MAMÓN subst. I. 1. S. m. (Învechit și regional) Denumire biblică a diavolului care personifică bogăția și lăcomia de bani; p. g e n e r. diavol; p. r e s t r. căpetenia dracilor. Nu poate [și lui] Dumnezeu lucra și lui mamon. TETRAEV. (1574), 209, cf. CORESI, EV. 215. Mamonul învață să apucăm și să luăm cum putem și cu strîmbul și cu asupreală. VARLAAM, C. 163. Avuție rea de mamon (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 366. Mamonul a nenorocit-o, de s-a făcut crăiasă. MARIAN, NA. 129. Mamonul a pus-pe mama aceea să-și omoare copila. RETEGANUL, P. IV, 6, cf. V, 20. Mama m-o făcut rîdzînd Șî tata palincă bînd, Dracu de mămon fugind. ARH. FOLK. I, 170, cf. ALR II/I h 184, ALR 1616/285,350, ALR II 3569/386. ♦ P. e x t. Căpetenie, șef al unor strigoi. Acolo dau de mamonul lor – căpetenia strigoilor. PAMFILE, DUȘM. 150. 2. Subst. sg. art. (Învechit) Avuție în bani strînsă cu mare avariție. Să ne facem noao liubovnici den mamonul nedrept (ce se zice den cea avuție ce avem mai pre desupra de cîtu ne trebuiaște). CORESI, EV. 437. Faceți-vă voao soți den mamona nedereptății. N. TEST. (1648), 91^r/6. Faceți-vă vouă priateni din mamona, adecă din avuția carea vă prisosește. ȚICHINDEAL, F. 186/19. II. S. m. (Regional) Sperietoare de păsări care se așază în holde; momîie (Sebeșel-Sebeș). Cf. A II 3. - Accentuat și: mámon. – Pl.: mamoni. – Și: (I 2) mamónă s. f.; (regional) mămón, maimón (ALR II/I h 184), măimón (ib.) subst. – Din gr. Mαμωνáς, cf. v. sl. мамона.