4 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÚRLĂ, turle, s. f. 1. Construcție de forma unui cilindru sau a unei prisme poligonale, de înălțime relativ mare, care face parte din complexul arhitectural al bisericilor, înălțându-se deasupra acoperișului. 2. Construcție de lemn, de metal etc. așezată deasupra gurii unei sonde, care servește ca element de sprijin pentru manevrarea unor piese grele, de dimensiuni mari, în cursul forajului sau exploatării sondei; tura de sondă. – Din ngr. túrla.

turlă sf [At: (a. 1654) GCR I, 172/33 / V: (înv) tru / Pl: ~le / E: ngr τοῦρλα] 1 Construcție de forma unui cilindru sau a unei prisme poligonale, care face parte din complexul arhitectural al marilor clădiri (în special al bisericilor), înălțându-se deasupra acoperișului. 2 Construcție de lemn, de metal etc. așezată deasupra gurii unei sonde, care servește ca element de sprijin pentru manevrarea unor piese grele, de dimensiuni mari, în cursul forajului sau exploatării sondei Si: turn (5) de sondă. 3 (Rar; la jocul de șah) Tură2.

țurlă2 sf [At: SCL 1978, 325 / Pl: ~le / E: nct] (Reg) Fată bătrână.

țurlă1 sfs [At: SCL 1978, 324 / E: ns cf țurloi] (Reg; îe) ~ de apă Foarte ud.

TÚRLĂ, turle, s. f. 1. Construcție de formă cilindrică sau prismatică poligonală, de înălțime relativ mare, care face parte din complexul arhitectural al bisericilor, înălțându-se deasupra acoperișului. 2. Construcție de lemn, de metal etc. așezată deasupra gurii unei sonde, care servește ca element de sprijin pentru manevrarea unor piese grele, de dimensiuni mari, în cursul forajului sau exploatării sondei. – Din ngr. túrla.

TÚRLĂ, turle, s. f. 1. Construcție în formă de turn, făcînd parte din complexul arhitectural al marilor clădiri (în special al bisericilor). Pe cîmpie se auzea încă tunul. Aici se vedeau doar urmele lui, case dărîmate... turla bisericii ruptă. DUMITRIU, B. F. 138. Acolo, în vîlceaua de sub munți, între păduri, se ridică în liniște turlele bisericilor mănăstirești de la Neamț. SADOVEANU, O. VII 201. Cînd însă-n turlă ceasul tainei bate, De prin morminte umbre mari se scoală. IOSIF, P. 24. Mica turlă rotunjită a bisericuței lui Bucur. ODOBESCU, S. I 105. ◊ Fig. Soarele scade dinspre amiaz; Moi săgetează Roiuri de rază Peste bătrîne turle de brazi. DEȘLIU, M. 28. Departe, înainte, răsar din neguri de brădet «Pietrele Doamnei», turle de castele, scînteietoare-n lumina rumănă a dimineții. VLAHUȚĂ, O. A. II 164. 2. Construcție de lemn sau de metal, montată deasupra gurii unei sonde, pe care se montează geamblacul sondei. Se zăresc printre brazii înalți turlele sondelor, răsărite ca din pămînt în noua regiune petroliferă a țării, Pitești. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2785.

TÚRLĂ ~e f. 1) Element arhitectonic în formă de cilindru sau de prismă, cu vârf ascuțit, care încununează acoperișul unor clădiri (în special, al bisericilor). 2) tehn. Construcție amenajată deasupra unei guri de sondă care servește ca element de sprijin în procesul operațiilor de forare și de extragere. /<ngr. túrla

turlă f. turn mic: turlele bisericei. [Gr. mod.].

2) tî́rlă și túrlă f., pl. e (d. tîrlă 1, adică „putoare”). Nord. Triv. Tîrfă, fleoarță.

1) túrlă și (vechĭ) trúlă f., pl. e (ngr. túrla, trúla, cúpolă, dom, d. lat. trulla, pîntecele garafeĭ; mgr. trûllos, de unde vine vsl. sîrb. trulo). Munt. Turn de biserică.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

túrlă s. f., g.-d. art. túrlei; pl. túrle

túrlă s. f., g.-d. art. túrlei; pl. túrle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TÚRLĂ s. (IND.) turn de sondă.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

túrlă (-le), s. f.1. Turn. – 2. Clopotniță. – Var. înv. trulă. Ngr. τροῦλλα, ngr. τοῦρλα (Cihac, II, 708; REW 8949).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

țúrlă, țúrle, s.f. (reg.) fată bătrână.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

TURLĂ subst. 1. Turla, S. act. 2. Turle (Cat mold II); -a (Moț); – mold., 1680 (Sd VII 60). 3. Turlui, 1530 (17 A IV 110); Turloe, P. (17 A II 294); Turluiu, P. nepot lui Sima Turluianul (16 A I 502).

Intrare: Turla
Turla
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Turlă
Turlă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Turlă
Intrare: turlă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • turlă
  • turla
plural
  • turle
  • turlele
genitiv-dativ singular
  • turle
  • turlei
plural
  • turle
  • turlelor
vocativ singular
plural
Intrare: țurlă
țurlă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.