2 intrări

25 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ABSTRACT, -Ă, abstracți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este gândit în mod separat de înfățișarea materială, de exemplele particulare, de ansamblul concret (senzorial) din care face parte; care este detașat de obiecte, de fenomene sau de relațiile în care există în realitate. ◊ Loc. adv. În abstract = pe bază de deducții logice, teoretice, fără legătură cu datele sau cu faptele concrete. 2. S. n. Moment al procesului cunoașterii care constă în desprinderea mintală a determinărilor fundamentale, generale ale obiectului studiat. ◊ Artă abstractă = arta care nu caută să reprezinte elementele realității obiective; artă nonfigurativă, abstracționism. 3. Adj. Conceput în mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de înțeles din cauza lipsei de ilustrări concrete. 4. S. n., adj. (Cuvânt) care are sens abstract (1). ◊ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb și exprimă acțiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait.

abstract, ~ă [At: MAIORESCU, L. 39 / Pl: ~cți, ~e / E: lat abstractus] 1 a Care se poate percepe doar prin procese mentale, de separare și generalizare a însușirilor caracteristice unui grup de obiecte sau de fenomene. 2-3 a, sn (Grm; șîs) Cuvânt ~ Cuvânt cu sensul abstract (1).

*ABSTRACT I. adj. 1 Care arată o stare, o însușire, etc. (dor, putere, bunătate, adîncime), în spec. o însușire privită singură, fără să fie raportată la un anumit subiect: termen ~; idee ~ă 2 🖋 științe ~e, matematicele 3 📖 Nume ~, substantiv care arată o stare sau o însușire 4 ± Număr ~, care nu exprimă mărimi reale, obiecte ce se pot măsura sau număra 5 fig. Greu de înțeles, nepătruns: scriitor ~. II. sbst. Ceea ce e abstract: să nu confundăm ~ul cu concretul [lat. cu accepțiunile fr. a b s t r a i t].

ABSTRACT, -Ă, abstracți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care rezultă din separarea și generalizarea însușirilor caracteristice ale unui grup de obiecte sau de fenomene; care este considerat independent, detașat de obiecte, de fenomene sau de relațiile în care există în realitate. ◊ Loc. adv. În abstract = pe bază de deducții logice, teoretice, fără legătură cu datele sau cu faptele concrete. 2. Adj. Conceput în mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de înțeles din cauza lipsei de ilustrări concrete. 3. S. n., adj. (Cuvânt) care are sens abstract (1). ♦ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb și exprimă acțiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait.

ABSTRACT, -Ă, abstracți, -te, adj. (În opoziție cu concret) Care rezultă dintr-un proces de abstracție, care este detașat de raporturi sau de legături concrete. Tratare abstractăSusținînd că adevărul este totdeauna concret, dialectica marxistă nu se ridică împotriva cuvintelor abstracte în general, ci numai împotriva cuvintelor abstracte lipsite de sens. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 350, 6/6. ◊ (Mat.) Număr abstract = număr care nu este însoțit de nici o specificare, care nu exprimă obiecte putînd fi numărate sau măsurate. 3, 8, 29 sînt numere abstracte.Substantiv abstract = substantiv care numește o însușire sau o calitate, și nu un obiect concret. «Frumusețe», «curaj», «înțelepciune» sînt substantive abstract. ◊ (Substantivat, în expr.) Abstract verbal = substantiv derivat de la un verb și denumind acțiunea acestuia. În expresia «culesul viilor», substantivul «cules» este abstract verbal. Substantivul «cîntare» este un abstract verbal al verbului «a cînta».Loc. adv. În abstract = pe bază de deducții logice (și nu de date concrete), rupt de viața reală. O infracțiune nu trebuie judecată în abstract. ♦ Care întrunește numai caracterele generale ale unui obiect sau ale unui; fenomen, care este conceput sub aspect (prea) general, (prea) teoretic. Conducerea abstractă, generală, necompetentă favorizează birocratismul și degenerează în birocratism. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2581. ♦ (Despre un proces de gîndire) Care scapă înțelegerii din cauza lipsei elementelor concrete, care este greu de pătruns.

