2 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mihăi v vz mehăi

Mihaiu m. numele mai multor Domni români:. MIHAIU I, v. Movilă; MIHAIU II, v. Racoviță.

Mihaiu-Viteazul m. cel mai strălucit domn al Munteniei, fiul lui Pătrașcu cel Bun: în cei opt ani de domnie (1593-1601), el învinse pe Turci la Călugăreni (1594) și coprinse Ardealul (1599) și Moldova (1600); învins în acelaș an la Mirăslău și în curând din nou victorios asupra Ungurilor la Goroslău, Mihaiu fu ucis de oamenii lui Basta (1601) și apoi înmormântat în mănăstirea Dealului. El făcu în 1596 așezământul (legătura lui Mihaiu) ce sancționa rumânia sau șerbia țăranului. V. ordin.

Mihaiu-Vodă n. mănăstire în jud. Ilfov zidită la 1592 de Mihaiu-Viteazul.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Mihai(l) Unul dintre cele mai frecvente și răspîndite prenume din onomastica popoarelor europene (și nu numai a lor), Mihail corespunde unui vechi nume ebraic Mikael, purtat de numeroase personaje biblice. Considerat a fi cel mai mare dintre îngeri (arhangel), atît în tradiția creștină cît și în cea iudaică, Mikael apare în Cartea lui David (V.T.) ca „mare voievod” și „ocrotitor al copiilor poporului lui Israel”. Numele ebraic în care se recunoaște unul dintre numele divinității, -el, Elohim, se încadrează în seria teoforicelor frazeologice, frecvente la popoarele antice. Prima parte a lui Mikael perfect identic, atît din punctul de vedere al semnificației cît și din cel al formei cu un alt nume ebraic, Mikajah (-jah, din Jahve, alt nume al divinității), înseamnă „cine ca”, întreaga frază putînd fi interpretată „cine este ca El (sau Jahve)?”, tip de construcție interogativă cu interesante similitudini în onomastica asiro-babilonenilor. Redat în Septuaginta prin gr. Michael (în inscripțiile grecești apare și Michaelos), iar în Vulgata prin lat. Michael, vechiul nume ebraic se răspîndește în Europa. În Germania de ex. numele era atît de popular, încît a ajuns să fie folosit ca un simbol pentru țăranul german. De aceeași popularitate se bucură numele și la slavi. Primele atestări documentare, la români, datează din sec. 15, Mihail, Mihăilă, Mihailo, Mihalco, Mihu, Mihnea. Devenit foarte frecvent și răspîndit în toate regiunile țării, Mihail strînge în jurul său numeroase forme, hipocoristice, derivate, fie preluate de la popoarele vecine, sau mai îndepărtate (în epoca modernă), fie creații românești. Alături de forma specific românească, frecventă încă din sec. 15 și apărută probabil în Transilvania, vom aminti aici numai o parte din „membrii familiei” numelui în discuție, chiar și unele forme rămase astăzi doar nume de familie: Mihăilă, Mihăilaș, Mihailașcu, Mihăileț, Mihăica, Mihăiță, Mihu(l), Mihea, Mihoc și Mioc, Mihocea, Mihuț, Huțu, Mihancea, Miu, Miuț, Mihale, Mihalache, Mihalcea, Mișa, Mișcu etc. Astăzi, cele mai frecvente sînt Mihai, Mihnea (reluat din istoria noastră veche), fem. Mihaéla (formă livrescă), toate cu numeroase hipocoristice, folosite uneori și ca prenume independente (chiar și Mișu < fr. Michel). ☐ Engl. Michael (Michaelmas este numele sărbătorii de la 29 septembrie), fr. Michel (cu multe hipoc. și derivate, dintre care amintim doar numele de fam. Michelet), germ. Michaël (Michel, Much etc.), Michaela, it. Michele, Micheline, Micaela, sp. Miguel, Micaela, magh. Mihaly, Mihaela, bg., rus. Mihail, Mihailina, etc., pol. Michal etc. ☐ Mihail, Mihai și Mihnea, nume purtate de 10 domni ai Țării Românești și Moldovei, începînd cu Mihail I, fiul lui Mircea cel Bătrîn (1418 – 1420) cel mai cunoscut fiind fără îndoială Mihai Viteazul (1593 – 1601), primul voievod român care a încercat și reușit pentru o scurtă perioadă de timp să unească cele trei țări ale românilor, Țara Românească, Moldova și Transilvania. Mihail a fost purtat și de 8 împărați bizantini. Istoricul și scriitorul Mihail Kogălniceanu, Mihai Eminescu, cel mai mare poet al românilor și unul dintre cei mai de seamă poeți ai literaturii universale, Mihail Sadoveanu, unul dintre cei mai mari prozatori din literatura noastră etc., savanții Mihail Vasilievici Lomonosov și Michael Faraday, scriitorii Michel de Montaigne, Mihail Iurievici Lermontov, compozitorul Mihail Ivanovici Glinka etc.

