14 definiții pentru abație

abație sf [At: ȘINCAI, HR. II, 43 / Pl: ~i / E: it abbazia] 1 Mănăstire catolică ale cărei venituri constituiau un beneficiu pentru starețul ei. 2 Clădirea unei abații (1). 3 Credincioșii dintr-o abație (1).

ABAȚÍE, abații, s. f. Mănăstire catolică cu statut special (împreună cu averea, domeniile ei), condusă de un abate1 sau o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de papă2. – Din it. ab(b)azia.

ABAȚÍE, abații, s. f. Mănăstire catolică cu statut special (împreună cu averea, domeniile ei), condusă de un abate1 sau o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de papă2. – Din it. ab(b)azia.

ABAȚÍE, abații, s. f. Mănăstire catolică cu statut special (împreună cu averea, domeniile ei), condusă de un abate1 sau o abatesă (1) și care depinde de un episcop sau direct de papă2. – Din it. ab(b)azia.

Observație: Abatesă are un singur sens, deci mențiunea (1) e inutilă. - gall

ABAȚÍE, abații, s. f. Mănăstire catolică al. cărei venituri aparțin starețului ei.

ABAȚÍE, abații, s. f. Mânăstire catolică (împreună cu averea, domeniile ei) condusă de un abate. – It. abbazia.

abațíe s.f. (bis.) 1 Instituție religioasă, cu statut special, condusă de un abate sau de o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de Papă. ♦ Mănăstire catolică unde se află această instituție. Abația din Monecassino. 2 Titlu cu domeniu ecleziastic atribuit unui abate. • pl. -ii. g.-d. -iei. / <it. ab(b)azia.

abațíe s. f., art. abațía, g.-d. art. abațíei; pl. abațíi, art. abațíile

abațíe s. f., art. abațía, g.-d. art. abațíei; pl. abațíi, art. abațíile

ABAȚÍE s.f. (Rar) Mănăstire catolică cu proprietăți și venituri condusă de un abate. ♦ Stăreție. [Gen. -iei. / < it. abbazia, cf. lat. abbatia].

abațíe s. f. mănăstire catolică condusă de un abate sau de o abatesă (< it. abbazia)

ABAȚÍE ~i f. Mănăstire catolică condusă de un abate. [G.-D. abației] /<it. ab[b]azia

abație f. mănăstire mare catolică: abația din Westminster.

*abațíe f. (it. abbazía și badía, d. lat. abbátia, pop. abbatía). Mînăstire (condusă de un abate saŭ de o abatesă). V. stăreție.

Intrare: abație
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular abație abația
plural abații abațiile
genitiv-dativ singular abații abației
plural abații abațiilor
vocativ singular
plural

abație

  • 1. Mănăstire catolică cu statut special (împreună cu averea, domeniile ei), condusă de un abate sau o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de papă.
    surse: DEX '09 DLRLC DLRM DN

etimologie: