TĂU¹, tăuri, s. n. 1. (Reg.) Apă stătătoare puțin adâncă; baltă. ♦ Lac (glaciar); iezer. 2. (Înv.) Prăpastie, abis. – Din magh. tó.

ȚIU², țiuri, s. n. (Reg.) 1. Unealtă de fier în patru muchii ascuțită ca o daltă, cu care se fac găuri în gheață pentru pescuit, se desprind blocurile de gheață etc. 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă, folosită în dulgherie. 3. Târnăcop de oțel, de forma unei bare cu secțiunea pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit de mineri. – Et. nec.

tău⁴ s [At: CV 1951, nr. 9-10, 47 / Pl: ? / E: nct] (Mun) Cupă făcută din lemn de tei, cu care se bea apă din fântână.

tău³ s [At: BL II, 191 / Pl: ? / E: rrm tav] (Arg) Funie (1).

tău² sn [At: PSALT. HUR. 86^v/2 / V: (reg) tâu, tou / Pl: ~ri, (îvr) ~re, (reg) tăie, tauă / E: mg tό] 1 (Trs) Lac. 2 (Reg) Cantitate mare de apă, acumulată prin stăvilirea unui curs de apă Si: iaz. 3 (Reg) Loc pentru scăldat, amenajat prin zăgăzuirea unei ape curgătoare sau într-o scobitură a albiei unui râu. 4 (Reg) Apă foarte adâncă. 5 (Reg) Vârtej. 6 (înv; pan) Prăpastie. 7 (Reg; îs) ~ lacului Formă de relief asemănătoare cu fundul unui lac. 8 (Trs) Apă stătătoare permanentă, puțin adâncă, cu o bogată vegetație acvatică Si: baltă, (reg) tăoaie. 9 (Reg; euf; îs) Dumnezeul ăl din ~ Dracul (1). 10 (Reg) Noroi. 11 (Reg) Apă de ploaie adunată într-o adâncitură de teren. 12 (Reg) Groapă cu apă sau cu noroi Si: băltoacă. 13 (Reg) Apărie.

tăul, ~ă a [At: PĂCALĂ, M. R. 142 / V: (reg) ~un / Pl: ~i, ~e / E: nct] (Reg) 1 Surd. 2 Prost.

tăun², ~ă a vz tăul

tâu sn vz tău²

tou² sn vz tău²

țag sn vz țeh²

țaghi sn vz țeh²

țaic² sn vz țaig¹

țaică³ sf vz țaig¹

țaie¹ sf vz țaig¹

țaig¹ sn [At: MÎNDRESCU, I. G. 96 / V: țaic sn, țaică, țaie (Pl: țaie, țăi) sf, țâu sn / E: săs Zaich (ger Zeug)] 1 (Reg) Țesătură deasă, subțire și rezistentă, din care se fac de obicei haine de lucru. 2-3 (Mun; Olt; îf taie, țâu) Obiect de îmbrăcăminte sau de rufărie (de calitate inferioară) (ori vechi, uzat și rupt) Si: buleandră (1), zdreanță. 4-5 Haină subțire (și uzată). 6 Haină scurtă și strâmtă. 7 (Reg; îf țaică) Cămașă subțire. 8 (Lpl; îf țaie) Țoale Vz țol (12). 9 Fel de îmbrăcăminte caracteristic locuitorilor unor anumite regiuni, unor anumite categorii sociale. 10 Veșminte.

țăf sn vz țeh² corectat(ă)

țăgur sn vz țeh²

țău sn vz țeh²

țâf sn vz țeh²

țâfă¹ sf vz țeh²

țâflă sf vz țeh²

țâu³ sn vz țaig¹

țâu² sm [At: ALIL 1983-1984, 501 / Pl: țâi / E: ns cf țăgui] (Reg) Ied sălbatic.

