NAȘ², -Ă, nași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel părintele lui spiritual. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte. A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun. [Var.: (înv. și pop.) nănaș, -ă, (înv. și reg.) nânaș, -ă s. m. și f.] – Nun + suf. -aș.

NAȘ¹, nași, s. m. Numele literei „n” din alfabetul chirilic. – Din sl. našĭ.

NĂȘI, nășesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A(-i) fi (cuiva) naș² la botez sau la cununie. 2. Tranz. (Fam.) A numi pe cineva naș², a i se adresa cuiva cu numele de naș². – V. naș².

nanaș, ~ă smf vz naș²

nas², ~ă sm vz naș²

naș², ~ă smf [At: (a. 1640) GCR I, 90/12 / V: (îvp) nă~ (îrg) nâ~, (reg) nan~, nas, nun~ / Pl: ~i, ~e / E: nun + -aș prin haplologie] 1 (În practica bisericii creștine) Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel rudă cu familia lui, și care, de obicei, dă și prenumele copilului Si: nan², moș, moașă. 2 (Reg; îs) ~ul Domnului (sau al lui Iisus Hristos) sau nănașul lui Dumnezeu loan Botezătorul. 3 (Ast; reg; îs) Drumu ~ului Calea lactee. 4 (D. copii neastâmpărați sau persoane capricioase, năzuroase; îe) A-și găsi ~ul sau a da de (sau peste) ~ul A întâlni omul energic care știe să-l potolească. 5 (Pex; îae) A întâlni pe cineva care știe să pună la punct pe cel vizat. 6 (Îe) A-i fi (cuiva) ~ul (sau ~a) A găsi mijlocul de a potoli, de a cuminți, de a face inofensiv pe cineva. 7 (Îae) A-i veni cuiva de hac. 8 (Îae) A pune la punct pe cineva. 9 (Pex; îae) A bate pe cineva. 10 (Îe) (Acru) de la ~u Se zice, în glumă, când cineva primește o băutură acră. 11 (Bot; reg; îc) ~ul-șarpelui Alun (Corylus avellana). 12 (Îvr) Persoană care asistă pe un monarh la actul călugăririi. 13 (Îvr; pex) Persoană care inițiază pe cineva într-o meserie. 14 (Îvr) Persoană care recomandă sau introduce pe cineva într-o societate, într-o organizație etc. 15 (Pop; gmț; și determinat prin „din grindă”, „din coadă”) Nuia cu care se bat copiii neascultători. 16 (Fam) Om care iese învingător într-o bătălie, în raport cu cel învins. 17 (Reg) Termen de respect folosit pentru a vorbi cu sau despre o persoană mai în vârstă. 18 Nun (1). 19 (Reg; îs) Cântecul ~ului Cântec cântat în timpul mesei de după cununie, în momentul când nașul, ridicându-se de la masă, permite mesenilor să plece acasă.

naș¹ smi [At: NEGRUZZI, S. I, 8 / V: nașu / E: slv нашь] Nume al literei n (1) din alfabetul chirilic.

nașu sm vz naș¹

nănaș², ~ă smf vz naș

nănăși v vz năși

năși [At: LB / V: (reg) nă~, nu~ / Pzi: ~șesc / E: naș²] 1-2 vit (Reg) A-i fi cuiva naș² (1) la un botez. 3-4 vit (Reg) A-i fi cuiva nun (1) la o cununie. 5 vt (Fam) A numi pe cineva naș² (1). 6 vt A se adresa cuiva cu numele de naș² (1). 7 vt (Reg; îf nunăși) A porecli.

nânaș, ~ă smf vz naș²

nunaș, ~ă smf vz naș²

nunăși v vz năși

FIN¹ sm., FINĂ (pl. -ne) sf. 1 Persoana botezată în raport cu nașul sau cu nașa ei 👉 NAȘ ¶ 2 Persoana cununată în raport cu nunul sau cu nuna ei [‡ fiin < lat. *filianus].

