NART, narturi, s. n. 1. Sumă de bani fixată în trecut de autorități ca limită maximă a impozitului pe produse, pe vite etc. 2. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Preț maximal fixat de autorități pentru vânzarea anumitor mărfuri de primă necesitate; p. ext. preț al unei mărfi. 3. Normă de muncă pe care țăranii clăcași erau obligați să o presteze într-o zi pe moșia boierului. – Din tc. nark.

nart¹ sn [At: MUSTE, ap. LET. III, 80/34 / V: (îvr) nard, narc / Pl: ~uri / E: tc nark] 1 (Înv) Sumă de bani fixată în trecut de autorități ca limită maximă a impozitului pe produse, pe vite etc. 2 (Reg) Cotă de produse ce se cuvine proprietarului unui număr de oi pe care le ține la o stână străină. 3 (Reg; îe) A da vite cu ~ A lăsa oile în grija unei stâni străine, care își oprește produsele lor, dând proprietarului oilor o cotă fixată anterior. 4 (Îrg) Tarif sau preț maximal fixat de autorități pentru vânzarea anumitor mărfuri de primă necesitate. 5 (Îrg; prc) Preț al unei mărfi. 6 (Îrg; îe) A pune (sau a da, a face) ~ sau a tăia ~ul A fixa un preț de vânzare, peste care nu se poate trece. 7 (Îe) A fi cu ~ A nu lăsa din prețul unei mărfi. 8 (Înv) Normă zilnică pe care țăranii clăcași erau obligați s-o realizeze pe pământul boierului. 9 (Îlav) Cu ~ Cu măsură. 10 (D. oameni; îe) A fi cu ~ A avea obligația de a termina un lucru până la o anumită dată sau până la un anumit punct. 11 (D. lucrări; îae) A trebui să fie terminat la o dată fixă. 12 (Îe) A-i pune (cuiva) ~ A fixa un termen cuiva. 13 (Îae) A impune cuiva o obligație. 14 (Îe) A face ~ (la ceva) A începe un lucru. 15 (Îae) A lua inițiativa. 16 (Reg) Momeală pentru pești.

nart² s [At: PAMFILE, J. II, 156 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Fudulie.

†NART (pl. -turi) sn. 1 ⚚ ‡Prețul fixat, tariful oficial cu care trebuiau să se vîndă mărfurile și alimentele: capanlîii au tăiat ~ul grîului... pe șase lei chila (I.-GH.); carnea este cu ~ul, dar poți să încarci la suma ocalelor (FIL.) ¶ 2 Mold. Inițiativă: a făcut ~ la țarină, a fost cel dintîiu care și-a băgat vitele în țarină, iar ceilalți l-au imitat apoi (ȘEZ.) [tc. nark].

NART, narturi, s. n. 1. Sumă de bani fixată în trecut de autorități ca limită maximă a impozitului pe produse, pe vite etc. 2. Preț maximal fixat în trecut de autorități pentru vânzarea anumitor mărfuri de primă necesitate; p. ext. preț al unei mărfi. 3. Normă de muncă pe care țăranii clăcăși erau obligați să o realizeze într-o zi pe moșia boierului. – Din tc. nark.

NART, narturi, s. n. 1. (Învechit) Preț obligatoriu, fixat de autorități pentru vînzarea anumitor mărfuri (mai ales a celor de primă necesitate). Prețul nu poți să-l încarci, căci carnea este cu nart. Vînatul și pasările n-au nart. FILIMON, C. 168. ◊ Expr. A pune nart (sau a tăia nartul) = a fixa, a stabili prețul unei mărfi. Au tăiat nartul grîului la schelele Dunării pe șase lei chila. GHICA, S. 512. Să puneți nart la toate lucrurile ce veți tîrgui. FILIMON, C. 167. 2. (Învechit și arhaizant) Normă, cantitate de muncă pe care țăranii erau obligați s-o realizeze într-o zi pe moșia boierului. Puțini bani toamna; multă muncă vara; că le puneți asemenea nart, de nu se mai pot descurca. SADOVEANU, N. F. 91.