ABSTRACT, -Ă, abstracți, -te, adj. 1. Care rezultă din separarea și generalizarea celor mai esențiale particularități proprii unui grup de fenomene; care este detașat de raporturi sau de legături concrete. Știință abstractă. ♦ (Substantivat, n.) Abstract verbal = substantiv derivat de la un verb, denumind acțiunea acestuia. ◊ Loc. adv. În abstract = pe bază de deducții logice (și nu de date concrete); rupt de viața reală. ♦ (Substantivat, n.) Cuvînt abstract (1). 2. Care este conceput (prea) general, (prea) teoretic; greu accesibil înțelegerii. – Germ. abstrakt (lat. lit. abstractus).

ABSTRACT, -Ă adj. (op. concret) Care este rezultatul unei abstracții; care este imperceptibil prin simțuri. ◊ (Mat.) Număr abstract = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; (gram.) substantiv abstract = substantiv care denumește o noțiune abstractă; artă abstractă v. abstracționism (2) [în DN]. // s.n. Abstract verbal = substantiv derivat de la un verb, denumind acțiunea acestuia. ◊ În abstract = pe bază de deducții logice; rupt de realitate. ♦ Conceput sub un aspect general, teoretic; (despre un proces de gîndire) greu de înțeles, bazat numai pe abstracții. // s.n. 1. Categorie filozofică desemnînd cunoașterea proprietăților esențiale și generale ale obiectelor și fenomenelor. 2. Expunere sumară a conținutului esențial al unei lucrări. [< lat. abstractus, cf. fr. abstrait].

abstract, -ă I. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real. ◊ în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism. II. s. n. 1. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract. ◊ ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia. 2. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale. (< germ. abstrakt, lat. abstractus)

abstract, -ă, abstracți, -e, adj. 1. Care este gîndit separat de contextul real, concret, din care face parte. 2. Conceput în mod prea general; greu de înțeles (din lipsă de exemplificări concrelte).

ABSTRACT ~tă (~ți, ~te) și adverbial 1) (în opoziție cu concret) Care rezultă dintr-un proces de abstracție; care cuprinde trăsăturile generale, detașându-se de raporturile concrete. 2) Care este greu de înțeles din cauza lipsei elementelor concrete. ◊ În ~ a) pe calea deducțiilor logice; b) rupt de realitate. [Sil. abs-tract] /<lat. abstractus, germ. abstrakt

abstract a. 1. care exprimă calitatea în afară de obiectul ei (o pură creațiune a spiritului): negreață, bunătate; științe abstracte, științe pure ca matematicele, în opozițiune cu cele aplicate; 2. fig. greu de pătruns: e prea abstract; 3. Aritm. care exprimă numărul fără alăturarea obiectului numărat: 1, 2, etc.

*abstráct, -ă adj. (lat. abstractus; abs, de la, și tráhere, a trage). Care arată calitatea unuĭ lucru făcînd abstracțiune de el = albeață bunătate. Metafizic, greŭ de înțeles: științe abstracte, scriitor abstract. Preocupat: spirit abstract. Aritm. Număr abstract, care spune numaĭ cîte unitățĭ sĭnt fără să le spună felu. S. n. Ceĭa ce e abstract, în opoz. cu concret. Adv. În mod abstract.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

abstract1 adj. m., pl. abstracți; f. abstractă, pl. abstracte

abstract2 s. n., (elemente) pl. abstracte

abstract1 adj. m., pl. abstracți; f. abstractă, pl. abstracte

abstract2 s. n., (elemente) pl. abstracte

abstract adj. m. (sil. mf. abs-), pl. abstracți; f. sg. abstractă, pl. abstracte

abstract s. n. (sil. mf. abs-), pl. abstracte

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ABSTRACT adj. 1. teoretic. (Ipoteze ~.) 2. conceptual, noțional. (Conținut ~ al unui enunț.) 3. nonfigurativ. (Artă ~.)

