5 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BÚBĂ, bube, s. f. 1. Nume generic dat umflăturilor cu caracter purulent ale țesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o bubă coaptă = a menaja pe cineva. (Fam.) S-a spart buba = s-a dat totul pe față; s-a dezvăluit totul. ◊ Compuse: (pop.) bubă-neagră = dalac; bube-dulci = bubulițe dese, de natură infecțioasă, care apar în special la copii, în jurul gurii, pe cap etc.; buba-mânzului = gurmă. ♦ (Pop.) Rană. 2. Fig. (Fam.) Punct slab, parte delicată, dificilă a unei probleme. ♦ Defect, defecțiune (a unui sistem tehnic). – Cf. ucr. buba.

MÂNZ, mânji, s. m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. ◊ Expr. A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ține) mânz (după cineva) = a se ține pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva). ♦ (Reg.) Puiul măgăriței. 2. (Fam.) Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). – Cf. alb. mës.

MÂNZ, mânji, s. m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. ◊ Expr. A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ține) mânz (după cineva) = a se ține pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva). ♦ (Reg.) Puiul măgăriței. 2. (Fam.) Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). – Cf. alb. mës.

mânz sm [At: LEX. MARȘ. 203 / V: (reg) mâns, mânț, mănz / Pl: ~nji, (reg) ~i / E: cf alb mës] 1-2 Pui (de sex masculin al) iepei, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, de la câteva luni până la trei ani. 3 (Înv; îe) Când mâșcolii vor face ~i Niciodată. 4 (Pop; îe) A umbla (sau a bate, a face, a se duce) calea ~ului A se obosi zadarnic. 5 (îae) A umbla fâră rost și fară folos. 6 (Reg; îe) A fi făcut un ~ mort A nu fi realizat nimic. 7 (Pop; îe) A se ține (sau a umbla, a merge după cineva) ~ A nu se dezlipi de cineva. 8 (Reg; îe) A lua ~ (pe cineva) A-și face pe cineva tovarăș nedespărțit. 9 (Rar; îe) A fi în anii ~ului A fi tânăr. 10 (Mtp; reg; îc) ~u-dă-cu-sară Ființă fantastică despre care se credea că umblă prin păduri după apusul soarelui. 11 (Îrg) Pui al măgăriței. 12 (Înv) Pui al cămilei. 13-14 (Fam) Copil (zburdalnic). 15 (Pex) Bărbat tânăr. 16 (Reg; csc) Fire de urzeală care nu încap în spată și care se fac ghem, rămânând pe lângă război. Si: (reg) mânzălău (6), mânzoc (5), mânzoi (2). 17 (Reg) Hădărag la îmblăciu. 18 (Mol; Plu) Lemn legat prin gânjuri sau lemn în chingă.

MÎNZ, mînji, s. m. 1. Puiul iepei (pînă la un an); p. ext. pui de măgar. Gîndul îi era la fel de ușor și de sprinten ca și mișcările, și-i plăcea să se joace ca unui mînz de cîteva săptămîni care scapă pe cîmp. DUMITRIU, N. 148. Ea-l pune să-și aleagă, drept răsplată, un mînz. EMINESCU, N. 18. Printre copitele zglobiilor mînji ce pasc în erghelii se strecoară pitpalacul limbareț. ODOBESCU, S. III 160. ◊ Expr. A umbla ca mînzul (după iapă sau a merge (ori a se ține) mînz (după cineva) = a se ține scai (după cineva), a nu se dezlipi (de cineva). Mergem. Ei doi înainte, eu după ei, mînz. STANCU, D. 198. A bate (sau a umbla) calea mînzului = a umbla fără rost și fără folos, a se obosi zadarnic. 2. Fig. (Familiar, ca termen de alintare) Copilandru, tînăr (plin de viață). Așa, mînzule, bravo, a fost bine. PAS, Z. I 269. – Pl. și: (rar) mînzi (CAMILAR, N. I 300, CREANGĂ, A. 10).

MÂNZ ~ji m. 1) Pui de iapă. * A umbla ca ~zul după iapă (sau a merge, a se ține ~ după cineva) a urma de aproape pe cineva. A avea ~ (sau a-și arăta ~jii) a fi capricios. 2) fam. Copil zburdalnic, neastâmpărat. /cf. alb. mës

mânz m. 1. cal până la un an; 2. firele de urzeală rămase netrecute prin ițe și spată: a depăna mânzul; [Cf. it. MANZO, taur tânăr].