NART ~uri n. înv. 1) Preț fixat de autorități ca limită la vânzarea unor categorii de mărfuri. 2) Normă zilnică de muncă care trebuia îndeplinită de țăranii clăcași pe moșia boierului. /<turc. nark

nart m. 1. od. tarif oficial, preț fix de vânzare: au tăiat nartul grâului la schelele Dunării pe 6 lei chila GHICA; 2. fig. moderațiune: cu nart; 3. Mold. îndemn, inițiativă: a făcut nart la țarină (a fost cel dintâi care și-a băgat vitele în țarină și după el, văzându-l, le-au băgat toți). [Turc. NARK, taxă].

nart n., pl. urĭ (turc. nark, d. pers. narh). Vechĭ. Taxă fixă pe mărfurĭ saŭ pe vite. Preț fix stabilit de stat p. vînzarea mărfurilor.

narc sn vz nart¹

nard² sn vz nart¹

NARD sm. Rădăcină aromatică pe care cei vechi o întrebuințau ca parfum [gr.].

nart s. n., pl. narturi

nart s. n., pl. narturi

nart s. n., pl. narturi

nart (narturi), s. n. – Tarif. – Mr. narche. Tc. nark, din per. narh „valoare” (Șeineanu, II, 269; Lokotsch 1557), cf. ngr. νάρϰι, bg. nark.

NART subst. 1. Narta b. (Sd XVI). 2. Narte moșn. (16 B VI 326); Nartu ar. Narteștii t (Tec. II). 3. Narteiu (Sd XVI).

nart² s.n. (reg.) fudulie.

