primbla v vz plimba

primblà v. a preumbla: să-l primbli aici pe culmi ISP. [V. preumblà].

PLIMBA, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nicio piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumbla, primbla vb. I] – Lat. perambulare.

plimb sn vz plimbă corectat(ă)

plimba a [At: COD. VOR. 8/5 / V: (îrg) preămbla, preîmbla, preumbla, primbla, prinbla, prâmbla, (înv) preaîmbla, prembla, (reg) porumbla, prăîmbla, prăumbla, preimbla, priîmbla, priumbla, proîmbla / Pzi: plimb / E: ml preambulare] 1 vt (Înv) A străbate teritorii, suprafețe de teren, așezări etc. Si: a cutreiera. 2 vt (Înv) A examina cu atenție, deplasându-se printre... Si: a cerceta. 3 vr A umbla în voie dintr-un loc în altul pentru a lua aer, pentru a se distra, pentru a se relaxa, pentru a face mișcare etc. Si: (fam; gmț; irn) a se plimbarisi. 4 vr (Pex) A se deplasa din loc în loc Si: a colinda, a cutreiera. 5 vr (Îe) A se ~ ca vodă prin lobodă A umbla prin toate părțile fără nici o piedică. 6 vr (Fam; îe) Du-te de te ~bă Ocupă-te de treburile personale, nu te amesteca în treburile altuia. 7 vr (Îrg; pgn) A merge. 8 vt A duce oameni sau animale. 9 vt A scoate pe cineva și a însoți la plimbare. 10 vt (Fam; îe) ~bă ursul Du-te și vezi-ți de treabă! 11 vt (D. vehicule) A transporta. 12 vt (C. i., rar, ființe) A muta obiecte dintr-o parte în alta. 13 vt (Pgn; urmat de determinări locale) A deplasa. 14 vt (Pop; îe) A-și ~ urechea A-și încorda auzul pentru a prinde zgomotele ușoare, vorbele șoptite.

plimbă sf [At: DELAVRANCEA / V: (reg) plimb (Pl: ~uri) sn, ~bie, prim~, primblă, primblu (Pl: ~ri) sn / Pl: ~be / E: pvb plimba] 1 (Reg) Parte de deasupra a unei balustrade, a unei scânduri, de care se prinde cu mâna. 2 (Reg; pex) Balustradă. 3 (Reg) Prăjină pe care se așază sau se sprijină ceva. 4 (Reg; îf primblă) Fiecare dintre bețele care se pun de-a curmezișul în interiorul unui stup primitiv. 5 (Trs; îf primblă) Stinghie care fixează picioarele unei mese, ale unui scaun etc. 6 (Reg; îf primblă) Vergea de fier care fixează cele două brațe ale unei letci. 7 (Reg; îf plimb) Grindă superioară a unei case. 8 (Reg; îf primblă) Pârghie care servește la umflarea foalelor. 9 (Reg; îf primblă) Fiecare dintre scândurile așezate orizontal de la spătarul unui scaun. 10 (Trs; îf primblă) Scândură care leagă cele două părți laterale ale războiului de țesut. 11 (Mun) Prăjină scurtă de care se atârnă dârlogii, ițele și vatalele la războiul de țesut. 12 (Trs; Ban) Bucată de lemn prinsă la încheietura căpriorilor pentrua-i consolida. 13 (Reg; îf primblă) Pervaz.

plimbie sf vz plimbă

porumbla v vz plimba

prăîmbla v vz plimba

prăîmbla v vz plimba

prăumbla v vz plimba

prâmbla v vz plimba

preaîmbla v vz plimba

preămbla v vz plimba

preimbla v vz plimba

preîmbla v vz plimba

prembla v vz plimba

preumbla v vz plimba

priîmbla v vz plimba

primbă sf vz plimbă

primblă sf vz plimbă

primblu¹ sn vz plimbă

prinbla v vz plimba corectat(ă)

priumbla v vz plimba

proîmbla v vz plimba

PLIMBA, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nici o piedică. (Fam.) Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [Var.: (reg.) preumbla, primbla vb. I] – Lat. perambulare.

ÎMPLIMBA vb. I v. plimba.

PLIMBA, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla fără grabă, dintr-un loc într-altul sau de colo pînă colo (pe jos sau cu un vehicul), pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer. Neliniștit, se plimba într-una prin odaia lui de lucru. SADOVEANU, E. 146. Se plimba după-amiaza, însoțită de copii, pe plajă sau în lungul digului spre far. BART, E. 315. În faptul dimineții, prin parc, îngîndurată Se plimbă visătoare Fatma. COȘBUC, P. I 52. ◊ Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla de colo pînă colo, fără nici un rost. ♦ Tranz. A scoate la plimbare, a însoți la plimbare; a purta de colo pînă colo. Plimbă copilul. ▭ O dată, de două ori, de trei ori a plimbat Gheorghe Dima calul de la un cap la celălalt al punții. GALAN, Z. R. 59. 2. Tranz. (Cu privire la obiecte) A mișca, a purta încoace și încolo, a muta, a trece dintr-o parte în alta. Cu o oglindă ovală, plimbată de sus în jos, din dreapta și stîngă, își examină ceafa și cutele rochiei în spate. PETRESCU, C. V. 167. Din cînd în cînd, Elisabeta Gălăciuc, soția lui, îi plimbă pe față o frunză de lipan. SAHIA, N. 41. ◊ Refl. pas. Din mînă-n mînă, sceptrul se plimbă. ALEXANDRESCU, M. 347. ◊ Fig. (Cu complementul «ochii», «privirile») Subprefectul își plimbă ochii roată, obosit. VORNIC, P. 220. S-a sprijinit cu un deget în butonul soneriei și a rămas așa, plimbîndu-și privirile prin curtea pustie. GALAN, B. I 52. – Variante: preumbla, preumblu (DAVIDOGLU, M. 54, CAMILAR, N. I 200), primbla, primblu (GHEREA, ST. CR. I 170, ALECSANDRI, T. 65, RUSSO, O. 46), împlimba (ȘEZ. VI 107) vb. I.

