2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POSTULÁT, postulate, s. n. Adevăr fundamental care apare ca evident și care nu are nevoie să fie demonstrat; principiu de bază, normă. ♦ Enunț logic considerat primul într-un sistem deductiv. – Din fr. postulat, lat. postulatum.

POSTULÁT, postulate, s. n. Adevăr fundamental care apare ca evident și care nu are nevoie să fie demonstrat; principiu de bază, normă. ♦ Enunț logic considerat primul într-un sistem deductiv. – Din fr. postulat, lat. postulatum.

postulat sn [At: ÎNV. VIN. 87/22 / V: (înv) ~um / Pl: ~e / E: fr postulat, lat postulatum] 1 (Asr) Cerere. 2 (Asr) Cerință. 3 (Asr) Deziderat. 4 (Asr) Condiție. 5 (Mat) Principiu recunoscut ca adevărat, de la care se pleacă într-o demonstrație. 6 (Log) Enunț considerat ca prim în cadrul unui sistem deductiv. 7 Enunț care nu poate fi demonstrat, care nu e evident prin el însuși, dar care, prin convenție, e considerat drept adevărat și fundamental.

POSTULÁT, postulate, s. n. 1. Adevăr fundamental care apare ca evident și nu are nevoie de demonstrație (în știința respectivă); principiu de bază, normă. Legătura necesară între efect și cauză este însuși postulatul științei. MARINESCU; P. A. 70. La rîndu-i însă, aplica același postulat al autorității în propria familie și față de subalterni. CĂLINESCU, E. 22. 2. (Geom.) Principiu dat ca adevărat fără a avea nevoie de demonstrație, Postulatul lui Euclid = principiu după care, printr-un punct situat în afara unei drepte, nu se poate duce decît o singura paralelă la acea dreaptă.

POSTULÁT s.n. 1. Adevăr fundamental, presupus indemonstrabil, luat ca o cerință în vederea întemeierii altor enunțuri. 2. (Mat.) Principiu recunoscut ca adevărat fără demonstrație. [Pl. -te, -turi, var. postulatum s.n. / cf. fr. postulat, lat. postulatum].

POSTULÁTUM s.n. v. postulat.

POSTULÁT s. n. 1. enunț exprimând un adevăr fundamental, care apare evident și nu are nevoie să fie demonstrat. ◊ axiomă, premisă. 2. (mat.) principiu recunoscut ca adevărat fără demonstrație. (< fr. postulat, lat. postulatum)

POSTULÁT ~e n. Teză teoretică generală care este recunoscută ca justă fără demonstrație. /<fr. postulat, lat. postulatum

postulat n. Filoz. ceeace se consideră ca fapt recunoscut și care n’are nevoie de a fi discutat și probat.

*postulát n., pl. e (lat. postulatum, lucru cerut). Log. Propunere cerută să fie admisă ca adevărată fără a o demonstra, principiŭ prin care trebuĭe să fie admis p. a stabili o demonstrațiune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

postulát s. n., pl. postuláte

postulát s. n., pl. postuláte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POSTULÁT s. v. cerere, cerință, deziderat, dorință, exigență.

POSTULÁT s. 1. v. premisă. 2. v. axiomă.

postulat s. v. CERERE. CERINȚĂ. DEZIDERAT. DORINȚĂ. EXIGENȚĂ.

POSTULAT s. 1. premisă. 2. (FILOZ., MAT.) axiomă.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

POSTULÁT, -Ă, postulați, -te, adj. v. POSTULA. – [DEX ’98]


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

POSTULÁT (< fr., lat.) s. n. (LOG.) Propoziție pe care o acceptăm, deși ea nu este nici evidentă, nici demonstrabilă, ca principiu în derivarea enunțurilor ulterioare într-un sistem deductiv sau în desfășurarea unei acțiuni; opus axiomei, concepută ca propoziție evidentă. ◊ Postulatele rațiunii practice = (la Kant) teze ale filozofiei clasice care, fiind metafizice, nu pot fi demonstrate prin rațiunea teoretică, dar fără de care ar fi imposibilă viața morală, astfel încât ele sunt presupuse de rațiunea practică ori conștiința morală; existența lui Dumnezeu, libertatea voinței umane, nemurirea sufletului. ♦ (În limbajul curent) Axiomă, premisă. ♦ (MAT.) Principiu recunoscut ca adevărat, de la care de pleacă într-o demonstrație (ex. p. lui Euclid).

Intrare: postulat
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • postulat
  • postulatul
  • postulatu‑
plural
  • postulate
  • postulatele
genitiv-dativ singular
  • postulat
  • postulatului
plural
  • postulate
  • postulatelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • postulat
  • postulatul
  • postulatu‑
plural
  • postulaturi
  • postulaturile
genitiv-dativ singular
  • postulat
  • postulatului
plural
  • postulaturi
  • postulaturilor
vocativ singular
plural
postulatum substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • postulatum
  • postulatumul
  • postulatumu‑
plural
  • postulatumuri
  • postulatumurile
genitiv-dativ singular
  • postulatum
  • postulatumului
plural
  • postulatumuri
  • postulatumurilor
vocativ singular
plural
Intrare: postulat (adj.)
postulat (adj.) substantiv neutru adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • postulat
  • postulatul
  • postulatu‑
  • postula
  • postulata
plural
  • postulați
  • postulații
  • postulate
  • postulatele
genitiv-dativ singular
  • postulat
  • postulatului
  • postulate
  • postulatei
plural
  • postulați
  • postulaților
  • postulate
  • postulatelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)