țec sn vz țeh²

țeche sf vz țeh²

țechi² sn vz țeh²

țed sn vz țeh²

țef² sn vz țeh²

țeft² sn vz țeh²

țeg sn vz țeh²

țeghi sn vz țeh²

țeh² [At: MOLNAR, D. 357/8 / V: (îrg) țef, țeft, (îvr) țenc, (reg) țec, țechi, țeg, țeghi sn, țeche sf, țenchi, țed, țeit, țăf, țău (Pl: țăuri, țeie) sn, țâf, țâfă, țâflă sf, țag, țaghi, țăgur, țog, țov (Pl: țovuri) sn, țof s, țoft, țoic (Pl: țoicuri) sn, țuc s, țoagă (Pl: țoguri), țoghie (Pl: țoghii), țoglie^[1] (Pl: țoglii) sf, țocli ssp / Pl: ~uri / E: săs zecha (ger Zeichen) „semn de hotar (la ogoare)”] 1 sn (Îrg) Obiect folosit pentru a marca ceva, pentru a delimita un hotar, un ogor etc. 2 sn (Îrg) Bucată de lemn folosită ca semn de hotar. 3 sn (Reg; îf țed, țăf) Răzor² servind drept hotar și potecă între două ogoare, două proprietăți etc. 4 sn (Reg; îf țeghi, țag) Scop. 5 sn (Pop; îf țef, țeft) Par în mijlocul unei arii de treierat cu cai, în jurul căruia se înfășoară funia în timpul acestuia Si: steajăr. 6 sn (Pop; îlav) La țeft La momentul potrivit. 7 sn (Pop; îe) A ieși (sau a scoate) la țeft A da în vileag. 8 sn (Îvr; îf țenc) Cadran solar Si: gnomon. 9 sn (Trs; îf țov) Bucată lungă de lemn Si: bâtă. 10 sn (Trs; Mol; îf țog) Prăjină pe care o au ciobanii. 11 sn (Trs; Mol; îf țuc) Prăjină cu cârlig la vârf pe care o folosesc ciobanii pentru a prinde oile Si: cață¹ (1). 12 sn (Reg; îf țău) Băț cu care se măsoară țuica în butoi. 13 sn (Trs; îf țov) Băț împodobit cu dantele și panglici, purtat la nuntă. 14 sn (Reg; îf țăf) Furcă de tors. 15 sf (Reg; îf țeche) Băț de undiță. 16 sf (Reg; îf țoghie) Undiță. 17 sn (Reg; îf țec) Cui de lemn în care se fixează cârma plutei. 18 sn (Reg; îf țenchi) Cui de care se leagă pluta la mal. 19 sf (Reg; îf țoghie) Țeapă (14). 20 sn (Reg; lpl; îf țocli) Stâlpi care se pun, ca element de susținere, la colțurile caselor țărănești Si: pop¹, săgeată. 21 sf (Olt; Mun; îf țoghie, țoglie) Armă de luptă. 22 sf (Olt; Mun; îaf) Lance. 23 sf (Olt; Mun; îaf) Săgeată. 24 sn (Pop; îf țeft) Orcic. 25 sn (Reg; îf țoft) Verigă de metal care leagă orcicul de crucea căruței. 26 sn (Reg; îf țeg, țăit) Nuia de lemn mlădios și subțire pârlită în foc și răsucită sau sârmă groasă, uneori împletită, folosită la legatul bârnelor unei plute între ele. 27 sn (Reg; îf țeit, țenchi) Gânj (1) făcut dintr-un copac subțire, pârlit în foc și răsucit, sau pripon care servea la ancoratul plutei la mal. 28 sn (Reg; îf țoft) Șoldar. 29 sn (Reg; îcs) De-a țăful Joc de copii în care se scot cu bățul cantități mici de pământ din gaura celui care este trimis să aducă țurca¹ (1) aruncată de ceilalți. 30 sn (Reg; îcs) De-a mingea-n țog Joc de copii în care participanții se înșiră de-a lungul unei linii și bat pe rând mingea aruncată de un jucător aflat de cealaltă parte a liniei și care încearcă să o prindă. 31 sn (Reg; îf țog) Loc anumit spre care trebuie să fugă cel care a bătut mingea la oină Si: (reg) țel (4). 32 sn (Reg; îf țechi; îe) A fi în țechi A se afla la bătaie, în cadrul jocului de oină. 33 sn (Ban; îf țoic, țoagă) Groapă în pământ la jocul de copii numit de-a poarca. 34 sn (Înv; îf țef, țeft) Punct de plecare al unei acțiuni. 35 sn (Înv; îaf) Centru (al unei acțiuni). 36 sn (Înv; îf țeft; îe) A fi la țeft A se afla într-o poziție-cheie, de care depinde totul. 37 sn (Înv) Moment culminant, decisiv. 38 sn (Înv) Capăt. 39 sn (Înv) Scop².
corectat(ă)

