înec sn [At: SBIERA, L. 5. / S și: (înv) înn~ / Pl: ~uri / E: drr îneca] 1 Moarte prin sufocare în apă sau în alt lichid Si: (înv) înecăciune. 2 (Pex) Senzație de pierdere a respirației din alte cauze. 3 (Pop) Revărsare mare de ape Si: inundare, puhoi. 4 (Înv) Naufragiu.

ÎNÉC, înecuri, s. n. 1. Moarte prin asfixie în apă. Simțea că înecul ar fi o odihnă și o scăpare. DUMITRIU, P. F. 30. 2. Revărsare mare de ape, inundare, inundație; puhoi. Prietene Andrei, îți mai aduci aminte de gospodăria ce-o aveam înainte de înecul Badalanului? DUNĂREANU, N. 18. Or să fie înecuri mari. ȘEZ. III 105.

NEC s.n. v. neck.

ÎNÉC ~uri n. 1) Moarte prin asfixiere în apă. 2) Revărsare mare de apă; inundație. /v. a îneca

înnec n. mare înnecăciune.

1) înéc n., pl. urĭ (d. a îneca). Acțiunea de a îneca. Inundațiune.

înéc s. n., pl. înécuri

înéc s. n., pl. înécuri

înnec sb. și v.

ÎNEC s. v. inundație.

ÎNEC s. inundare, inundație, potop, revărsare, (pop.) potopenie, (înv.) revărsătură, undătură. (S-a produs un ~ de la apele revărsate.)

Necul, -a, -ache, -ae, -aiu v. Nicolae IV 1-3.