șușă sf [At: STAMATI, D. 303 / V: (reg) su~ sf susele, șosele² sfp / Pl: -șde, -șale / E: ns cf ucr шум „vreasc”] (Mol; Buc) Fiecare dintre șipcile¹ (1) care se bat paralel, la mică distanță una de alta, pe pereții sau pe tavanele de lemn, ca să se prindă muruiala.

șușă f. țandără de brad lungă ce se bate pe pereții bordeiului înainte de a se lipi. [Cf. Tr. sișă, șindrilă].

susele sfp vz șușă

sușă² sf vz șușă

șosele² sfp vz șușă

+șușă (fam.) s. f., g.-d. art. șușei; pl. șușe

șușă s. f., pl. șușăle / șușele

șușă (-e), s. f. – Talon, matrice. Fr. souche.

șușă, șușe s. f. (peior.) v. șușanea

șușă¹, șușe, s.f. (reg.) fiecare dintre șipcile care se bat paralel, la mică distanță una de alta, pe pereții sau pe tavanele de lemn, ca să se prindă muruiala.