PRIMBLĂ, primble, s. f. (Regional) 1. Balustradă. 2. Fiecare dintre scîndurelele care alcătuiesc spătarul unui scaun sau care leagă picioarele unei mese etc.

PRIMBLĂ, primble, s. f. (Reg.) 1. Balustradă. 2. Fiecare dintre scîndurelele care alcătuiesc spătarul unui scaun, care unesc picioarele unei mese etc. – Comp. plimba.

A PLIMBA plimb tranz. 1) A face să se plimbe (însoțind). 2) (obiecte) A mișca (pe îndelete) într-o parte și în alta. ◊ A-și ~ ochii (sau privirile) a trece cu privirea în repetate rânduri. /<lat. perambulare

A SE PLIMBA mă plimb intranz. A se deplasa, fără grabă, dintr-o parte în alta (fără o țintă precisă). /<lat. perambulare

plimbà v. 1. a duce dela un loc la altul: l’au plimbat prin oraș; 2. a umbla de plăcere: a se plimba călare. [Contras din primblà = preumblà].

preumblà v. 1. a (se) plimba: noaptea zeii se preumblă ’n veșmintele lor dalbe EM.; 2. fig. a îndrepta, a arunca ici și colea: a preumbla privirile sale asupra diferitelor obiecte. [Lat. PERAMBULARE, redus popular la primbla și plimba].

2) plimb (vest și sud) și prímblu (est și nord), a -á v. tr. (lat. per-ámbulo, -lare. V. umblu). Duc de colo colo ca să se distreze, ca să se răcorească orĭ ca să nu ostenească stînd loculuĭ: a plimba copiiĭ (pe jos orĭ în trăsură), a plimba caiĭ. Iron. Degeaba plimbĭ cărțile la școală! V. refl. Merg încet ca să mă distrez, ca să mă liniștesc orĭ ca să nu ostenesc stînd: mă plimb pin casă, pin curte, pe stradă. Călătoresc de plăcere: s’a plimbat pin străinătate. – Vechĭ priumblu și premblu. În Maram. preîmblu, în Ban. preumblu. V. preport.

preîmbl-, V. plimb-.

prémblu, V. plimb 2.

2) prímblu vb. V. plimb 2.

plimba (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. plimb, 3 plimbă; conj. prez. 1 sg. să plimb, 3 să plimbe

plimba (a ~) vb., ind. prez. 3 plimbă

plimba vb., ind. prez. 1 sg. plimb, 3 sg. și pl. plimbă

plimba

plimb, plimbi 2, -bare inf. s.

PLIMBA vb. v. colinda, cutreiera, parcurge, străbate, vântura.

PLIMBA vb. 1. (prin Transilv.) a se șeităli, (Ban., Transilv. și Bucov.) a se șpațiri. (Toată ziua se ~.) 2. a colinda, a cutreiera, (fam.) a se plimbarisi. (Se ~ prin poieni.) 3. v. mișca.

PLIMBĂ s. v. balustradă, mână curentă, parapet, parmaclâc, pălimar, rampă, rezemătoare.

PRIMBLĂ s. v. cătușă, chingă, policioară, poliță.

PLIMBA vb. 1. (prin Transilv.) a se șeităli, (Ban., Transilv. și Bucov.) a se șpațiri. (Toată ziua se ~.) 2. a colinda, a cutreiera, (fam.) a se plimbarisi. (Se ~ prin poieni.) 3. a deplasa, a mișca, a muta. (~ bomboana prin gură.)

plimba vb. v. COLINDA. CUTREIERA. PARCURGE. STRĂBATE. VÎNTURA.

plimbă s. v. BALUSTRADĂ. MÎNĂ CURENTĂ. PARAPET. PARMACLÎC. PĂLIMAR. RAMPĂ. REZEMĂTOARE.

primblă s. v. CĂTUȘĂ. CHINGĂ. POLICIOARĂ. POLIȚĂ.

plimba (plimb, plimbat), vb. – A umbla în voie dintr-un loc în altul. – Var. primbla, preumbla. Mr. priimnu, priimnare, megl. priamnu, priamnari. Lat. perambŭlāre (Pușcariu 1336; Rosetti, I, 170), cf. umbla. Cuvînt de uz general (ALR, I, 96), s-a păstrat numai în rom. – Der. plimb, s. n. (balustradă, parmalîc); plimbă, s. f. (Munt., stinghie în curte pe care se culcă găinile); plimbare (var. primblare, preumblare), s. f. (umblet în voie); plimbet, s. n. (rar, plimbare); plimbăreț, adj. (care se plimbă mult); plimbătoare, s. f. (closet).

preumbla, preumblu, vb. I (înv. și pop.) 1. a (se) plimba. 2. (fig.) a îndrepta, a arunca (privirea).

preumbla, preumblu, (preîmbla), vb. tranz. – A se plimba. – Lat. per-ambulo, -lare (Pușcariu, Rosetti, cf. DER; Scriban, DEX).

a plimba mielu’ expr. 1. (er. – d. bărbați) a umbla după femei. 2. a pierde timpul.

A SE PLIMBA a da o raită, a face o talpă, a lua o gură de aer.

a-și plimba anatomia expr. a pleca.

du-te, de te plimbă! expr. lasă-mă-n pace!, pleacă!

plimbă ursu’! expr. fugi de-aici!, pleacă!