație. (< fr. accident, lat. accidens)

ACCIDENT ~e n. 1) Întâmplare neprevăzută, care duce la o nenorocire; avarie. ~ de circulație. 2) Defect în funcționarea unei mașini, a unei instalații etc. 3) Neregularitate a unui teren. /<fr. accident, lat. accidens, ~ntis

accident n. 1. întâmplare neprevăzută (mai adesea nenorocită): accidentele vieții omenești; 2. pl. dispozițiune variată a terenului, a luminei (într’un tablou).

*accidént n., pl. e (fr. accident d. lat. áccidens, -éntis. care se întâmplă. V. incident). Întîmplare neprevăzută. Nenorocire. Accident de teren, rîdĭcătură saŭ adîncătură. Pict. Accidente de lumină, combinațiune a luminii și a umbrelor pe tabloŭ. Muz. (și masc.). Semn care modifică nota (diez, bemol, becar).

accident² (semn muzical) s. m., pl. accidenți

accident¹ (întâmplare) s. n., pl. accidente

accident¹ (semn muzical) s. m., pl. accidenți

accident² (întâmplare) s. n., pl. accidente

accident (muz.) s. m., pl. accidenți

accident (întâmplare) s. n., pl. accidente

accident

ACCIDENT s. 1. (GEOGR.) denivelare, denivelație, neregularitate. (~ de teren.) 2. v. alterație.

ACCIDENT s. 1. (GEOGR.) neregularitate. (Dealul este un ~ de teren.) 2. (MUZ.) alterație.

accident (-te), s. n. Eveniment imprevizibil care întrerupe mersul normal al lucrurilor. < Fr. accident. – Der. (din fr.) accidental, adj.; accidentat, adj.; accidență, s. f. (lucrare tipografică ce folosește în mod variat literele, cu caracter comercial)., din germ. Akzidenz; accidențar, s. m. (zețar care se ocupă cu accidențe).

accident, (engl. = concretion) 1. (petrogr. sedim.), agregat monomineral, cu structură amorfă, microcristalină sau, rar, larg cristalină, foarte variat ca morfologie și bine delimitat de materialul rocii care-l înglobează; a. apare ca produs diagenetic în calcare (→ silex, chaille), în argile, loess (păpuși de loess) etc.; 2. (tect.), a. tectonic, deformare de amploare locală a stratelor care constituie subsolul unei reg.

ACCIDENT (~ FONETIC) Schimbare fonetică* întâmplătoare, fără caracter regulat, a unui sunet, în cuvânt sau prin fonetică sintactică. Rezultat al coarticulației sunetelor, accidentul este numit uneori și schimbare fonetică necondiționată. • Cauzele accidentelor sunt multiple: tendința de simplificare a pronunțării, evitarea repetării acelorași mișcări articulatorii, economia lingvistică etc. • Tipurile cele mai frecvente de accident sunt: afereza* asimilarea*, disimilarea* epenteza*, haplologia*, metateza*, proteza* etc. Vezi și SCHIMBARE FONETICĂ. C.C.

ACCIDENT AVIATIC eveniment întâmplător, neprevăzut, produs în timpul desfășurării activității de zbor, provocând avarii, răniri, mutilări și chiar moartea.

ACCIDENT FONETIC s. n. + adj. (< fr. accident phonétique, cf. lat. accidens, it. accidente): schimbare fonetică combinatorie (pozițională) fără caracter de lege, neregulată, întâmplătoare. Sunt considerate a.f. toate modificările fonetice condiționate: asimilarea, disimilarea (disimilația), haplologia, metateza, epenteza, anaptixa, proteza și sincopa (v. pe fiecare în parte precum și modificare fonetică).