3 intrări

24 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ACCIDÉNT, (1, 2, 3, 4, 6) accidente, s. n., (5) accidenți, s. m. 1. S. n. Eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea). ♦ Fapt întâmplător, banal, care aduce nenorocire. 2. S. n. (Fil.) Însușire trecătoare, neesențială a unui lucru. 3. S. n. (Geogr.) Neregularitate a solului. 4. S. n. (Lingv.; în sintagma) Accident fonetic = modificare întâmplătoare a unui sunet, fără caracter de lege. 5. S. m. (Muz.) Alterație. ♦ Semn care indică această modificare a intonației unei note. 6. S. n. (Med.) Fenomen neașteptat care survine în cursul unei boli. – Din fr. accident, lat. accidens, -ntis.

accident [At: DA / Pl: ~e, ~i / E: fr accident, lat accidens, -ntis] 1 sn Întâmplare neprevăzută care poate provoca o avarie, rănirea sau moartea cuiva. 2 sn (Gig) Neregularitate a terenului. 3 sn (Fon; îs) ~ fonetic Modificare întâmplătoare, fără caracter de lege a unui sunet. 4 sm (Muz) Modificare a intonației unei note Si: alterație. 5 sn Semn grafic care indică un accident (4).

ACCIDÉNT (1-4, 6) accidente, s. n. (5) accidenți, s. m. 1. Eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea). ♦ Fapt întâmplător, banal, care aduce nenorocire. 2. (Fil.) Însușire trecătoare, neesențială a unui lucru. 3. (Geogr.) Neregularitate a solului. 4. (Lingv.; în sintagma) Accident fonetic = modificare întâmplătoare a unui sunet, fără caracter de lege. 5. (Muz.) Alterație. ♦ Semn care indică această modificare a intonației unei note. 6. (Med.) Fenomen neașteptat care survine în cursul unei boli. – Din fr. accident, lat. accidens, -ntis.

ACCIDÉNT, (1, 2) accidente, s. n., (3) accidenți, s. m. 1. Întîmplare care întrerupe în mod neprevăzut mersul normal al lucrurilor. Un accident la motor. ◊ Întîmplare care aduce o rănire, o mutilare sau moartea. Și-a pierdut mÎna într-un accident de automobil.Accident de muncă = rănire sau moarte în timpul și din cauza muncii. 2. Neregularitate a solului, ridicătură sau adîncitură pe suprafața pămîntului. Accidente de teren. 3. (Muz.) Semn care, pus înaintea unei note, indică alterarea înălțimii unui sunet cu un semiton sau două. Accidenții sînt: diezul, bemolul și becarul.

ACCIDÉNT, (1, 2) accidente, s. n., (3) accidenți, s. m. 1. Întîmplare neplăcută care întrerupe în mod neprevăzut mersul normal al lucrurilor. ♦ Întîmplare nenorocită care aduce rănirea, mutilarea sau moartea cuiva. 2. Neregularitate a solului. 3. (Muz.) Semn care, pus înaintea unei note, alterează înălțimea unui sunet cu un semiton sau două. – Fr. accident (lat. lit. accidens, -ntis).

ACCIDÉNT s.n. 1. Întâmplare neprevăzută, venită pe neașteptate, care curmă o situație normală. ♦ Întâmplare care aduce o nenorocire. 2. Ridicătură sau adâncitură care schimbă perspectiva unui teren. 3. Însușire a unui lucru, a unui fenomen nelegată de esența, de ființa lui. // s.m. Semn (diez, bemol etc.) care alterează intonația unei note. V. alterație.Accident fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilația, epenteza, metateza etc.). [Pron. ac-ci-, pl. -nte, (s.m.) -nți. / < fr. accident, cf. it. accidente, lat. accidens].

ACCIDÉNT I. s. n. 1. eveniment întâmplător și neprevăzut, cu consecințe dăunătoare. 2. ridicătură, adâncitură a unui teren. 3. însușire a unui lucru, fenomen nelegată de esența lui. 4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilația, epenteza, metateza). II. s. m. alterație. (< fr. accident, lat. accidens)

ACCIDÉNT ~e n. 1) Întâmplare neprevăzută, care duce la o nenorocire; avarie. ~ de circulație. 2) Defect în funcționarea unei mașini, a unei instalații etc. 3) Neregularitate a unui teren. /<fr. accident, lat. accidens, ~ntis

accident n. 1. întâmplare neprevăzută (mai adesea nenorocită): accidentele vieții omenești; 2. pl. dispozițiune variată a terenului, a luminei (într’un tablou).

