TEU, teuri, s. n. 1. Riglă de desen prevăzută la un capăt cu o riglă mai mică, perpendiculară pe prima. 2. Dispozitiv indicator în formă de T, folosit pe un aeroport pentru a arăta direcția și sensul vântului. 3. Nume dat unor obiecte care au forma literei T. – Din fr. te.

teu¹ sn [At: ATILA, P. 41 / Pl: ~ri, (reg) ~ă / E: fr té] 1 Riglă de desen prevăzută la un capăt cu o piesă scurtă (reglabilă) care alunecă de-a lungul marginii planșetei, folosită la trasarea liniilor paralele (sau înclinate cu un anumit unghi, cu ajutorai piesei reglabile). 2 (Teh) Armătură metalică cu trei ramificații folosită la racordarea țevilor. 3 (Teh) Piesă fasonată din beton, fontă sau bazalt, cu trei ramificații, folosită pentru canalizări. 4 (Avț) Dispozitiv indicator în formă de T, folosit pe aeroporturi pentru a arăta direcția și sensul vântului, precum și direcția de aterizare. 5 (Reg) Dispozitiv de fier cu ajutorul căruia se fixează cuțitele la strung. 6 Suport improvizat din scânduri sau din bucăți de lemn, pe care se sprijină undițele la pescuit. 7 Obiect în formă de T, folosit la curățatul pardoselii.

TEU, teuri, s. n. 1. Riglă de desen prevăzută la un capăt cu o riglă mai mică, perpendiculară pe prima. 2. Dispozitiv indicator în formă de T, folosit pe un aeroport pentru a arăta direcția și sensul vântului. 3. Nume dat unor obiecte care au forma literei T. – Din fr. té.

TEU, teuri, s. n. Riglă de desen prevăzută la un capăt cu o riglă mai mică, perpendiculară pe prima; nume dat unor obiecte care au forma literei T. Alături, o sticluță de tuș, o riglă de calcul, un teu, cîteva compase și trăgătoare. V. ROM. martie 1954, 230.

TEU s.n. 1. Obiect care are forma literei T; riglă de desen în formă de T. ♦ Fiting sau piesă fasonată în formă de T, folosite pentru racordarea țevilor, pentru canalizări etc. 2. (Av.) Panou așezat în formă de T pe un aerodrom pentru a indica direcția de aterizare. [< fr. té].

-TEU² elem. teo-.

TEU¹ s. n. instrument, obiect în forma literei T: a) riglă de desen în formă de T; b) fiting, piesă fasonată în formă de T, pentru racordarea țevilor, la canalizări; c) panou în formă de T, pe un aeroport, pentru a indica direcția de aterizare; d) dispozitiv de fier pentru fixarea cuțitelor la strung. (< fr. té)

TEU ~ri n. 1) Instrument de desen constând dintr-o riglă mare și una mică dispuse în formă de „T”. 2) av. Indicator în formă de „T” așezat pe aerodrom pentru a indica direcția de aterizare. 3) Obiect în formă de „T”. [Monosilabic] /<fr. té

teu n. riglă în forma unui T.

*teŭ n., pl. urĭ (fr. té). Riglă în formă de T.

teo- [At: DN³ / P: te-o~ / E: it teo-, fr théo-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Zeu. 2 Dumnezeu.

țel sn [At: (a. 1835) URICARIUL, XIV, 50 / V: (reg) țil, țir, țul, țuli, țev, țeu / Pl: ~uri / E: ger Ziel, rs цель, mg cél] 1 (Îrg) Punct care este ochit și care trebuie nimerit când se trage cu o armă Si: țintă¹ (20). 2 (Reg; îcs) De-a lapta-n țir, de-a lopta-n țul, de-a mingea (sau mincea) pe (sau în) țel Oină¹. 3 (Reg; îcs) De-a țălu Nume dat unui joc de copii în care unul bate mingea și toți ceilalți încearcă să o prindă. 4 (Reg) Țeh² (31). 5 (Reg; îf țuli) Răzor între două ogoare Si: miezuină. 6 Cătarea puștii. 7 (Îlav) În ~ sau în ~ul puștii În bătaia puștii. 8 (Reg; îe) A lua ~ul (ori pe ~) sau a ține ~ul (ori la ~) sau a se uita (ori a căuta) pe ~ A ochi cu pușca. 9 Punct spre care se îndreaptă cineva sau ceva Si: țintă¹ (34). 10 (Pex) Țintă¹ (39). 11 (Reg; îf țuli) Soroc.