ABSTRACT adj. 1. teoretic. (Ipoteze ~.) 2. conceptual, noțional. (Conținut ~ al unui enunț.)

Abstract ≠ concret, palpabil, sesizabil

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ABSTRACT s. n. (< adj. abstract, -ă < lat. abstractus, cf. fr. abstrait): parte de vorbire care denumește o noțiune abstractă, cu conținut lexical nereprezentabil în planul senzorial, provenită de la o altă parte de vorbire prin derivare cu sufixe sau prin conversiune. ◊ ~ verbal: substantiv care denumește o acțiune, provenit de la un verb (prin derivare cu sufixele -eală, -ință și -itură și prin conversiune de la infinitiv sau de la supin) – amețeală (< ameți + -eală), biruință (< birui + -ință), lovitură (< lovi + -itură); trecerea (< infinitivul trecere), mersul (< supinul de mers) etc. ◊ ~ al calității: substantiv provenit prin derivare cu sufixe de la un adjectiv – bunătate (< bun + -ătate), limpezime (< limpede + -ime), simplitate (< simplu + -itate) etc.

ABSTRACT, -Ă adj. (< lat. abstractus, cf. fr. abstrait): în sintagmele adjectiv abstract, adverb abstract, cuvânt abstract, determinant abstract, determinare abstractă, enunț abstract, limbă abstractă, parte de vorbire abstractă, prepoziție cu semnificație abstractă, sens abstract, substantiv abstract, structură abstractă și verb abstract (v.)

ABSTRACT 1. în analiza componențială*, trăsătură semantică distinctivă* (vezi SEM) relevantă în descompunerea semantică a lexemelor aparținând clasei substantivului. în semantica generativă*, trăsătură semantică inerentă* introdusă prin regulile de subcategorizare* non-contextuală a substantivelor; se opune trăsăturii [+ Concret], 2. Substantiv ~ Clasă lexico-gramaticală de substantive caracterizate prin trăsătura inerentă [+ Abstract]. Relevanța morfologică a clasei constă în co-ocurența cu trăsătura [- Numărabil], întreaga clasă având caracteristica de substantive defective* de plural, iar cea sintactică, în posibilitatea combinării, la singular, cu determinanții cantitativi mult(ă), atât(a), cât(ă), contexte neacceptate de substantivele numărabile; *mult scaun, *multă fată. 3. Sufix ~ Clasă de sufixe* lexicale care, atașate la baze* verbale (ex. vânzare, făgăduială, biruință), adjectivale (ex. fierbințeală, cruzime, măreție, răutate) și, mai rar, substantivale (ex. feciorie), servesc la derivarea* clasei largi a substantivelor abstracte (vezi 2). 4. ~ verbal Clasă de substantive abstracte (vezi 2) obținute din verbe fie prin conversiune*; infinitive lungi și supine substantivate (ex. plecarea tatei, mersul pe jos; vezi SUBSTANTIVARE), fie prin derivare* cu sufixe purtătoare de sens abstract (vezi 3; ex. vânzare, plecăciune). Sintactic, clasa abstractelor verbale se distinge prin păstrarea unor disponibilități de combinare specifice verbului (de ex. trimitere de ajutoare sinistraților, sustragerea de la răspundere, dorința să...), caracterizându-se, în ansamblu, printr-un amestec de determinanți de tip verbal și de tip nominal (vezi, de ex., construcția: sustragerea repetată de la răspundere, unde determinantul adjectival este impus de substantiv, iar construcția prepozițională reflectă regimul verbului de origine: a se sustrage de la...). Tipologic, româna se distinge printr-o sensibilitate deosebită față de parametrul abstractului verbal (vezi și NOMINALIZARE), creându-și, în raport cu alte limbi romanice, forme speciale de abstracte verbale: infinitivul lung* și supinul* substantivat și diferențiind două forme de infinitiv (lung și scurt*) și două tipuri de supin (supinul nominal și cel verbal), distincte și ca grad de nominalizare. G.P.D.