NART¹ s. n. I. 1. Sumă de bani fixată în trecut de autorități ca limită maximă a impozitului pe produse, pe vite etc. Grigorie Ghica Vodă... au pus nartul mai gios decît Mihai Vodă, să dea cîte 6 potronici de vită. muste, let. iii, 80/34. Așișdere și cei ce au nart, cîte bucate vor trece peste nart, vor da țărănește (a. 1728). uricariul, i, 53. Dacă asemănăm nartul dărilor fixat de Ipsilanti cu acel al lui Constantin Mavrocordat..., atunci aflăm că suma dării impusă de Ipsilanti era mai grea. xenopol, i. r. ix, 172. Hotărește ca nartul dăjdiei cel obicinuit ce este asupra țăranilor să se micșoreze. id., ap. ddrf. ♦ (Regional) Cotă de produse ce se cuvine proprietarului unui număr de oi pe care le ține la o stînă străină. Va da fiecăruia doar „nartu” de 3 kg de caș pe vară. stoian, păst. 44. ◊ Expr. A da oile cu nart = a lăsa oile în grija unei stîni străine, care își oprește produsele lor, dînd proprietarului oilor o cotă fixată de mai înainte. Sî didea oili cu nart, adicî atîtea od di brînzî sî-ń dai pi oai. diaconu, p. 50, cf. chest. v/40. 2. (Învechit și regional) Tarif sau preț maximal fixat de autorități pentru vînzarea anumitor mărfuri (de primă necesitate); p. gener. preț al unei mărfi. Ciubotele lor să aibă acest nartu ce s-a arăta, copii de casă și armășei mai mult decît cinci lei și giumătate noi să nu ia ciubotele (a. 1767). ștefanelli, d. c. 94. Nartul orașului Iașii după cum s-au hotărît să se vînză (a. 1792). uricariul, iv, 131/1. Anafora pentru nartul felurimilor de băcănii și altor lucruri de post (a. 1802). cat. man. i, 127. Vodă, în urma focului, au făcut și el ajutoriu orașului cu herestea, măcar că o plătea orășenii oamenilor din țeară ce o aduceau... dar numai mai ușor, în nart. dionisie, c. 204. Nartul pîinii este hotărît mai nainte (a. 1823). doc. ec. 274, cf. 794. Vînatul și păserile nu au nart. filimon, o. i, 191. Se urca nartul griului, norocul grîna-ului; scădea nartul, norocul plugarului. chirițescu, gr. 148. Cereau suprimarea nartului. LUPTA DE CLASĂ, 1961, nr. 5, 44, cf. CHEST. v 16. ◊ (Pleonastic) Măcelarii... au îndrăznit de sine să înalțe prețul nartului (a. 1827). doc. ec. 388. ◊ Expr. A pune (sau a da, a face) nart sau a tăia nartul = a fixa un preț de vînzare, peste care nu se poate trece. Cele ce se numesc ceșniuri (adecă cercări) pîne și carne, să aibă a face nart împreună boierul vornic de obștie cu al nostru agă (a. 1803). uricariul, i, 125/26. Viind mumbașir ca să puie nard po parale opt ocaua (a. 1822). doc. ec. 247. Le-au pus narc la vîndzarea vinului, ap. șio ii, 270. Capanliii au tăiat nartul grîului la schelele Dunării, pe șese lei chila. ghica, s. 512. Ar fi mare folos pentru voi ca, înainte de a părăsi cafeneaua, să puneți nart la toate lucrurile ce veți tîrgui. filimon, o. i, 191. Mi-a dat nart la marfa asta. ciaușanu, gl. A fi cu nart = a nu lăsa din prețul unei mărfi. Ce, ești cu nart? ciaușanu, gl. 3. Normă zilnică de muncă pe care țăranii clăcași erau obligați s-o realizeze pe pămîntul boierului. v. clacă. Fără de nart... lui îi curge pagubă dispre țigani (a. 1742). iorga, s. d. vi, 265. Oamenii care n-au lucrat zilele nartului la copilul din casă (a. 1744). uricariul, xxi, 160. Aceste ponturi ce s-au hotărît cu nart, lucrîndu-le fieștecare după cum s-au arătat prin ponturi (a. 1766). ib. ii, 225. Grigorie Ghica introduce în 1760 nartul: adică o anumită cantitate de muncă pentru o zi de clacă. oțetea, t. v. 36. Puțini bani toamna; multă muncă vara, că le puneți asemenea nart, de nu se mai pot descurca. sadoveanu, n. f. 79. Trei zile după Regulament fac, după nartul boierilor, trei săptămîni de vară. camil petrescu, b. 11, cf. id. o. i, 281. Nartul unei zile de boieresc nu putea fi împlinit într-o zi. contemp. 1955, nr. 436, 3/1. ◊ loc. adv. Cu nart = cu măsură, cu socoteală; cu economie. Eu muncesc cu nart. pamfile, a. r. 252. ♦ Expr. A fi cu nart = (despre oameni) a avea obligația de a termina un lucru pînă la o anumită dată sau pînă la un anumit punct; (despre lucrări) a trebui să fie terminat la o dată fixă. cf. rădulescu-codin, î. 351. Nu ești cu nart să termini azi sau mîine. tomescu, gl. Nu-i cu nart lucrul acesta. chest. v/17 supl., cf. v/58 supl. A-i pune (cuiva) nart = a-i fixa un termen, a-i impune o obligație, a-i da un soroc. Ciobul... începu să se vaite: Hop, hop, hop! Că m-am spart. Sfînta cruce mi-a pus nart. vissarion, b. 177. Cucoana-i puse nart, că în cutare noapte să vie la ea – ea știe de ce! – că-i va da ce-o cere. muscel, 66, cf. rădulescu-codin, î. 351. A face nart (la ceva) = a face începutul; a lua inițiativa. cf. șez. iv, 113. O făcut nart la țarină, ib. A făcut anul ista cel dintîi nart cu suitul oilor la munte. chest; v/ 15 supl. II. (Regional) Momeală pentru pești (Runcu Salvei-Năsăud). chest. v/66 supl. – pl.: (II) narturi. – Și: (învechit, rar) nard, narc s. n. – Din tc. nark.

NART² subst. (Regional) „Fudulie”, pamfile, J. ii, 156. – pl.:? – Etimologia necunoscută.