15 definiții pentru absență

absență sf [At: DA / Pl: ~țe / E: fr absence, lat absentia] 1 Lipsă a unei persoane din locul în care trebuia să se afle Si: absentare. 2 (Ccr) Semn cu care se marchează o absență (1). 3 Pierdere bruscă, de scurtă durată, a conștiinței, întâlnită în unele boli. 4 (Fig) Lipsă de atenție Si: distracție.

ABSÉNȚĂ, absențe, s. f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. ♦ (Concr.) Semn cu care se notează această lipsă. 2. Pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței, întâlnită în epilepsie. 3. Fig. Neatenție, indiferență a cuiva. – Din fr. absence, lat. absentia.

ABSÉNȚĂ, absențe, s. f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. ♦ (Concr.) Semn cu care se notează această lipsă. 2. Pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței; leșin. 3. Lipsă de atenție, distracție, indiferență a cuiva. – Din fr. absence, lat. absentia.

ABSÉNȚĂ, absențe, s. f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect de la locul unde ar fi trebuit sau ar fi putut să se găsească. În acea clipă a absenței ciobanului se deșteptase în ea mînia. SADOVEANU, N. F. 20. ♦ Semn cu care se notează lipsa cuiva (mai ales dintr-un loc de muncă). Profesorul i-a pus absență nemotivată. 2. Fig. Distracție, neatenție, indiferență. Mona a rămas în mină cu pachetul care i l-a întins profesorul și pe care ea l-a primit mașinal. Se apropie acum de masă și-l aruncă ușor, cu un gest de oboseală, de absență. SEBASTIAN, T. 364.

ABSÉNȚĂ, absențe, s. f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. ♦ Faptul de a nota absența (1) cuiva; (concr.) semn cu care se notează absența (1) cuiva. 2. Fig. Neatenție, distracție; indiferență. – Fr. absence (lat. lit. absentia).

absénță s. f., g.-d. art. absénței; pl. absénțe

absénță s. f., g.-d. art. absénței; pl. absénțe

ABSÉNȚĂ s. 1. lipsă, (rar) lipsire. (~ lui a fost remarcată.) 2. v. distracție.

ABSÉNȚĂ s.f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui lucru (dintr-un loc unde ar fi trebuit să fie). 2. Pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței. ♦ (Fig.) Neatenție, distracție; indiferență. [Cf. fr. absence, lat. absentia].

absénță s. f. 1. lipsa cuiva sau a ceva dintr-un loc; inexistență. 2. pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței. 3. (fig.) neatenție, distracție. (< fr. absence, lat. absentia)

ABSÉNȚĂ ~e f. 1) Lipsă a unei persoane din locul unde ar trebui să fie. 2) Semn ce marchează această lipsă. 3) fig. Lipsă de interes; indiferență; neatenție; dezinteres. /<fr. absence, lat. absentia

*absénță f., pl. e (lat. absentio). Lipsă, inexistență în locu cuvenit: absențele unui elev de la școală. Fig. Moment de distracțiune, de neatențiune, de uitare: a avea absențe (mentale). În absența cuĭva, pe cînd nu e acolo. V. sărăcie.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ABSÉNȚĂ s. 1. lipsă, (rar) lipsire. (~ lui a fost remarcată.) 2. distracție, neatenție. (Este de-o ~ condamnabilă.)

Intrare: absență
absență substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular absență absența
plural absențe absențele
genitiv-dativ singular absențe absenței
plural absențe absențelor
vocativ singular
plural