Mărgineni m. pl. 1. locuitorii români din partea meridională a Ardealului (Brașov, Sibiu), cari se ocupă cu creșterea vitelor; 2. sat în jud. Prahova cu o mănăstire și un penitenciar pentru femei: 2500 loc.

mărginean, ~ă [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 335/21 / Pl: ~mi, ~me / E: margine + -ean] 1-2 smf, a (îrg) Mărginaș (2-3). 3 a (Îvr) Mărginaș (1).

MĂRGINEAN, mărgineni, s. m. (Învechit și regional) Locuitor de la marginea (1), de la granița unei țări sau regiuni. – Pronunțat: -nean.

MĂRGINEAN ~eană (~eni, ~ene) înv. și substantival (despre persoane) Care locuia la hotarul unei țări sau la marginea unei localități; mărginaș. /margine + suf. ~ean

mărginean a. dela marginea țârii. ║ m. pl. locuitorii români din partea meridională a Ardealului (Brașov, Sibiu), cari se ocupă cu creșterea vitelor.

mărgineán, -că s. și adj. Locuitor de la margine (de la hotar).

mărginean adj. m., s. m., pl. mărgineni; adj. f., s. f. mărgineană, pl. mărginene

mărginean adj. m., s. m., pl. mărgineni; adj. f., s. f. mărgineană, pl. mărginene

mărginean adj. m., s. m., pl. mărgineni; f. sg. mărgineană, pl. mărginene

MĂRGINENI 1. Com. în jud. Bacău, la poalele de NE ale culmii Pietricica, pe râul Trebiș; 7.287 loc. (2000). Creșterea bovinelor. Biserica de lemn Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (1777), în satul Luncani. Rezervația forestieră Arsura (34,5 ha). 2. Com. în jud. Neamț, situată în Subcarpații Neamțului; 4.108 loc. (2000). Biserica Adormirea Maicii Domnului (1768-1769), în satul M., reparată în 1926 și repictată în 1928. 3. Mănăstire în com. Filipeștii de Târg, jud. Prahova. Întemeiată de marele vornic Drăghici Mărgineanul din familia Filipeștilor. În sec. 19, a servit drept închisoare. Aici a fost închis timp de trei ani N. Bălcescu, în urma descoperirii mișcării din 1840. Azi dispărută.

MĂRGINEAN, Viorel (n. 1933, Cenade, jud. Alba), pictor român. Atras mai ales de peisajul subcarpatic, pe care-l recompune în panorame ale căror elemente figurative sunt redate cu migală. Interioare țărănești, naturi moarte, compoziții (ciclurile: „Cenade”, „Filipeștii de Pădure”, „Târnovo”). Ministru al Culturii (1995-1996).

mărginean, mărgineni s. m. (intl.) infractor din aceeași bandă, complice.

MĂRGINEAN s., adj. v. mărginaș.

MĂRGINEAN adj. v. riveran.

mărginean s., adj. v. MĂRGINAȘ.

mărginean adj. v. RIVERAN.

MĂRGINEAN,-Ă adj. 1. (Învechit și regional ; adesea substantivat) Mărginaș (2). Temîndu-se de dînșii, au dat puțină oaste. . . mărgineni de Moldova. M. COSTIN, LET. I, 335/21. Neputînd mărginenii turci a suferi, în toate zilele ajungea prin prietini de-l pîria la Tarigrad (sfîrșitul sec. XVIII), LET. III, 264/7. Pre aceiași sarmate dintră Dunăre și Tisa scriitorii cei vechi îi cheamă latinește limigantes adecă mărgineani, . . . pentru că era hotărîși cu împerăția romanilor. MAIOR, IST. 184/5, cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Căpitan-pașa îndată au scris tuturor pașilor mărgineni să se adune careși cu oastea lui. DIONISIE, C. 190, cf. LB. Locuitorii mărgineni și nobilii fugeau înăuntrul țârei și în cetăți. ASACHI, S. L. II, 99, cf. 117, CHEST. V 105/65, BUL. FIL. II, 288. ♦ Spec. (La m.; sens curent) (Locuitor) din sudul Transilvaniei, din regiunea limitrofă cu Muntenia. Cf. m ă r g i n e a n c ă. 2. (Învechit, rar) Mărginaș (1). Moldova de un veac țînea în ipotecă Pocuția, provinție mărgineană a Poloniei. ASACHI, S. L. II, 83. – Pl.: mărgineni, -e. – Margine + suf. -ean.