țeit sn vz țeh²

țenc sn vz țeh²

țenchi⁷ sn vz țeh²

țif sn vz țiu³

țifă¹ sf vz țiu³

țiu³ [At: POGOR, HENR. 236/10 / V: (reg) țif sn, țifă sf, țivi ssp / Pl: ~ri / E: nct] 1 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit de stâncă, înaltă și golașă Si: pisc², stei. 2 sn (Mol; Trs) Stâncă ascuțită și înaltă. 3 sn (Mol; Trs) Ridicătură ascuțită de teren. 4 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit al unei pietre. 5 sn (Îrg) Partea ascuțită a unui obiect. 6 sn (Mol) Târnăcop. 7 sn (Mol; Min; spc) Târnăcop a cărui parte metalică este formată dintr-o bară de oțel cu secțiunea pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit la tăierea rocilor și a substanțelor minerale moi. 8 sn (Mol) Unealtă asemănătoare cu târnăcopul folosită la desfacerea pavajelor, la mișcarea obiectelor grele Si: rangă¹. 9 sn (Mol; Ban) Topor cu tăișul lung și îngust, folosit la despicarea lemnelor mai groase. 10 sn (Mol; Ban) Secure mare. 11 sn (Reg) Un fel de secure mică, folosită la făcutul carelor. 12 sn (Reg) Unealtă compusă dintr-o daltă metalică, ascuțită pe o singură latură, fixată într-o coadă de lemn și utilizată la tăierea și întreținerea copcilor pentru pescuit sub gheață. 13 sn (Mol; Ban) Unealtă de dulgherie în formă de topor sau de daltă, folosită pentru scobit. 14 sn (Reg) Unealtă folosită în pădure pentru sădit și semănat. 15 sn (Mol; Olt) Par, piatră servind ca semn de hotar. 16 sn (Mol; fam; pan) Bot¹. 17 sn (Mol; pan) Cucui¹ (1). 18 sn (Mol; pan) Mărul lui Adam. 19 sn (Mol; îf țif) Vârful firului de iarbă sau al unei alte plante, mai ales stuf, țipirig¹, papură, când răsare din pământ. 20 sn (Reg; îaf) Un fel de iarbă cu firul subțire, care crește prin locurile umede și care rămâne, de obicei, netăiată la cosit. 21 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc plante erbacee acvatice, precum papura. 22 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc copaci tineri. 23 sn (Reg; îaf) Umflătură pe scoarța copacilor, pe fructe, pe legume etc. 24 sn (Reg; îf țif, țâu) Vârf de copac. 25 sn (Reg; lpl; îf țivi) Pădure deasă cu diferiți copaci. 26 sn (Reg; pan) Smoc (de păr, de barbă). 27 sn (Reg) Fân amestecat cu mult rogoz Si: (reg) șovar, țipirig¹ (11). 28 (Reg) sms Rogoz. 29 (Reg) sms Un fel de papură mai mică și mai subțire, care crește prin locuri mlăștinoase. corectat(ă)

țivi¹ ssp vz țiu³ corectat(ă)

țoagă² sf vz țeh²

țocli ssp vz țeh² corectat(ă)

țof² s vz țeh²

țoft sn vz țeh²

țog sn vz țeh²

țoghie sf vz țeh²

țoic s vz țeh²

țov sn vz țeh²

țuc³ s vz țeh²

❍ȚIU, ȚÎU (pl. țiuri, țîuri) sn. 🔧 1 Un fel de secure mică ¶ 2 Ban. Daltă de fier (LIUB.).

ȚÎU² (pl. țîuri) sn. Băn. 🐑 Clopotul cu sunet subțire de la gîtul berbecului.

TĂU¹, tăuri, s. n. 1. Apă stătătoare puțin adâncă; baltă. ♦ Lac (glaciar); iezer. 2. (Înv.) Prăpastie, abis. – Din magh. tó.

ȚIU², țiuri, s. n. (Reg.) 1. Unealtă de fier în patru muchii ascuțită ca o daltă, cu care se fac găuri în gheață pentru pescuit, se desprind blocurile de gheață etc. 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă, folosită în dulgherie. 3. Târnăcop de oțel, de forma unei bare cu secțiune a pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit de mineri. – Et. nec.

TĂU¹, tăuri, s. n. 1. Apă stătătoare, puțin adîncă și noroioasă; baltă, băltoacă. Din locurile cele de dedesubt, din tău, știa că trebuie să suie mistreții. SADOVEANU, O. A. II 175. Vara în tău, toamna la ghindă... porcii lui Turcalete creșteau. GALACTION, O. I 291. Bade, de urîtul tău, Face-m-oi trestie-n tău. MARIAN, O. II 346. Bade, de dorul tău, mă topesc ca inu-n tău. HODOȘ, P. P. 33. ♦ Lac, iezer. Tatăl tău... mîndra ți-a aflat Și pe dîns-a aruncat Într-un tău adînc și lat. ALECSANDRI, P. P. 21. 2. (Învechit) Prăpastie, abis. (Fig.) Șters vederii de tăul nopții, a pornit-o cu multă fereală spre miazănoapte, unde zărise pădurea. POPA, V. 75.

