serpentin, ~ă [At: ÎNV. VIN. 89/6 / V: serpan~ (Pl: serpantinuri), șer~ / Pl: ~e / E: fr serpentin, ger Serpentine, lat serpentinus] 1 a (Înv) Șerpuitor. 2 sf Sinuozitate a unui drum Si: cotitură, șerpuitură. 3 sf (Pex) Traseu șerpuit al unui drum care străbate un teren în pantă. 4 sf (Pex) Drum șerpuit. 5-6 sf (Îljv) În ~ă (Care este) cu șerpuituri. 7 sf Fâșie lungă și îngustă de hârtie colorată, înfășurată strâns, care, aruncată la distanță, se desfășoară în spirală. 8 snf Tub din metal, din sticlă sau din alte materiale, îndoit în formă de spirală, de elice etc. și folosit ca schimbător de căldură sau ca element al unui schimbător de căldură. 9 snf (Spc) Țeavă spiralată a alambicului Si: (reg) șarpe. 10 snf Silicat natural hidratat de magneziu, cristalizat în sistemul monoclinic, uneori amorf, de culoare verzuie, negricioasă, brună sau pestriță, format prin transformarea hidrotermală a rocilor ultrabazice.

SERPENTIN s. n. Mineral cu varietăți de diferite culori, rezultat printr-un proces de hidroliză a silicatului de magneziu. – Variantă: serpentină (ODOBESCU, S. II 138) s. f.

SERPENTIN s.n. Silicat natural de magneziu, de culoare galbenă-verde. [Var. serpentină s.f. / < fr. serpentine]

SERPENTIN s. n. silicat natural hidratat de magneziu, prin alterarea olivinei. (< fr. serpentine, germ. Serpentin)

SERPENTIN n. 1) Mineral de culoare gălbuie sau verde-brună, întrebuințat ca piatră semiprețioasă. 2) Piatra semiprețioasă corespunzătoare. /<fr. serpentin, germ. Serpentine, lat. serpentinus

serpentin n. țeava alambicului în spirală și băgată în apă rece spre a condensa produsul distilațiunii.

*serpentín n., pl. e (fr. serpentin, d. lat. serpentinus, de șarpe). Țeava răsucită In care se condensează aburu din alambic și din care se scurge apa destilată. V. trîmnic.

serpantin sn vz serpentin

SERPENTINĂ², serpentine, s. f. 1. Traseu șerpuit al unui drum care străbate un teren accidentat; p. ext. drum cotit, șerpuit. Prin-năuntrul acestei păduri, din care cerul nu se mai vede, și printre ai cărei arbori, speriate și fragile, trec uneori căprioare, o serpentină șerpuiește. BOGZA, C. O. 167. Brișca porni în trapul reținut al cailor pe drumul ce cobora într-o serpentină severă. REBREANU, R. I 74. 2. Fîșie lungă și îngustă de hîrtie colorată, înfășurată strîns, și care, aruncată la distanță, se desfășoară în elice, folosind ca amuzament la petreceri. E prins într-o plasă de serpentine. Cînd mișcă mîna, foșnesc benzile de hîrtie, tîrîie scrumiere, răstoarnă ceștile de cafea. C. PETRESCU, Î. II 192. Toată sala e panglici de serpentine verzi, galbene, roșii, acățate în candelabre, făcînd paienjeniș între mele. id. ib. 192. 3. Tub de metal sau de sticlă îndoit în formă de spirală sau de elice, folosit ca schimbător de căldură sau ca element al unui schimbător de căldură.

SERPENTINĂ¹ s. f. v. serpentin.

SERPENTINĂ s.f. 1. Traseu șerpuit cu cotituri dese al unui drum dintr-o regiune de munte. 2. Fîșie îngustă de hîrtie colorată, care se desfășoară în spirală cînd este aruncată la distanță. 3. Tub sau țeavă îndoită în formă de spirală, de elice etc. și folosită ca schimbător de căldură. 4. V. serpentin. [< fr. serpentin, serpentine, cf. germ. Serpentine < lat. serpens – șarpe].

SERPENTINĂ s. f. 1. traseu șerpuit al unui drum în pantă. 2. fâșie îngustă de hârtie colorată, care se desfășoară în spirală când este aruncată la distanță. 3. tub îndoit în formă de spirală, de elice etc., ca schimbător sau radiator de căldură. (< fr. serpentin, germ. Serpentine)

SERPENTINĂ ~e f. 1) Drum șerpuit, construit special pentru a ușura urcușul în pantă. 2) Cotitură a unui astfel de drum. 3) Fâșie lungă și îngustă de hârtie colorată, înfășurată strâns, care, fiind aruncată, se desfășoară în formă de spirală și este folosită drept mijloc de amuzament la petreceri. 4) Tub în formă de spirală folosit ca schimbător de căldură. /<fr. serpentin, germ. Serpentine, lat. serpentinus

serpentină f. 1. rocă verde sau pătată cu colori; 2. piatră fină și pestrițată ca pielea șarpelui: ceașcă de serpentină; 3. drum serpentin.

*serpentínă f., pl. e (fr. serpentine, d. lat serpentinus, -ina, de șarpe). Min. O peatră fină verde Închisă, une-orĭ pătată cu galben, ca pelea de șarpe (E un silicat de magneziŭ saŭ fer (2SiO₂,3 Mg(Fe)O+2H₂O) Panglică de hîrtie care se desfășoară ca să se amuzeze lumea la sărbărĭ.

serpentin (mineral) s. n.

serpentin (mineral) s. n.

serpentin (mineral) s. n.

serpentină (drum; fâșie de hârtie; tub) s. f., g.-d. art. serpentinei; pl. serpentine

serpentină (drum, fâșie de hârtie, tub) s. f., g.-d. art. serpentinei; pl. serpentine

serpentină (drum șerpuit, fâșie de hârtie, tub răsucit) s. f., g.-d. art. serpentinei; pl. serpentine

SERPENTIN adj. v. cotit, întortocheat, sinuos, sucit, șerpuit, șerpuitor.

serpentin adj. v. COTIT. ÎNTORTOCHEAT. SINUOS. SUCIT. ȘERPUIT. ȘERPUITOR.

SERPENTINĂ s. 1. cot, cotitură, curbă, întorsătură, întortochetură, ocol, răsucitură, sinuozitate, șerpuire, șerpuitură, (rar) îndoitură, (pop.) cârmeală, cârnitură, întorsură, sucitură, (Olt. și Ban.) covei. (~ a unui drum.) 2. (Transilv. și Ban.) șarpe. (~ la alambic.)

SERPENTINĂ s. 1. cot, cotitură, curbă, întorsătură, întortochetură, ocol, răsucitură, sinuozitate, șerpuire, șerpuitură, (rar) indoitură, (pop.) cîrmeală, cîrnitură, întorsură, sucitură, (Olt. și Ban.) covei. (~ a unui drum.) 2. (Transilv. și Ban.) șarpe. (~ la alambic.)

SERPENTÍN (SERPENTÍNĂ s. f.) (< fr., germ.) s. n. Silicat natural hidratat de magneziu, cristalizat în sistemul monoclinic, uneori amorf, de culoare verzuie, negricioasă, brună sau pestriță, format prin transformarea hidrotermală a rocilor ultrabazice.