tug sn [At: I. IONESCU, M. 703 / Pl: ~uri / E: nct] Unealtă pentru lustruitul pieilor, folosită în tăbăcărie.

TUG, tuguri, s. n. Unealtă folosită în tăbăcărie pentru lustruitul pieilor. [Pieile] se udă puțin cu apă, se îndreaptă la masă și se lustruiesc cu tugul pentru iuft. I. IONESCU, M. 703.

TUG, tuguri, s. n. Unealtă folosită în tăbăcărie pentru lustruitul pieilor.

ȚUG, țuguri, s. n. (Înv. și reg.) Tren. – Din germ. Zug.

țug² sn [At: CARAGIALE, O. VII, 448 / Pl: ~uri / E: ger Zug, mg cúg] 1 (Înv; Trs) Curent de aer. 2 (Înv; Trs) Aer rece Si: răcoare. 3 (Gmț; îe) A avea ~ la băutură Se spune despre cineva căruia îi place să bea. 4 (Înv; Ban) Pluton¹. 5 (Reg) Vază¹. 6 (Îrg) Tren. 7 (Mar) Șir de vagonete pentru transportul minereului. 8 (Reg) Străgălie la car. 9 (Reg) Lambă la car. 10 (Reg) Elastic la ghete.

ȚUG, țuguri, s. n. (Reg.) Tren. – Din germ. Zug.

ȚUG, țuguri, s. n. (Germanism învechit în Transilv.) Tren. Umbli pînă acolo o săptămînă. Te duci o vreme cu țugu. Pe urmă umbli pe jos. SADOVEANU, V. F. 156.

țug (înv., reg.) s. n., pl. țuguri

țug (înv., reg.) s. n., pl. țuguri

țug s. n., pl. țuguri

ȚUG s. v. locomotivă, mașină, tren.

țug s. v. LOCOMOTIVĂ. MAȘINĂ. TREN.

tug, tuguri, s.n. (reg.) unealtă de lustruit piei, în tăbăcărie.

țug, țuguri, s.n. (reg.) 1. tren. 2. curent de aer. 3. pluton. 4. trecere, căutare. 5. elastic la ghete.

ȚUG 1. Țuga, munt. (17 B I 417). 2. Cu art. ul + suf. -ea: Țugulea (Isp IV¹) și frecv. act., explicat în DLR „copil rău” 3. Țugulan (Bz). 4. + Țaga: Țăgule, boier (Sd XIX 45). 5. Cf. Țughea (13-15 B 178). Țugheni s.