3 intrări

39 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

PÚPĂ1, pupe, s. f. Partea de dinapoi a corpului unei nave. – Din fr. poupe.

PÚPĂ1, pupe, s. f. Partea de dinapoi a corpului unei nave. – Din fr. poupe.

PÚPĂ2, pupe, s. f. Formă de dezvoltare în metamorfoza unor insecte, între starea de larvă și cea de dezvoltare completă; nimfă. – Din lat. pupa.

PÚPĂ2, pupe, s. f. Formă de dezvoltare în metamorfoza unor insecte, între starea de larvă și cea de dezvoltare completă; nimfă. – Din lat. pupa.

PÚPĂ1, pupe, s. f. Partea de dinapoi a unei nave. Adusă de curent, pupa monitorul alunecă la vale. BOGZA, Î. 312. La pupă, pe dunetă, toate erau împodobite cu mult gust. BART, S. M. 26.

PÚPĂ2, pupe, s. f. Formă de dezvoltare în metamorfoza unor grupe de insecte, între starea de larvă și cea de dezvoltare completă; nimfă, crisalidă, păpușă.

púpă s. f., g.-d. art. púpei; pl. púpe

PÚPĂ s. (ENTOM.) crisalidă, nimfă, (pop.) gogoașă, păpușă. (~ a unui fluture.)

PÚPĂ2 s.f. Nimfă (3) [în DN]; crisalidă. [< fr. pupe, cf. lat. pupa – fetiță].

PÚPĂ1 s.f. Partea de dinapoi a unei nave. [< fr. poupe, cf. lat. puppis].

PÚPĂ2 s. f. nimfă (2). (< fr. pupe, lat. pupa)

PÚPĂ1 s. f. partea din spate a unei nave. (< fr. poupe)

PÚPĂ2 ~e f. 1) Stadiu intermediar între larvă și faza adultă din metamorfoza unor insecte; nimfă. 2) Organism de insectă aflat în acest stadiu de dezvoltare. /<lat. pupa

PÚPĂ1 ~e f. (în opoziție cu proră) Parte posterioară a unei nave. /<fr. poupe

púpă, púpe, s.f. (reg.) cartof copt.

pupă f. partea de dinapoi a corăbiei.

2) *púpă f., pl. e (lat. pupa, păpușă. V, pupilă, pleoapă, copil și cocă 1). Șt. Nat. Crisalidă, gogoașă de insect lepidopter, forma dintre omidă și fluture.

1) *púpă f., pl. e (lat. pŭppis, it. poppa; fr. poupe [din it.]). Coada corăbiiĭ. V. proră.

PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare.Lat. *puppare.

PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare.Lat. *puppare.

PUPÁ, pup, vb. I. Tranz. (Familiar) 1. A săruta. Dacă Vasile... prindea o fată, o pupa hoțește pe obrajii rumeniți de ger, pe gura roșie și caldă care aburea. CAMIUL PETRESCU, O. I 39. Tu mă urăști! Mi-o spune chiar Gurița, frumușica! Întinde-mi-o s-o pup măcar, Și nu-ți mai cer nimica! IOSIF, T. 116. Onufrei al meu, iubite, Vin la neică să te pup. COȘBUC, P. I 331. ◊ Expr. A pupa (pe cineva) în bot = a linguși (pe cineva). Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot și-i papă tot, că sătulul nu crede la ăl flămînd. CARAGIALE, O. I 107. ◊ Refl. reciproc. Bucuros, răspunse celalalt, și îndată s-au îmbrățișat și s-au pupat. SBIERA, P. 22. ◊ Expr. A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a fi în intimitate cu cineva. Sînt mîncați ei de cercetările și de isprăvile procurorilor, care iau mită și se pupă-n bot cu tîlharul de director. VLAHUȚĂ, O. A. I 154. Bagă sama, căpitane! Noi nu te-am ales pe tine, Ca să te pupi cu boierii și să ne dai de rușine. HASDEU, R. V. 68. 2. (Mai ales în construcții negative) A ajunge la ceva dorit, rîvnit, a căpăta ceva ca o favoare. Nu mai pupă el bani de la mine!

pupá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 púpă

PUPÁ vb. v. căpăta, dobândi, obține, primi, săruta.

arată toate definițiile

Intrare: pupă (navig.)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pu
  • pupa
plural
  • pupe
  • pupele
genitiv-dativ singular
  • pupe
  • pupei
plural
  • pupe
  • pupelor
vocativ singular
plural
Intrare: pupă (biol.)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pu
  • pupa
plural
  • pupe
  • pupele
genitiv-dativ singular
  • pupe
  • pupei
plural
  • pupe
  • pupelor
vocativ singular
plural
Intrare: pupa
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pupa
  • pupare
  • pupat
  • pupatu‑
  • pupând
  • pupându‑
singular plural
  • pu
  • pupați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pup
(să)
  • pup
  • pupam
  • pupai
  • pupasem
a II-a (tu)
  • pupi
(să)
  • pupi
  • pupai
  • pupași
  • pupaseși
a III-a (el, ea)
  • pu
(să)
  • pupe
  • pupa
  • pupă
  • pupase
plural I (noi)
  • pupăm
(să)
  • pupăm
  • pupam
  • puparăm
  • pupaserăm
  • pupasem
a II-a (voi)
  • pupați
(să)
  • pupați
  • pupați
  • puparăți
  • pupaserăți
  • pupaseți
a III-a (ei, ele)
  • pu
(să)
  • pupe
  • pupau
  • pupa
  • pupaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

pupă (biol.)

  • 1. Formă de dezvoltare în metamorfoza unor insecte, între starea de larvă și cea de dezvoltare completă.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: crisalidă gogoașă nimfă păpușă
  • 2. Organism de insectă aflat în acest stadiu de dezvoltare.
    surse: NODEX

etimologie:

pupă (navig.)

  • 1. Partea de dinapoi a corpului unei nave.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Adusă de curent, pupa monitorul alunecă la vale. BOGZA, Î. 312.
      surse: DLRLC
    • La pupă, pe dunetă, toate erau împodobite cu mult gust. BART, S. M. 26.
      surse: DLRLC

etimologie: