ȚUG, țuguri, s. n. (Înv. și reg.) Tren. – Din germ. Zug.

tug sn [At: I. IONESCU, M. 703 / Pl: ~uri / E: nct] Unealtă pentru lustruitul pieilor, folosită în tăbăcărie.

țucci i vz țugu¹

țucu i vz țugu¹

țug¹ i vz țugu¹

țug² sn [At: CARAGIALE, O. VII, 448 / Pl: ~uri / E: ger Zug, mg cúg] 1 (Înv; Trs) Curent de aer. 2 (Înv; Trs) Aer rece Si: răcoare. 3 (Gmț; îe) A avea ~ la băutură Se spune despre cineva căruia îi place să bea. 4 (Înv; Ban) Pluton¹. 5 (Reg) Vază¹. 6 (Îrg) Tren. 7 (Mar) Șir de vagonete pentru transportul minereului. 8 (Reg) Străgălie la car. 9 (Reg) Lambă la car. 10 (Reg) Elastic la ghete.

țugo i vz țugu¹

țugu² i [At: MAT. FOLK. 875 / E: fo] (Reg; repetat) Cuvânt de alint adresat unei ființe dragi.

țugu¹ i [At: TDRG / V: țug, ~go, țucu, ~le, țucci, ciu~ / E: fo] 1 (Are; și în combinații cu prima parte a cuvântului sau cu alte interjecții) Strigăt cu care se cheamă porcii. 2 (În combinație cu na) Strigăt cu care se cheamă oile. 3 (În combinație cu duța) Strigăt cu care se cheamă caprele.

țugule¹ i vz țugu¹

ȚUGU! interj. Strigăt cu care se chiamă porcii (ȘEZ.) (CONV.).

❍ȚUGULE! interj. Trans. (VIC.) = ȚUGU!

ȚUG, țuguri, s. n. (Reg.) Tren. – Din germ. Zug.

TUG, tuguri, s. n. Unealtă folosită în tăbăcărie pentru lustruitul pieilor. [Pieile] se udă puțin cu apă, se îndreaptă la masă și se lustruiesc cu tugul pentru iuft. I. IONESCU, M. 703.

ȚUG, țuguri, s. n. (Germanism învechit în Transilv.) Tren. Umbli pînă acolo o săptămînă. Te duci o vreme cu țugu. Pe urmă umbli pe jos. SADOVEANU, V. F. 156.

ȚUGU interj. Strigăt (de obicei repetat) cu care se cheamă porcii.

TUG, tuguri, s. n. Unealtă folosită în tăbăcărie pentru lustruitul pieilor.

ȚUGU interj. Strigăt (repetat) cu care se cheamă porcii.

țug (înv., reg.) s. n., pl. țuguri

țug (înv., reg.) s. n., pl. țuguri

țug s. n., pl. țuguri

țugu interj. – Chemare, servește mai ales pentru porci. – Var. Trans. țugule. Creație expresivă, cf. tiugu (var. tiucu), interj. (chemare pentru păsări), cică, cicio, interj. (chemare pentru porci). Se pronunță cu vîrful buzelor, de unde der. țuguia, vb. (a ascuți, a face vîrf; a face buzele ca pentru a suge; refl., a se subția, a avea vîrf), pe care Cihac, II, 537, îl lega de mag. csücsozni „a face vîrf”; țugui, s. n. (moț, vîrf; pisc, culme). Țuhăi, vb. (a maltrata) în Mold. pare să fie același cuvînt. Țugulea, s. m., este numele unui personaj fictiv din unele povești pentru copii.

ȚUG s. v. locomotivă, mașină, tren.

țug s. v. LOCOMOTIVĂ. MAȘINĂ. TREN.

tug, tuguri, s.n. (reg.) unealtă de lustruit piei, în tăbăcărie.

țug, țuguri, s.n. (reg.) 1. tren. 2. curent de aer. 3. pluton. 4. trecere, căutare. 5. elastic la ghete.

țug, țuguri, s.n. (reg., înv.) 1. Curent (de aer): „Traˈ ușile, că gândești că traˈ de oriunde țug” (Faiciuc, 2008: 770). 2. (min.) Garnitură de vagonete cu locomotivă. – Din germ. Zug „tren” DLRC, DEX).