NAS (pl. -suri) sn. 1 🫀 Partea răsărită a feții, între frunte și gură, care servește la respirat și ca organ al mirosului (🖼 3317): ~ ascuțit, cîrn, turtit, lung, gros, roșu, vînăt; vîrful ~ului; a-i curge sînge din ~; a fi cu mucii la ~; a-și șterge, a-și sufla ~ul; a i se astupa ~ul; a cădea pe ~; a-și frînge ~ul; a vorbi, a cînta pe ~; a închide cuiva ușa în ~ ¶ 2 Locuțiuni diverse: a (nu) avea ~, a (nu) cuteza; a-și băga, a-și vîrî ~ul undeva, a se amesteca (unde n’are ce căuta); (P): nu-ți băga ~ul unde nu-ți fierbe oala 👉 FIERBE I 1; a-i cădea ~ul, a pierde cutezanța, semeția; a da ~ cuiva, a face pe cineva să se obrăznicească, pentru că i se permit, i se iartă prea multe: nu da ~ spurcatului să se întinză (ISP.); tu le dai ~ și le ții hangul (CRG.); (P): dă-i ~ lui Ivan, că se suie pe divan; a lăsa ~ul în jos, a rămînea rușinat; a se întoarce cu ~ul în jos, a se întoarce rușinat, cu coada între picioare: ce-aș mai rîde să te văz întorcîndu-te cu ~ul în jos! (ISP.); a-și lua ~, a-și lua ~ul la purtare, a-și lungi ~ul, a-și ridica ~ul, a se obrăznici, a-și permite mai mult decît se cuvine: nu-s datori nici c’o lețcae, pentru că nu-și rădică ~ul mai sus decît se cuvine (ALECS.); a tăia ~ul, a pune la locul Iui înfrînîndu-i semeția (aluzie la pedeapsa infamantă a tăierii nasului din legislația de demult); a da pe cineva cu ~ul de ceva, a-l împinge să vază un lucru pe care nu-l găsea sau nu-l vedea; a da cu ~ul pe undeva, a se arăta undeva, a se duce în treacăt pe undeva: mi-ar fi plăcut și mie să călătoresc, adică, cum se zice, să dau și eu cu ~ul prin a lume mare (ISP.); a umbla cu ~ul pe sus, a se arăta semeț, arogant, fudul; a duce, a purta de ~ pe cineva, a) a purta cu vorba, a amăgi într’una; b) a-l aduce să facă ce voim: crapă de necaz că nu pot... să-i poarte ei de nas, după cum le place lor (CAR.); a (nu) fi de ~ul cuiva, a (nu) fi de mutra lui, a (nu) fi mai pre sus decît ceea ce i s’ar cuveni; el vedea că nu e de ~ul lui așa bucățică (ISP.); a-i rîde în ~, a-i rîde în față, fără a se ascunde, în bătaie de joc; nu-i ajungi cu prăjina, cu strămurarea Ia ~, e foarte înfumurat; a-i veni muștarul la ~ 👉 MUȘTAR1; e încă cu mucii la ~ 👉 MUC I; a-i veni musca la ~, a lua cuiva musca de Ia ~ 👉 MUSCĂ2; a strîmba din ~, a face o mutră nemulțumită; a-i trece pe la ~, a-i trece pe dinaintea ochilor, a-i scăpa ceva din mînă: portofoliul ministerial, după ce-i trecuse pe la ~ de vre-o două ori (VLAH.); a-i scoate pe ~, a-i reproșa, a-i face imputări amintindu-i serviciile făcute; slavă ție, Doamne, că n’am nici o rudă, că altfel mi le-ai scoate pe ~ de cîte o sută de ori pe zi (D.-ZAMF.); a-i ieși, a-i da pe ~, a i se întoarce împotrivă, a o păți de pe urma unui lucru: vina nu era a lui și ce au căutat, pe ~ le-a dat (CRG.); a da cuiva peste ~, a-l înfrunta, a-l pune la locul lui; a fi cu ~ul de ceară, a fi sfios, timid ¶ 3 🌿 NASUL-CURCANULUI; – MOȚUL-CURCANULUI [lat. nasus].

