acătărea ain vz acătării

acătării ain [At: (a. 1689) IOAN DIN VINȚI, ap. HEM. 133 / V: -rea / E: nct] 1 (Pfm; d. lucruri) Care posedă calități corespunzătoare scopului sau destinației. 2 Bun. 3 Frumos. 4 De seamă. 5 (D. oameni) Cumsecade. 6 Vrednic. 7 (Pex) înzestrat cu calități deosebite. corectat(ă)

acățare sf vz agățare

agățare sf [At: DA ms / V: (înv) acă~ / Pl: ~țări / E: agăța] 1 Suspendare a ceva de un cârlig, de un cui etc. Si: agățat¹ (1), atârnare, spânzurare. 2 Prindere, fără voie, a unei țesături într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe Si: agățat¹ (2). 3 (Fam) Acostare a unei persoane (de sex opus) Si: agățat¹ (3). 4 Prindere de ceva sau de cineva Si: agățat¹ (4). 5 (Fig) Cramponare.

cătările av vz acătării

❍ ACĂTARE², ACĂTĂRII, ACĂTĂRILEA adv. inv. Mold. Bucov. 1 De preț, ales, de vre-un folos deosebit, de mare treabă: Vasilie-Vodă își cernea barba, pe atîta se cunoștea că nu avea acătare minte sau frica lui Dumnezeu (NEC.) ¶ 2 Cum se cade, mai de seamă, mai bine: cam frig afară, dar nici aici nu-i mai acătării (SAD.).

ACĂTĂRII adj. invar. (Despre lucruri) Care posedă calități corespunzătoare scopului sau destinației sale, care este așa cum trebuie să fie; bun, frumos, de seamă. încă mai stăruie, mai pe altundeva. Felurite-așezări și orînde... Care mai netede, care mai strîmbe. Mai acătării ori mai scălîmbe. DEȘLIU, G. 52. [Șapca] era cel mai acătării vestmînt al omului, căci altminteri n-avea decît o haină de soldat veche și ruptă și o pereche de nădragi zdrențuiți. DUMITRIU, B. F. 6. Nu avem un serviciu sanitar acătării și vor începe în curînd să sosească răniții. PAS, L. I 313. ◊ (Despre oameni) Cumsecade, de treabă, vrednic. Da nu-i bețiv, vai de capul lui, sărmanul! își vede de treabă cu lunile și, cît n-are gologani, e om acătării. SADOVEANU, N. F. 104. ◊ (Precedat de adv. «m.i.») Deosebit (față de alții). Nu că-i el mai acătării Decît ceilalți băietani, Dar în satul Gura Văii N-are nimeni șapte ani. CASSIAN, H. 5. – Variante: acătărea (ȘEZ. II 125), acătărilea (CONTEMPORANUL, VII_II 6) adj. invar.

ACĂTĂRILEA adj. invar. v. acătării.

AGĂȚARE s. f. Acțiunea de a (se) agăța. – Variantă: acățare s. f.

ACĂTĂRII adj. invar. (Despre lucruri) Care posedă calități corespunzătoare scopului sau destinației; bun, frumos, de seamă; (despre oameni) de treabă, cumsecade, vrednic. [Var.: acătărea adj. invar.]

AGĂȚARE s. f. Acțiunea de a (se) agăța. [Var.: acățare s. f.].

ACĂTĂRII adj. invar. pop. 1) (despre obiecte) Care are calități corespunzătoare destinației; bun. ◊ Mai ~ deosebit. 2) (despre persoane) Care este de treabă; cumsecade. /Orig. nec.

acătării (mai ~) (pop., fam.) (desp. -rii) loc. adj. (lucruri ~, persoane ~)

agățare s. f., g.-d. art. agățării

acătării (mai ~) (pop., fam.) (-rii) adj. invar.

agățare s. f., g.-d. art. agățării

acătării adj. invar. (sil. -rii)

agățare s. f., g.-d. art. agățării; pl. agățări

ACĂȚAR s. v. salcâm.

AGĂȚARE s. 1. agățat, atârnare, atârnat, prindere, prins, spânzurare, spânzurat, suspendare, (livr.) acroșaj, acroșare, (pop.) aninare, aninat. (~ unui obiect în cui.) 2. v. fixare.

acățar s. v. SALCÎM.

AGĂȚARE s. 1. agățat, atîrnare, atîrnat, prindere, prins, spînzurare, spînzurat, suspendare, (livr.) acroșaj, acroșare, (pop.) aninare, aninat. (~ unui obiect în cui.) 2. fixare, prindere. (~ viței de vie pe araci.)