maimon s vz mamon

mamon [At: TETRAEV. (1574), 209 / V: ~ă sf (reg) măm~, maim~, măim~ / A și: mamon / Pl: ~i / E: ngr Mαμωνάς, slv мамона] 1 sm (Îrg) Denumire biblică a diavolului care personifică bogăția și lăcomia de bani. 2 sm (Pgn) Diavol. 3 sm (Pre) Căpetenie a dracilor. 4 sm (Pex) Căpetenie a unor strigoi. 5 ssa (înv; șîf mamonă) Avuție în bani strânsă cu mare avariție. 6 sm (Reg) Sperietoare de păsări care se așează în holde Si: momâie. corectat(ă)

mamonă sf vz mamon

măimon s vz mamon

mămon s vz mamon

MAMON, mamoni, s. m. Nume dat diavolului, considerat că ispitește pe oameni prin mijlocul banului; fig. aviditate, lăcomie de bani. Mamonul a norocit-o. RETEGANUL, P. V 20.

MAMON s. m. (În superstiții) Nume dat diavolului, considerat că ispitește pe oameni prin bani; fig. lăcomie de bani. – Slav. (v. sl. mamona < gr.)

Maimonide (Rabi Moise ben Maimon, scurtat Rambam) m. filozof talmudist, medic și rabin, născut la Gordova și considerat ca Platon al Judaismului (1135-1204).

Mamon m. 1. zeul bogățiilor la vechii Sirieni; 2. fig. avuție pământească adunată cu lăcomie și jaf.

mamon s. n., pl. mamoni

MAMON s. v. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

MAMONUL DRACILOR s. v. lucifer, satana, scaraoțchi, tartor.

mamon s. v. AGHIUȚĂ. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.

mamonul dracilor s. v. LUCIFER. SATANA. SCARAOȚCHI. TARTOR.

mamon (mamoni), s. m. – 1. Demonul lăcomiei. – 2. Diavol. – Var. mamona. Ngr. μαμωνᾶς, în parte prin intermediul sl. mamona (Tiktin; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 171). Probabil că marmon, s. m. (Arg., evreu), trebuie explicat prin același cuvînt, cu infix expresiv.

mamon, mamoni, s.m. – Diavolul banului (Țiplea, 1906). Demonul lăcomiei (DER). Mamonul dracilor, „mai mare peste diavoli, căpetenia dracilor” (Bilțiu, 2002). – Din sl. mamona (< gr. mamonas) (Tiktin, cf. DER; DLRM, MDA).

mamon, -i, s.m. – Diavolul banului (Țiplea 1906). Demonul lăcomiei (DER). Mamonul dracilor, „mai mare peste diavoli, căpetenia dracilor” (Bilțiu 2002). – Din sl. mamona (Tiktin cf. DER); Mamona, personaj biblic.

Mamon – Mamon era la sirieni zeul avuțiilor. E pomenit în Biblie, de Matei (VI, 24) și de Luca (XVI, 13). Trecînd dintr-o limbă în alta, acest nume a devenit sinonim cu banii (la vechii creștini cu... dracul). Deci, expresia „a te închina lui Mamon” înseamnă a te închina banului. De aceea Goethe l-a pus pe Faust, în odaia de studiu, să strige: „Să fie blestemat Mamon cînd cu comori La fapte îndrăznețe ne incită…” Poetul englez Milton, în Paradisul pierdut (I, 678 și 738-751) vorbește de Mamon ca de un izvor de bogăție, dar și al nenorocirilor. BIB.

MAIMON subst. v. mamon.

MAMÓN subst. I. 1. S. m. (Învechit și regional) Denumire biblică a diavolului care personifică bogăția și lăcomia de bani; p. g e n e r. diavol; p. r e s t r. căpetenia dracilor. Nu poate [și lui] Dumnezeu lucra și lui mamon. TETRAEV. (1574), 209, cf. CORESI, EV. 215. Mamonul învață să apucăm și să luăm cum putem și cu strîmbul și cu asupreală. VARLAAM, C. 163. Avuție rea de mamon (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 366. Mamonul a nenorocit-o, de s-a făcut crăiasă. MARIAN, NA. 129. Mamonul a pus-pe mama aceea să-și omoare copila. RETEGANUL, P. IV, 6, cf. V, 20. Mama m-o făcut rîdzînd Șî tata palincă bînd, Dracu de mămon fugind. ARH. FOLK. I, 170, cf. ALR II/I h 184, ALR 1616/285,350, ALR II 3569/386. ♦ P. e x t. Căpetenie, șef al unor strigoi. Acolo dau de mamonul lor – căpetenia strigoilor. PAMFILE, DUȘM. 150. 2. Subst. sg. art. (Învechit) Avuție în bani strînsă cu mare avariție. Să ne facem noao liubovnici den mamonul nedrept (ce se zice den cea avuție ce avem mai pre desupra de cîtu ne trebuiaște). CORESI, EV. 437. Faceți-vă voao soți den mamona nedereptății. N. TEST. (1648), 91^r/6. Faceți-vă vouă priateni din mamona, adecă din avuția carea vă prisosește. ȚICHINDEAL, F. 186/19. II. S. m. (Regional) Sperietoare de păsări care se așază în holde; momîie (Sebeșel-Sebeș). Cf. A II 3. - Accentuat și: mámon. – Pl.: mamoni. – Și: (I 2) mamónă s. f.; (regional) mămón, maimón (ALR II/I h 184), măimón (ib.) subst. – Din gr. Mαμωνáς, cf. v. sl. мамона.

MAMÓNĂ s. f. v. mamon.

MĂÍMON subst. v. mamon.

MĂMON subst. v. mamon.