NAȘ¹, Mold. Tr.-Carp. NĂNAȘ sm., NAȘĂ, Mold. Tr.-Carp. NĂNAȘĂ (pl. -șe) sf. 1 Persoana care ține pruncul la botez și dă numele său copilului ¶ 2 Persoana care botează pe un adult: ar fi voit și el, de! să-și boteze copilul cu vr’un naș mai de Doamne-ajută (ISP.); (P): tot nașul își are nașul, fie-care găsește pe cineva care să-i vie de hac, care să-l întreacă; F: și-a găsit nașul, a dat de (sau peste) nașul său, a găsit pe cineva care să-i vie de hac, care să-l înfrîneze; F: eu îi sînt nașul lui, eu îi voiu veni de hac; (P): cum e nașul, și finul; (P): odată vede nașul buricul finului, a doua oară nu va mai avea norocul acesta, o singură dată i s’a putut întîmpla acest avantaj ¶ 3 Persoana care propune pe cineva ca membru într’o societate ¶ 4 Nun, nună: boierul a fost naș la toate nunțile ...cari s’au făcut pe valea Similii (VLAH.) ¶ 5 Nașă, nănașă, F Vargă, nuia: și iar lua mama nănașa din coardă și iar ne jnăpăia (CRG.).

NAȘ² sm. Numele slovei cirilice N, ɴ [vsl. našĭ].

NĂNAȘ... 👉 NAȘ...

NĂȘEL, NĂNĂȘEL sm., NĂȘICĂ, NĂNĂȘICĂ sf. dim. (NĂ)NAȘ, (NĂ)NAȘĂ: ia vină’ncoace la nănășelul, să te pupe el (CRG.).

NUNAȘ sm., NUNAȘĂ (pl. -șe) sf. Trans. Băn. – NAȘ. NAȘĂ.

NAȘ², -Ă, nași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel rudă cu familia respectivă. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte. A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun(ă). [Var.: (înv. și pop.) nănaș, -ă, (Înv. și reg.) nânaș, -ă s. m. și f.] – Nun + suf. -aș.

NAȘ¹ s. m. invar. Numele literei „n” din alfabetul chirilic. – Din sl. našĭ.^[1]

NĂȘI, nășesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A(-i) fi (cuiva) naș² la un botez sau la o cununie. 2. Tranz. (Fam.) A numi pe cineva naș², a i se adresa cuiva cu numele de naș². – V. naș².

NAȘ, -Ă, nași,-e,s. m. și f. (În practica bisericii creștine) 1. Persoană care ține pruncul în brațe, asistă ca martor în timpul săvîrșirii ritualului botezului și care devine astfel rudă (mai îndepărtată) a familiei respective. Nașul era antreprenor și el. Îi plăcea să boteze și să cunune. Dădea finilor numele lui, al nașei și-al copiilor lor. PAS, Z. I 174. Ar fi voit și el, de! să-și boteze copilul cu vrun naș mai de doamne-ajută. ISPIRESCU, L. 207. Tatăl meu... chemă pre nașu-meu Păcală, mă încredință lui. NEGRUZZI, S. I 247. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte; a fi popa cuiva. A-și găsi nașul = a da de cineva care nu poate fi ușor înșelat, biruit sau amăgit, care îți ține piept. 2. Nun(ă).