Mihai-Vodă, m-re în București, cu hramul Sf. Nicolae, construită de Mihai Vitezul în anul 1561, unul dintre cele mai importante monumente din Țara Românească din sec. 16. Cu toată frumusețea ei, mănăstirea n-a scăpat de urgia regimului comunist, care a dărâmat clădirile anexe (unde se aflau Arhivele Statului), iar bis. a fost mutată din locul ei și înghesuită între blocuri de locuințe.

ANDREICA, Mihai (1827-1902, n. Cîmpeni), revoluționar român. Viceprefect în armata revoluționară a lui Avram Iancu.

ANDRIEȘ, Andrei Mihai (n. 1933, Chișinău), fizician român. M. al Acad. Rep. Moldova. Cercetări privind proprietățile electrice și optice în semiconductori amorfi, în vederea aplicării lor în sistemele de înregistrare și prelucrare a informației optice. M. de onoare al Acad. Române (1991).

ANTONESCU, Mihai (1904-1946, n. Nucet, jud. Dîmbovița), jurist și om politic român. Prof. univ. la București. Fruntaș al Partidului Național-Liberal (georgist), devenit, din sept. 1940, principalul colaborator al lui I. Antonescu. A îndeplinit succesiv, între 6 sept. 1940 și 23 aug. 1944, funcțiile de ministru al Propagandei Naționale, de Externe, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri. Teoretician al regimului autoritar condus de mareșalul Antonescu. Din 1942 a inițiat acțiuni diplomatice secrete vizînd scoaterea României din război. Arestat în urma loviturii de stat de la 23 aug. 1944, a fost preluat de Armata Roșie (sept. 1944); adus în țară în apr. 1946; a fost judecat în mai 1946 de „tribunalul poporului” din București, condamnat la moarte și executat la Jilava (1 iun. 1946).

BĂCESCU, Mihai (1908-1999, n. Broșteni, jud. Suceava), biolog și oceanolog român. Acad. (1990). Cercetări de zoologie (crustacee, reptile, pești) și de biologie marină; contribuții în domeniul nomenclaturii populare a peștilor, păsărilor.

BĂNĂRESCU, Petre Mihai (1921-2009, n. Craiova), zoolog român. M. coresp. al Acad. (1991). Specialist în fauna ihtiologică a apelor dulci din zona temperată nordică a globului și din România (sistematică, evoluție, ecologie). Studii de zoogeografie, zoologie sistematică (principiii și metode), ocrotirea naturii.

BENIUC, Mihai (1907-1988, n. Sebiș, jud. Arad), scriitor și psiholog român. Acad. (1955), prof. univ. la București. Cultivînd lirismul direct, expresia energică, tonul profetic, afirmă în versurile sale („Cîntece de pierzanie”, „Mărul de lîngă drum”, „Materia și visele”, „Culorile toamnei”, „Patrula de noapte”) solidaritatea declarativă cu satul natal, forța revoluției, victoriile socialiste sau meditează asupra senectuții și trecerii timpului („Elegii ”, „Lumini crepusculare”). Lucrări de zoopsihologie („Psihologia animală”).

BERZA, Mihai (1907-1978, n. Tecuci), istoric român. M. coresp. al Acad. (1963), prof. univ. la București. Specialist în istoria ev. med. („La Mer Noire à fin du Moyen Âge”, „Haraciul Moldovei și Țării Românești în sec. XV-XIX”).

BULETINUL „MIHAI EMINESCU”, revistă de istorie literară, consacrată în exclusivitate studiului vieții și operei lui M. Eminescu. A apărut succesiv la Cernăuți, Piatra Neamț și Rîmnicu Vîlcea, între 1930 și 1944, sub redacția lui Lecca Morariu și cu concursul lui Gh. Bogdan-Duică și G. Ibrăileanu.

CIMPOI, Mihai (n. 1942, Larga, Basarabia), critic și istoric literar român. Studii și analize critice consacrate literaturii clasice și contemporane („Alte disocieri”, „Cicatricea lui Ulise”), un original eseu despre poetica lui Mihai Eminescu („Narcis și Hyperion”). M. de onoare al Acad. Române (1991).

CIORANU, Mihai, aghiotant al lui Tudor Vladimirescu. Participant la Revoluția din 1821, pe care o evocă în lucrarea memorialistică „Revoluția lui Tudor Vladimirescu”.

CODREANU, Mihai (1876-1957, n. Iași), poet român. A făcut parte din cercul „VIeții românești”. M. coresp. al Acad. (1942), prof. la Conservatorul de Artă Dramatică din Iași. Sonete de inspirație peisagistică și sentimentală („Statul”). Lirică erotică, uneori elegiacă („Cîntecul deșertăciunii”, „Diafane”).

COSTĂCHESCU, Mihai (1884-1953, n. sat Goești, jud. Iași), istoric român. M. coresp. al Acad. (1939). Specialist de slavistică. Ediții de documente („Documente moldovenești înainte de Ștefan cel Mare”, „Documente moldovenești de la Ștefan cel Mare”).

arată toate definițiile

Intrare: Mihai
Mihai nume propriu
nume propriu (I3)
  • Mihai
Intrare: mihăi
mihăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.