mînz m., pl. și (lat. *mandius, d. mándere, a mînca, ca prînz d. prandium; alb. măs și mas, art. măzi, mînz; sard. mandzu, junc; it. manzo, junc, manza, juncă). Puĭ de cal pînă la un an.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LIMBA-MÂNZULUI s. v. pătlagină.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mînz (mấnji), s. m.1. Căluț, măgăruș, cîrlan. – 2. Băiat, flăcău. – 3. Fibrele de la urzeală care nu intră în pieptenele războiului. – Mr. mîndzu, megl. mǫndz. Probabil de la un iliric *mandus sau *manzus, corespunzător lat. mannus „căluț, ponei”, cf. mesap. Jupiter Menzana căruia i se sacrificau caii, alb. mës, pl. mëzë, sard. mandzu, it. manzo „vițel” (Meyer 276; Philippide, II, 723; Tiktin; REW 5298; Rosetti, II, 58 și 119; H. Krahe, Die Sprache der Illyrier, I, Wiesbaden 1955, 103; Battisti, III, 2357). Pentru originea ilirică a lat. mannus, cf. Meillet (înainte se considera de origine celtică, cf. Treimer, Mitt. Wien, I, 311; după Thurneysen, Keltoromanisches, 32, schimbul nnnd ar fi celtic, ipoteză puțin sigură). Origine dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 522), anterior indoeurop. (Lahovary 334) sau lat. (*mandus, din mandĕre „a mesteca”, Pușcariu 1092), nu par probabile. Sensul primitiv al lui *mandus pare să fi fost „înțărcat”, cf. basc. mando „catîr” și „sterp”, sp. mañero „sterp” (Corominas, III, 251). Der. mînză, s. f. (iapă, măgăriță); mînzat, s. m. (tăuraș); mînzată, s. f. (Maram., vacă fără vițel de lapte); mînzăți, vb. (despre vaci, a rămîne fără vițel); mînzățiș, s. n. (turmă tînără); mînzălău, s. m. (tăuraș; s. n., fibră care nu intră în pieptenele războiului); mînzare, s. f. (oaie mulgară); mînzărar, s. m. (despărțitură a tîrlei, în care se închid oile cu lapte; s. m., cioban); mînzesc, adj. (propiu mînjilor); mînzește, adv. (ca mînjii, se zice despre un rîs forțat, în care se arată dinții); mînzoc (var. Bucov., mînzac), s. m. (cal tînăr); mînzulică, s. f. (joc de ajun); mînzărărit, s. n. (rație de caș ce se include în plata anuală a unui mînzărar). – Din rom. mînzare provine bg. mandzara (Capidan, Raporturile, 208); și probabil din mînzat, alb. mëzat (Philippide, II, 723).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MANZU, Giacomo (pseud. lui Giacomo Manzoni) (1908-1991), sculptor și pictor italian. Creația sa, influențată de Donatello, dominată de figura umană, se caracterizează prin sugestiva stilizare și finețea tratării suprafețelor. A decorat cu reliefuri noile uși ale Porții Morții în catedrala San Pietro din Roma, ușile domului din Salzburg și ale bisericii Sankt Laurenz din Rotterdam. Sculpturi în bronz, de expresie clasică („Cardinal”, „Variațiuni pe o temă”).

arată toate definițiile

Intrare: Manzu
Manzu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: buba-mânzului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buba-mânzului
plural
genitiv-dativ singular
  • bubei-mânzului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: limba-mânzului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • limba-mânzului
plural
genitiv-dativ singular
  • limbii-mânzului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: Mănzu
Mănzu nume propriu
nume propriu (I3)
  • Mănzu
Intrare: mânz
substantiv masculin (M10)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânz
  • mânzul
  • mânzu‑
plural
  • mânji
  • mânjii
genitiv-dativ singular
  • mânz
  • mânzului
plural
  • mânji
  • mânjilor
vocativ singular
  • mânzule
plural
  • mânjilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

buba-mânzului

etimologie:

limba-mânzului

etimologie:

mânz

  • 1. Puiul (de sex masculin al) iepei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC diminutive: mânzișor, -oară attach_file 3 exemple
    exemple
    • Gîndul îi era la fel de ușor și de sprinten ca și mișcările, și-i plăcea să se joace ca unui mînz de cîteva săptămîni care scapă pe cîmp. DUMITRIU, N. 148.
      surse: DLRLC
    • Ea-l pune să-și aleagă, drept răsplată, un mînz. EMINESCU, N. 18.
      surse: DLRLC
    • Printre copitele zglobiilor mînji ce pasc în erghelii se strecoară pitpalacul limbareț. ODOBESCU, S. III 160.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ține) mânz (după cineva) = a se ține pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Mergem. Ei doi înainte, eu după ei, mînz. STANCU, D. 198.
        surse: DLRLC
    • 1.2. expresie A bate (sau a umbla) calea mânzului = a umbla fără rost și fără folos, a se obosi zadarnic.
      surse: DLRLC
    • 1.3. expresie A avea mânji (sau a-și arăta mânjii) = a fi capricios.
      surse: NODEX
    • 1.4. regional Puiul măgăriței.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. familiar Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: copilandru tânăr (adj.) attach_file un exemplu
    exemple
    • Așa, mînzule, bravo, a fost bine. PAS, Z. I 269.
      surse: DLRLC
  • comentariu rar Plural și: mânzi.
    surse: DLRLC

etimologie: