3 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

ROMÂNÍ, românesc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face să adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.

românesc, ~ească [At: (a. 1521) HURMUZAKI XI, 843 / V: (îvp) rum~ / Pl: ~ești / E: român + -esc] 1 a Care aparține României sau românilor (1) Si: român (13). 2 a Originar din România Si: român (14). 3 a Specific României sau românilor Si: român (15). 4 a Referitor la România sau la români Si: român (16). 5 a (Îs) Țara Românească Nume oficial al Munteniei (și Olteniei) până la Unirea principatelor. 6 sf (Rar) Limba română (17). 7-9 a (Înv; îf rumânesc) Romanesc2 (1-3). 10 a (Reg; d. religie) Creștin ortodox. 11 sfa Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 12 sfa Melodie după care se execută româneasca (11).

români [At: (a. 1630) T. PAPAHAGI, C. L. / V: rum~ / Pzi: ~nesc / E: român] 1-2 vtr (Îrg) A (se) româniza (1-2). 3-4 vtr (Olt) A (se) creștina (1-2). 5 vt (Îvr) A româniza (3). 6 vt (Rar) A traduce în românește. 7 vt (Îf rumâni, în Evul Mediu, în Țara Românească) A aduce în stare de iobag Si: a iobăgi.

românit, ~ă a [At: CR (1830), 3342/25 / V: rum~ / Pl: ~iți, ~e / E: români] (Înv) 1 Românizat (1). 2 Tradus în românește Si: românizat (3).

ROMÎNÍ, romînesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) 1. A face să adopte obiceiurile, caracterul, limba romînilor; a romîniza. Spre a plăcea romînilor, le zidise mitropolie în Alba-Iulia... Toate acestea dovedeau la Mihai planul de a romîni cu încetul Ardealul. BĂLCESCU, O. II 296. ◊ Refl. [Se temeau ca] cei mai mulți dintr-înșii... să nu se lepede cu încetul de naționalitatea lor și a se romîni. BĂLCESCU, O. II 296. 2. A traduce în romînește. Ne este oare permis... a cere de la scriitorii romîni... o perfecțiune de stil clasică, totdauna în raport cu aceea a autorului pe care ei au a-l romîni? ODOBESCU, S. II 360.

românì v. a (se) face român: familia lui era cu totul românită OD.

2) românésc v. tr. (d. Român). Cant. Prefac în Român, romanizez. – În Serbia rum-, creștinez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

româní (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 să româneáscă

româní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 sg. și pl. româneáscă

Țára Româneáscă (Muntenia) s. pr. f.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ROMÂNÍ vb. v. româniza.

ROMÂNÍT adj. v. românizat.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ROMANIT derivat grec din Roman – ROMANIȚĂ subst., planta mușețelul. 1. – Gr. „boier” (VT) probabil grec., cf. Romanei, Gr. (Fil A). 2. + subst. romîniță: Romaniți b. (16 A IV 290). 3. Romanițoiu mehed. (Cand 176). 4. Romanița f., ard. (Var 13) și olt (Cand). 5. Romănița f., olt. (Grș 15 – 17), frecv. 6. Romonița f., olt. (Tis 414).

ROMÂNI, com. în jud. Neamț, situată în ESE depr. Cracău-Bistrița, pe râul Români; 4.603 loc. (2005). Nod rutier.

Intrare: Romanit
Romanit nume propriu
nume propriu (I3)
  • Romanit
Intrare: români
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • români
  • românire
  • românit
  • românitu‑
  • românind
  • românindu‑
singular plural
  • românește
  • româniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • românesc
(să)
  • românesc
  • româneam
  • românii
  • românisem
a II-a (tu)
  • românești
(să)
  • românești
  • româneai
  • româniși
  • româniseși
a III-a (el, ea)
  • românește
(să)
  • românească
  • românea
  • români
  • românise
plural I (noi)
  • românim
(să)
  • românim
  • româneam
  • românirăm
  • româniserăm
  • românisem
a II-a (voi)
  • româniți
(să)
  • româniți
  • româneați
  • românirăți
  • româniserăți
  • româniseți
a III-a (ei, ele)
  • românesc
(să)
  • românească
  • româneau
  • români
  • româniseră
Intrare: românit
românit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • românit
  • românitul
  • românitu‑
  • români
  • românita
plural
  • româniți
  • româniții
  • românite
  • românitele
genitiv-dativ singular
  • românit
  • românitului
  • românite
  • românitei
plural
  • româniți
  • româniților
  • românite
  • românitelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)