tulcă sf vz turcă¹

țeclă sf [At: ANON. CAR. / V: țeglă, țic~, țiglă, țeiglă, țfe~, țve~, țulcă / Pl: ~le / E: mg cékla] (Bot; Trs) 1 Sfeclă. 2 (Șîs ~ roșie) Sfeclă roșie (Beta vulgaris). 3 (Îs) ~ albă Sfeclă albă (Beta cicla). 4 (Îs) Țiclă de țucur Sfeclă de zahăr (Beta altissima).

țeglă¹ sf vz țeclă

țeiglă sf vz țeclă

țfeclă sf vz țeclă

țiclă⁴ sf vz țeclă

țiglă³ sf vz țeclă

țulcă sf vz țeclă

țveclă sf vz țeclă

TURC, -Ă, turci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Turciei sau este originară de acolo. ◊ Expr. Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sunt și faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpățânat, a nu vrea să înțeleagă, a nu ține seama de nimic. Turcul plătește, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alții. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparține Turciei sau turcilor (1); privitor la Turcia sau la turci; originar din Turcia; ca al turcilor; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk.

TURC², -Ă, turci, -e, s. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Turciei sau care este originară de acolo; p. ext. persoană de religie mahomedană. Decît roabă turcilor, Mai bin’ hrană peștilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496. ◊ (Cu sens colectiv) Frate, te-ai luptat bine cu turcul!... și l-a bătut pe umeri. CAMIL PETRESCU, O. II 89. Zvonul ajungea pînă-n țara turcului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 491. ◊ Expr. Parcă se bat turcii la gura lui = parcă se bat calicii la gura lui, v. gură (I 1). Cum e turcul și pistolul = cum e omul, așa sînt și faptele lui, prietenii lui. (Doar) nu dau (sau vin) turcii, se spune pentru a modera graba neîntemeiată a cuiva. Da stai un pic, tovarășe, ce naiba?! Nu dau turcii! GALAN, B. I 28. A fi turc (sau ca turcul) = a fi încăpățînat, a nu ține seamă de nimic, a nu vrea să înțeleagă. E ca turcul... nu vrea să știe de nimic. PAMFILE, S. T. 85. Turcul plătește, se spune cînd cineva este silit să plătească, vrînd-nevrînd, paguba sau cheltuiala făcută de alții.

TURC² ~că (~ci, ~ce) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Turciei sau este originară din Turcia. /<turc. türk

țeglă s.f. (reg.) sfeclă.

TULCA subst. reg. „brezae” (DLR) 1. Tulca s. (RA II 411). 2. + -in: Tulcin, mold. 3. + -ea (sau din Tuia + -cea); Tulcea, orașul, antroponim la origine. Tulcești s (Cat mold II).