țeu sn vz țel

țev sn vz țel

țil² sn vz țel

țir³ sn vz țel

țul² sn vz țel

țuli¹ sn vz țel

❍ȚĂL 👉 ȚEL.

ȚEL, ❍ȚĂL (pl. -luri) sn. 1 🔫 Punctul, semnul pe care-l ochește cineva cînd trage cu arma; a trage la ~, a trage la țintă, la semn: acolo era o mulțime de cătane la pușcate’n țăl (RET.) ¶ 2 F Scop, țintă: Ea pășește cu pas mare cătr’un țel de mult dorit (ALECS.); viața ei avea un țel (D.-ZAMF.) ¶ 3 🔫 = CĂTARE2: scoase o lumînărică de ceară albă, (și) o lipi la buza puștii, deasupra țelului (GN.) [ung., cél, rus. cělj, etc. < germ. Ziel].

ȚEL, țeluri, s. n. 1. Punct, loc la care vrea cineva să ajungă (v. țintă); p. ext. obiectiv către care tinde cineva, punct final (v. scop). Spre soare ni-e gîndul și mergem spre el, Lumina ni-e țintă și binele țel. COȘBUC, P. II 103. Singurul țel al vieții mele era să pot și eu adăogi o frunză la coroana strălucită a patriei mele. ALECSANDRI, O. P. 16. Văd că mă depărtez de țelul meu, prefer dar a sfîrși scrisoarea. NEGRUZZI, S. I 262. 2. (Învechit și regional) Punct, semn care se ochește, care trebuie nimerit cînd se trage cu o armă; țintă. ◊ Expr. A trage la țel sau a împușca în țel = a trage la țintă. (Cu pronunțare regională) Acolo era o mulțime de cătane la pușcate-n țăl. RETEGANUL, P. III 18. ♦ Vîrful cătării unei puști. Băgă mîna în torbă, scoase o lumînărică de ceară albă, o lipi la buza puștii, deasupra țelului. GANE, N. III 137. ◊ Loc. adv. În țel sau în țelul puștii = în bătaia puștii. Mai bine le-aș avea [babițele] în țelul puștii. SADOVEANU, O. L. 17. Am pus-o [pușca] la ochi și am așteptat să-mi vie ursul în țel. GANE, N. I 130.

TE- v. teo-.

TEO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „zeu”, „dumnezeu”. [Pron. te-o-, var. te-, scris și theo-. / < it. teo-, fr. théo-, cf. gr. theos].

THEO- v. teo-.

TE- elem. teo-.

-TEISM³ elem. teo-.

TEO-/TE-, -TEISM, -TEU elem. „zeu, divinitate”. (< fr. théo-, thé-, -théisme, -thée, cf. gr. theos)

ȚEL ~uri n. 1) Anticipare mintală a rezultatului spre care este orientată o activitate; scop. 2) pop. Punct în care ochește cineva cu o armă; țintă. /< germ. Ziel, rus. țel’, ung. cel

țel n. Mold. 1. țintă; 2. fig. scop: ea pășește cu pas mare către un țel de mult dorit AL. [Rus, ȚELĬ (din nemț. Ziel)].

țel n., pl. urĭ (rus. cĭelĭ, d. germ. ziel, de unde și ung. cél). Rar. Țintă, punct de ochit. Scop.

teu s. n., art. teul; pl. teuri

teu s. n., art. teul; pl. teuri

teu s. n., art. teul; pl. teuri

țel s. n., pl. țeluri

țel s. n., pl. țeluri

țel s. n., pl. țeluri

țel

țel, -luri.

teu (-uri), s. n. – Echer în formă de T. De la t, pronunțat te, cf. fr. té.