ȚIU², țiuri, s. n. (Regional) 1. Unealtă de fier în patru muchii, cu care se fac găuri în gheață pentru pescuit, cu care se desprind blocurile de gheață etc. 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă, folosită în dulgherie. ♦ Un fel de topor. 3. Unealtă asemănătoare cu un tîrnăcop, folosită în mine la tăierea rocilor și a substanțelor minerale mai puțin dure.

TĂU¹, tăuri, s. n. 1. Apă stătătoare puțin adîncă; baltă. ♦ Lac, iezer. 2. (Înv.) Prăpastie, abis. – Magh. tó.

TĂU¹ ~ ri n. 1) Apă stătătoare noroioasă și de adâncime mică. 2) Lac de munte; iezer. 3) înv. Prăpastie fără fund; hău; abis; genune. /<ung. tó

tău n. Mold. Tr. baltă: pe dâns’a aruncat într’un tău adânc și lat POP.; draci din tău, demoni cari trăesc în ape: vârcolacii, dracii din tău AL. [Ung. TÓ, lac].

1) tăŭ n., pl. urĭ (ung. tó. V. heleșteŭ și istăŭ). Trans. Nord. Baltă.

țef(t) n., pl. urĭ (rus. ceh, d. germ. zeche, breaslă). Munt. vest. Paru din mijlocu ariiĭ (steajăr). Fig. Centru, loc de acțiune: ceĭ de la țeft. A scoate la țeft, a scoate la lumină, la iveală. – În Trans. țeh, breaslă (după ung. céh). V. țanc, vileag.

1) țiŭ n., pl. urĭ. Tîrnăcop cu un singur cĭoc, și acela lățit, cu care se scot petrele din pavaj (Doĭna, 1, 15). Prah. Țapină. Dun. Raz, rang. Dor. Rît. Surlă. – Și țîŭ. V. țiĭac.

tău³ (reg.) s. n., art. tăul; pl. tăuri

țiu¹ (reg.) [pron. țiŭ] s. n., art. țiul; pl. țiuri

tău³ (reg.) s. n., art. tăul; pl. tăuri

țiu² (reg.) [pron. țiŭ] s. n., art. țiul; pl. țiuri

tău s. n., art. tăul; pl. tăuri

țiu s. n. [pron. țiu], art. țiul; pl. țiuri

TAUL cuman „furtună” (etim. OH II 357). 1. Taula s. 2. Tăul/ea, ard., 1726 (Paș); -ești (BCI V 187). 3. Teul/ea, ard. (ib.); -escu.

Țăul v. Țau 1.

țiu, țiuri s. n. gură.

TĂU s. v. abis, adânc, baltă, băltoacă, frânghie, funie, iezer, lac, mâl, mlaștină, mocirlă, nămol, noroi, prăpastie, smârc.

ȚIU s. v. târnăcop.

tău s. v. ABIS. ADÎNC. BALTĂ. BĂLTOACĂ. FRÎNGHIE. FUNIE. IEZER. LAC. MÎL. MLAȘTINĂ. MOCIRLĂ. NĂMOL. NOROI. PRĂPASTIE. SMÎRC.

țiu s. v. TÎRNĂCOP.

TĂU s. n. (Mold., Ban., Criș.,Trans. SV) Lac, iezer. A: Rumpse în pustie apă și tău în pămînt însătat. DM, 2^r; cf. DPRS, 132^r. C: Vor vedea oamenii cei răi tăul celu de focu. MISC. SEC. XVII, 124^r, Tĕu. Stagnum. AC,374. Să mă ducă în rai cu diboli și în tău cu îngeri.OG, 388; cf. N. TEST. (1648), apud TEW; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; VISKI, apud TEW; LEX. MARS., 222, 237. ♦ Prăpastie, abis, genune. A: Iară aceia ce-mi cearcă răul, Fără de veaste să-i soarbă tăul. DOSOFTEI, PS. Sări șearpele gios în căscătura tăului și cădzură dealurile îmbe preste șearpe, de vindecară tăul si-l asămănară de să feace șes. DOSOFTEI, VS. Etimologie: magh. to. Vezi și tăușor. Cf. r î b n i c .

tăul, -ă, tăuli, -e, adj. (reg.) surd; prost.

