susele sfp vz șușă

sușă¹ sf [At: ALEXI, W. / Pl: ~șe / E: fr souche] (Frm) 1-2 Matcă (1-2).

sușă² sf vz șușă

șosele² sfp vz șușă

șușă sf [At: STAMATI, D. 303 / V: (reg) su~ sf susele, șosele² sfp / Pl: -șde, -șale / E: ns cf ucr шум „vreasc”] (Mol; Buc) Fiecare dintre șipcile¹ (1) care se bat paralel, la mică distanță una de alta, pe pereții sau pe tavanele de lemn, ca să se prindă muruiala.

SUȘĂ, sușe, s. f. (Rar) Jumătatea de foaie care rămîne într-un registru sau într-un carnet după ce s-a detașat o chitanță; matcă, cotor.

SUȘĂ s.f. (Franțuzism) Origine, sursă. ♦ (Med.) Proveniență a unei culturi de (infra) microbi; tulpină. [< fr. souche].

SUȘĂ s. f. 1. origine, sursă. 2. (med.) proveniență a unei culturi de (infra)microbi; tulpină. (< fr. souche)

sușă f. matca unui registru cu chitanțe (= fr. souche).

șușă f. țandără de brad lungă ce se bate pe pereții bordeiului înainte de a se lipi. [Cf. Tr. sișă, șindrilă].

+șușă (fam.) s. f., g.-d. art. șușei; pl. șușe

sușă s. f., g.-d. art. sușei; pl. sușe

șușă s. f., pl. șușăle / șușele

șușă (-e), s. f. – Talon, matrice. Fr. souche.

șușă, șușe s. f. (peior.) v. șușanea

SUȘĂ s. v. cotor, matcă.

sușă s. v. COTOR. MATCĂ.^[1]

șușă¹, șușe, s.f. (reg.) fiecare dintre șipcile care se bat paralel, la mică distanță una de alta, pe pereții sau pe tavanele de lemn, ca să se prindă muruiala.