țel (-luri), s. n. – 1. Țintă. – 2. Scop, intenție, obiectiv. – 3. Cătare, miră. – Var. țăl. Germ. Ziel, prin intermediul pol. cel (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 432; Berneker 124), mag. cél; mai puțin probabil prin rus. celĭ (Sanzewitsch 211), deoarece rus. provine din pol. (Vasmer, II, 288). – Der. țelui (var. țălui, țeli), vb. (a ochi).

TEO- „zeu, divinitate”. ◊ gr. theos „zeu, zeitate” > fr. théo-, germ. id., engl. id., it. teo- > rom. teo-. □ ~botanologie (v. botano-, v. -logie₁), s. f., studiu al plantelor menționate în lucrările ecleziastice; ~centric (v. centric), adj., care situează pe Dumnezeu în centrul experienței religioase; ~crat (v. -crat), s. m., membru al unei teocrații; ~crație (v. -crație), s. f., formă de guvernămînt caracteristică orînduirii sclavagiste, în care autoritatea, considerată ca emanînd de la divinitate, este exercitată de către casta sacerdotală; ~fanie (v. -fanie), s. f., apariție sau manifestare a divinității; ~foric (v. -foric), adj., s. n., (nume) de zeu; ~gamie (v. -gamie), s. f., împerechere a unui zeu cu o muritoare, prin care se acredita ideea descendenței divine a copilului dobîndit; ~gonie (v. -gonie), s. f., totalitate a miturilor avînd ca temă originea și genealogia zeilor; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a unui zeu; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și dogmelor unei religii; ~mahie (v. -mahie), s. f., luptă mitică între zei; ~manie (v. -manie), s. f., stare patologică religioasă contemplativă; ~morf (v. -morf), adj., cu înfățișare de zeu; ~zofie (v. -zofie), s. f., doctrină filozofică și religioasă de origine orientală, care susține ideea unei pretinse cunoașteri nemijlocite a esenței divinității.

teu, teuri s. n. (intl.) 1. lanț care unește cătușele de la picioare cu cele de la mâini. 2. secția de izolare a penitenciarului.

ȚEL s. v. cătare, miră, semn, țintă.

ȚEL s. 1. v. cauză. 2. v. scop. 3. v. țintă. 4. menire, obiectiv, rol, rost, scop, sens, țintă, (pop.) noimă. (~ul acestor măsuri a fost acela de a...)

ȚEL s. 1. cauză, obiectiv, scop, țintă, (înv.) pricină. (Lupta pentru nobilul ~ al independenței.) 2. finalitate, scop, țintă. (Care este ~ acestei acțiuni?) 3. obiect, obiectiv, scop, țintă, (înv.) pravăț. (~ unei cercetări.) 4. menire, obiectiv, rol, rost, scop, sens, țintă, (pop.) noimă. (~ acestor măsuri a fost acela de a...)

țel s. v. CĂTARE. MIRĂ. SEMN. ȚINTĂ.

Iustum et tenacem propositi virum... (lat. „Bărbatul – sau omul – drept și hotărît în țelurile sale”) – E începutul Odei III (3-1) de care am mai vorbit – a lui Horațiu (vezi: impavidum ferient ruinae). Dar îl pomenim și aici, fiindcă cel mai adesea îl vom găsi citat numai sub forma aceasta, sau încă și mai frecvent sub forma prescurtată: iustum et tenacem… Și mai avem un motiv: ca să amintim un exemplu istoric. Patriotul olandez din secolul al XVII-lea, Cornelius de Witt, cînd țara sa a fost invadată de trupele franceze ale lui Ludovic al XIV-lea, susținător al casei de Orania, s-a văzut supus la cele mai neomenoase torturi pentru convingerile sale republicane. Suportîndu-le stoic, el recita cu glas tare, în fața călăilor, acest iustum et tenacem propositi al lui Horațiu, care a fost și mai tîrziu reluat, parafrazat, cîntat și citat de nenumărați prozatori și poeți din diverse țări europene. E un omagiu ce se adresează persoanelor neclintite în hotărîrile lor, oamenilor ce întrunesc însușirile de care vorbea marele poet latin. LIT.

țel, s.n. v. țăl („țintă”).