Definiția cu ID-ul 934064:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POSTULAT, postulate, s. n. 1. Adevăr fundamental care apare ca evident și nu are nevoie de demonstrație (în știința respectivă); principiu de bază, normă. Legătura necesară între efect și cauză este însuși postulatul științei. MARINESCU; P. A. 70. La rîndu-i însă, aplica același postulat al autorității în propria familie și față de subalterni. CĂLINESCU, E. 22. 2. (Geom.) Principiu dat ca adevărat fără a avea nevoie de demonstrație, Postulatul lui Euclid = principiu după care, printr-un punct situat în afara unei drepte, nu se poate duce decît o singură paralelă la acea dreaptă.