țaig s.n. (reg.) 1. țesătură rezistentă. 2. buleandră, zdreanță. 3. haină scurtă, uzată.

țâu, țâi, s.m. (reg.) ied sălbatic.

tău, tăuri, s.n. (reg.) 1. Apă stătătoare, lac, baltă, mlaștină; „când după ploi se adună apa pe un loc arabil sau fânaț” (ALRRM, 1973: 682): „Mândrior, de doru tău, / Mă topesc ca inu-n tău” (Calendar, 1980: 63). 2. Lac glaciar: „În tău acela din vârfu' Pietrosului ședea balaurul” (Bilțiu, 1999: 142). ■ (top.) Tăul Roșu, lac situat în bazinul Vaserului (într-o căldare glaciară), sub Vârful Pietrosul Bardăului (1.850 m), în Parcul Național Munții Maramureșului. ■ (onom.) Tău, nume de familie în Maram. – Din magh. tó „lac” (DLRM, DEX, MDA).

tău, tăuri, s.n. – (reg.) 1. Apă stătătoare, lac, baltă, mlaștină: „Când după ploi se adună apa pe un loc arabil sau fânaț” (ALRRM, 1973: 682). „Mândrior, de doru tău, / Mă topesc ca inu-n tău” (Calendar, 1980: 63). 2. Lac glaciar. ♦ (top.) Tăul Roșu, lac situat în bazinul Vaserului (într-o căldare glaciară), sub Vârful Pietrosul Bardăului (1.850 m), în Parcul Național Munții Maramureșului (Timur, 2007: 88). Tăul cu zerni (șerpi), lac situat într-o pădure de fag în apropiere de satul Văleni (com. Călinești), format în urma unei alunecări de teren (Timur, 2007: 37). Tăul fără fund, lac natural situat lângă băile vechi de la Ocna-Șugatag; este cel mai adânc lac de mină din Maramureș (32,9 m) (Pânzariu, 1969, cf. Timur, 2007: 53). Tăul Morărenilor (Tăul în Tăciunoasa, Tăul Brebului, Iezerul Brebului), lac de baraj natural, format prin alunecarea unei coline, care a barat pârâul ce se varsă în Valea Neagră, afluent al râului Mara. Este situat pe Piemontul Gutâiului, în hotarul satului Breb, la altitudine de 825 m; are o adâncime maximă de 20 m (Monumente, 1976: 60; Timur, 2007: 44-48). Tăul Chendroaiei (Tăul de sub Gutâi, Iezerul Gutâiului), mlaștină cu două ochiuri de apă în centru, situat sub Creasta Cocoșului, în Munții Gutâi, la altitudine de 1.043 m (Timur, 2007: 67). Tăul lui Dumitru, mlaștină situată într-un crater vulcanic, la altitudine de 1.200 m, în hotarul localității Sat Șugatag (Ardelean, Bereș, 2000: 33). Tăurile de la Hoteni (Tinoavele plutitoare de la Hoteni), mlaștini situate la altitudine de 530 m, în zona Piemontului Gutâi; aici vegetează cele două plante ierbivore: roua-cerului și otrățelul-de-baltă (Timur, 2007: 49-50). Tăul cu Mușchi este situat în Parcul Național Munții Maramureșului, la 1.450 m altitudine (Bârlea, 1983, cf. Timur, 2007: 92). Tăul Muced, în bazinul superior al Văii Izei, pe creasta principală a Munților Rodnei, pe Muntele Bătrâna (Timur, 2007: 27). Tăul Obcioarei, mlaștină în Munții Rodnei, într-o pădure de molid. În partea centrală se află două lacuri adânci (Ardelean, Bereș, 2000: 34). Tăul Roșu, carieră de andezit situată pe pârâul Jidevoaia, afluent al văii Firiza (Posea, 1980: 125). ♦ (onom.) Tău, nume de familie în Maramureș. – Din magh. tó „lac” (Șăineanu, Scriban; DLRM, DEX, MDA).

tău, -uri, s.n. – 1. Apă stătătoare, lac, baltă: „Când după ploi se adună apa pe un loc arabil sau fânaț” (ALR 1973: 682). 2. Lac glaciar. Tăul lui Dumitru, rezervație naturală situată la poalele vârfului Pleșca Mare (1292 m). Tăul Morărenilor, lac natural în versantul nordic al Munților Gutâi (Breb). „Mândrior, de doru tău, / Mă topesc ca inu-n tău” (Calendar 1980: 63). – Din magh. tó „lac”.