16 definiții pentru acătării acătărea

acătắrii ai [At: (a. 1689) IOAN DIN VINȚI, ap. HEM. 133 / V: -rea / E: nct] 1 (Pfm; d. lucruri) Care posedă calități corespunzătoare scopului sau destinației. 2 Bun. 3 Frumos. 4 De seamă. 5 (D. oameni) Cumsecade. 6 Vrednic. 7 (Pex) înzestrat cu calități deosebite.

ACĂTẮRII adj. invar. (Pop. și fam.; de obicei la comparativ) 1. (Despre lucruri) Care posedă calități corespunzătoare scopului sau destinației; bun, frumos, de seamă. 2. (Despre oameni) De treabă, cumsecade, vrednic, cu calități deosebite. [Var.: acătărea adj. invar.] – Et. nec.

ACĂTẮRII adj. invar. (Pop. și fam.; de obicei la comparativ) 1. (Despre lucruri) Care posedă calități corespunzătoare scopului sau destinației; bun, frumos, de seamă. 2. (Despre oameni) De treabă, cumsecade, vrednic, cu calități deosebite. [Var.: acătărea adj. invar.] – Et. nec.

ACĂTẮRII adj. invar. (Despre lucruri) Care posedă calități corespunzătoare scopului sau destinației sale, care este așa cum trebuie să fie; bun, frumos, de seamă. încă mai stăruie, mai pe altundeva. Felurite-așezări și orînde... Care mai netede, care mai strîmbe. Mai acătării ori mai scălîmbe. DEȘLIU, G. 52. [Șapca] era cel mai acătării vestmînt al omului, căci altminteri n-avea decît o haină de soldat veche și ruptă și o pereche de nădragi zdrențuiți. DUMITRIU, B. F. 6. Nu avem un serviciu sanitar acătării și vor începe în curînd să sosească răniții. PAS, L. I 313. ◊ (Despre oameni) Cumsecade, de treabă, vrednic. Da nu-i bețiv, vai de capul lui, sărmanul! își vede de treabă cu lunile și, cît n-are gologani, e om acătării. SADOVEANU, N. F. 104. ◊ (Precedat de adv. «m.i.») Deosebit (față de alții). Nu că-i el mai acătării Decît ceilalți băietani, Dar în satul Gura Văii N-are nimeni șapte ani. CASSIAN, H. 5. – Variante: acătăreá (ȘEZ. II 125), acătărileá (CONTEMPORANUL, VIIII 6) adj. invar.

ACĂTẮRII adj. invar. (Despre lucruri) Care posedă calități corespunzătoare scopului sau destinației; bun, frumos, de seamă; (despre oameni) de treabă, cumsecade, vrednic. [Var.: acătắrea adj. invar.]

acătắrii (mai ~) (pop., fam.) (-rii) adj. invar.

acătării adj. invar. (sil. -rii)

ACĂTẮRII adj. invar. pop. 1) (despre obiecte) Care are calități corespunzătoare destinației; bun. ◊ Mai ~ deosebit. 2) (despre persoane) Care este de treabă; cumsecade. /Orig. nec.

acătắrea ai vz acătării

cătáre1 sf [At: DEX / Pl: ~tắri / E: căta] Piesă metalică de fonnă prismatică, montată pe partea de sus a țevii unei guri de foc, și care, împreună cu înălțătorul, formează dispozitivul de ochire al armei.

cătáre2 sf vz căutare

ACĂTẮREA adj. invar. v. acătării.

ACĂTẮREA adj. invar. v. acătării.

ACĂTĂREÁ adj. invar. v. acătării.

ACĂTẮREA adj. invar. v. acătării.

cătáre f. Căutare. Preț, considerațiune: marfă cu cătare. La armele de foc, miră, proeminență care e la vîrfu țeveĭ și servește la ochit (V. înălțător). A cătăriĭ, V. acătare.

Intrare: acătării
acătării adjectiv invariabil
adjectiv invariabil (I9)
Surse flexiune: DOR
acătărea
adjectiv invariabil (I9)