Intrare: abstract (adj.)
abstract1 (adj.) adjectiv
  • silabație: abs-tract info
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • abstract
  • abstractul
  • abstractu‑
  • abstractă
  • abstracta
plural
  • abstracți
  • abstracții
  • abstracte
  • abstractele
genitiv-dativ singular
  • abstract
  • abstractului
  • abstracte
  • abstractei
plural
  • abstracți
  • abstracților
  • abstracte
  • abstractelor
vocativ singular
plural
Intrare: abstract (s.n.)
abstract2 (s.n.) substantiv neutru
  • silabație: abs-tract info
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • abstract
  • abstractul
  • abstractu‑
plural
  • abstracte
  • abstractele
genitiv-dativ singular
  • abstract
  • abstractului
plural
  • abstracte
  • abstractelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

abstract, abstractăadjectiv

  • 1. Care este gândit în mod separat de înfățișarea materială, de exemplele particulare, de ansamblul concret (senzorial) din care face parte; care este detașat de obiecte, de fenomene sau de relațiile în care există în realitate. DEX '09 MDA2
    • format_quote Tratare abstractă. DLRLC
    • format_quote Susținînd că adevărul este totdeauna concret, dialectica marxistă nu se ridică împotriva cuvintelor abstracte în general, ci numai împotriva cuvintelor abstracte lipsite de sens. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 350, 6/6. DLRLC
    • diferențiere Care rezultă dintr-un proces de abstracție, care este detașat de raporturi sau de legături concrete. DLRLC
    • diferențiere Care este rezultatul unei abstracții; care este imperceptibil prin simțuri. DN
    • 1.1. matematică Număr abstract = număr care nu este însoțit de nici o specificare, care nu exprimă obiecte putând fi numărate sau măsurate. DLRLC DN
      • format_quote 3, 8, 29 sunt numere abstracte. DLRLC
    • 1.2. Substantiv abstract = substantiv care numește o însușire sau o calitate, și nu un obiect concret. DLRLC DN
      • format_quote «Frumusețe», «curaj», «înțelepciune» sunt substantive abstracte. DLRLC
    • 1.3. Artă abstractă = curent apărut în artele plastice europene la începutul secolului XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii. DN MDN '00
    • chat_bubble (și) substantivat Abstract verbal = substantiv derivat de la un verb și denumind acțiunea acestuia. DLRLC DN
      • format_quote În expresia «culesul viilor», substantivul «cules» este abstract verbal. Substantivul «cântare» este un abstract verbal al verbului «a cânta». DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială În abstract = pe bază de deducții logice, teoretice, fără legătură cu datele sau cu faptele concrete. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote O infracțiune nu trebuie judecată în abstract. DLRLC
  • 2. Conceput în mod prea general, prea teoretic. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Conducerea abstractă, generală, necompetentă favorizează birocratismul și degenerează în birocratism. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2581. DLRLC
    • 2.1. prin extensiune Greu de înțeles din cauza lipsei de ilustrări concrete. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 3. Care are sens abstract. DEX '09 MDA2 DEX '98
etimologie:

abstract, abstractesubstantiv neutru

  • 1. Moment al procesului cunoașterii care constă în desprinderea mintală a determinărilor fundamentale, generale ale obiectului studiat. DEX '09
    • diferențiere Categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale ale obiectelor și fenomenelor. DN
    • 1.1. Artă abstractă = arta care nu caută să reprezinte elementele realității obiective; artă nonfigurativă. DEX '09
  • 2. Expunere sumară a conținutului esențial al unei lucrări. DN
  • 3. Cuvânt care are sens abstract. DEX '09 MDA2 DEX '98
    • diferențiere Parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract. MDN '00
    • 3.1. Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb și exprimă acțiunea verbului respectiv. DEX '09 DEX '98 DN
    • 3.2. În abstract = pe bază de deducții logice; rupt de realitate. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.