*accidént n., pl. e (fr. accident d. lat. áccidens, -éntis. care se întâmplă. V. incident). Întîmplare neprevăzută. Nenorocire. Accident de teren, rîdĭcătură saŭ adîncătură. Pict. Accidente de lumină, combinațiune a luminii și a umbrelor pe tabloŭ. Muz. (și masc.). Semn care modifică nota (diez, bemol, becar).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

accident1 (întâmplare) s. n., pl. accidente

accident2 (semn muzical) s. m., pl. accidenți

accident1 (semn muzical) s. m., pl. accidenți

accident2 (întâmplare) s. n., pl. accidente

accidént (muz.) s. m., pl. accidénți

accidént (întâmplare) s. n., pl. accidénte

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ACCIDÉNT s. 1. (GEOGR.) denivelare, denivelație, neregularitate. (~ de teren.) 2. v. alterație.

ACCIDENT s. 1. (GEOGR.) neregularitate. (Dealul este un ~ de teren.) 2. (MUZ.) alterație.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

accidént (-te), s. n. Eveniment imprevizibil care întrerupe mersul normal al lucrurilor. < Fr. accident.Der. (din fr.) accidental, adj.; accidentat, adj.; accidență, s. f. (lucrare tipografică ce folosește în mod variat literele, cu caracter comercial)., din germ. Akzidenz; accidențar, s. m. (zețar care se ocupă cu accidențe).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

accident, (engl. = concretion) 1. (petrogr. sedim.), agregat monomineral, cu structură amorfă, microcristalină sau, rar, larg cristalină, foarte variat ca morfologie și bine delimitat de materialul rocii care-l înglobează; a. apare ca produs diagenetic în calcare (→ silex, chaille), în argile, loess (păpuși de loess) etc.; 2. (tect.), a. tectonic, deformare de amploare locală a stratelor care constituie subsolul unei reg.

ACCIDENT (~ FONETIC) Schimbare fonetică* întâmplătoare, fără caracter regulat, a unui sunet, în cuvânt sau prin fonetică sintactică. Rezultat al coarticulației sunetelor, accidentul este numit uneori și schimbare fonetică necondiționată. • Cauzele accidentelor sunt multiple: tendința de simplificare a pronunțării, evitarea repetării acelorași mișcări articulatorii, economia lingvistică etc. • Tipurile cele mai frecvente de accident sunt: afereza* asimilarea*, disimilarea* epenteza*, haplologia*, metateza*, proteza* etc. Vezi și SCHIMBARE FONETICĂ. C.C.

ACCIDENT AVIATIC eveniment întâmplător, neprevăzut, produs în timpul desfășurării activității de zbor, provocând avarii, răniri, mutilări și chiar moartea.

ACCIDENT FONETIC s. n. + adj. (< fr. accident phonétique, cf. lat. accidens, it. accidente): schimbare fonetică combinatorie (pozițională) fără caracter de lege, neregulată, întâmplătoare. Sunt considerate a.f. toate modificările fonetice condiționate: asimilarea, disimilarea (disimilația), haplologia, metateza, epenteza, anaptixa, proteza și sincopa (v. pe fiecare în parte precum și modificare fonetică).

Intrare: accident (diverse)
accident1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • accident
  • accidentul
  • accidentu‑
plural
  • accidente
  • accidentele
genitiv-dativ singular
  • accident
  • accidentului
plural
  • accidente
  • accidentelor
vocativ singular
plural
Intrare: accident (muz.)
accident2 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • accident
  • accidentul
  • accidentu‑
plural
  • accidenți
  • accidenții
genitiv-dativ singular
  • accident
  • accidentului
plural
  • accidenți
  • accidenților
vocativ singular
plural
Intrare: accident fonetic
accident fonetic substantiv neutru
substantiv neutru compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • accident fonetic
  • accidentul fonetic
plural
  • accidente fonetice
  • accidentele fonetice
genitiv-dativ singular
  • accident fonetic
  • accidentului fonetic
plural
  • accidente fonetice
  • accidentelor fonetice
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

accident, accidentesubstantiv neutru

  • 1. Eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea). DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: avarie
    • format_quote Un accident la motor. DLRLC
    • 1.1. Fapt întâmplător, banal, care aduce nenorocire. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Și-a pierdut mâna într-un accident de automobil. DLRLC
    • 1.2. Accident de muncă = rănire sau moarte în timpul și din cauza muncii. DLRLC
  • 2. filosofie Însușire trecătoare, neesențială a unui lucru. DEX '09 DEX '98 DN
  • 3. geografie Neregularitate a solului. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Accidente de teren.
  • 4. medicină Fenomen neașteptat care survine în cursul unei boli. DEX '98 DEX '09
  • chat_bubble lingvistică (în) sintagmă Accident fonetic = modificare întâmplătoare a unui sunet, fără caracter de lege. DEX '09 MDA2 DEX '98 DN
etimologie:

accident, accidențisubstantiv masculin

  • 1. muzică Modificare a intonației unei note. DEX '09 DEX '98 MDN '00
    sinonime: alterație
    • 1.1. Semn care indică această modificare a intonației unei note. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Accidenții sunt: diezul, bemolul și becarul. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.