NĂȘI, nășesc, vb. IV. Intranz. A fi naș (la un botez sau la o cununie).

naș s. m. (arg.) **1. Controlor de tren care cade la învoială cu pasagerii fără bilet ◊ „Până acum am venit mereu cu nașul, dar s-au făcut și ăștia ai dracului.” ◊ Rev. 22 37/93 p. 5. ◊ „Cei care nu mai reușesc să-și ia bilet se urcă în tren cu banii în mână, căutându-l pe «nașu».” R.l. 2 X 93 p. 16; v. și R.lit. 35/93 p. 12. **2. (în limbajul mafioților) Șef al unui clan mafiot v. omertà (1984) (DEX – alte sensuri)

NAȘ ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) (în ritualul creștin) Persoană care participă la oficierea botezului ținând pruncul în brațe. ◊ A fi ~ul cuiva a-i veni cuiva de hac. A-și găsi ~ul a da peste omul care poate pune la punct pe cineva. 2) Persoană care a fost nun în timpul oficierii unei căsătorii. /nun + suf. ~aș

A NĂȘI ~esc 1. intranz. A face naș la botez sau la cununie. 2. tranz. fam. A trata cu numele de naș. /Din naș

naș m. 1. persoana ce ține locul tatălui la botez, părintele sufletesc al copilului.; 2. persoana ce asistă ca martor la cununie. [Scurtat din nănaș].

naș, -ă s., pl. m. ĭ, f. e (din nănaș, care vine din nunaș, dim. d. nun. D. nănaș vine ung. nanás și rut. nanáško). Acela saŭ aceĭa care ține pruncu în brațe la botez. Maĭ rar. Nun. Fig. Iron. Autor: cine e nașu acesteĭ prostiĭ?

naș² (persoană) s. m., pl. nași

naș¹ (literă chirilică) s. m., pl. naș

năși (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nășesc, 3 sg. nășește, imperf. 1 nășeam; conj. prez. 1 sg. să nășesc, 3 să nășească

naș¹ (literă chirilică) s. m., pl. naș

naș² (persoană) s. m., pl. nași

năși (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nășesc, imperf. 3 sg. nășea; conj. prez. 3 să nășească

naș (persoană) s. m., pl. nași

naș (literă chirilică) s. m. invar.^[1]

năși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nășesc, imperf. 3 sg. nășea; conj. prez. 3 sg. și pl. nășească

naș (literă chirilică) s. n., pl. (rar) nașuri

nunaș, -ă s. m. și f. v. naș.

a-și găsi nașul expr. (pop.) a da peste omul care poate pune la punct, bate, molesta, înșela etc. pe cineva.

naș, nași s. m. 1. controlor de bilete, conductor (în transportul feroviar). 2. cap al unei organizații de tip mafiot. 3. (intl.) ucigaș, asasin. 4. (intl.) persoană care provoacă pagube cuiva bătându-l, înșelându-l sau luându-i toți banii la jocurile de noroc. 5. (deț.) individ brutal, care își bate și terorizează colegii de detenție.

năși, nășesc v. t. 1. a bate rău (pe cineva. 2. (intl.) a aresta, a închide. 3. a iniția și a susține un proiect.

NAȘ s. 1. (reg.) moș, nan. (~ la botezul pruncului.) 2. v. nun.

NAȘ s. 1. (reg.) moș, nan. (~ la botezul pruncului.) 2. nun. (~ la cununie.)

naș, s.m. v. nănaș.

nășí, v.i. v. nănăși.

năși, vb. intranz. – v. nănăși.

naș, s.m. – v. nănaș.

năși, -esc, vb. intranz. – v. nănăși.

NĂȘI vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Regional) A(-i) fi (cuiva) naș² (la un botez sau la o cununie). cf. lb, pontbriant, d., alexi, w., scl 1963, 18. 2. tranz. (Familiar) A numi pe cineva naș² (I 1), a se adresa cuiva cu numele de naș². Îl pofti „să nășească pe cine-a mai nășit”, iar țigările „să și le fumeze cu finii lui”. galan, b. ii, 141. 3. Tranz. (Regional; în forma nunăși) A porecli. Așa-l nunășesc, dar numele bun e altul. com. din oravița. – prez. ind.: nășesc. – Și: (regional) nănăși (lb), nunăși vb. IV. – v. naș².