maier [At: LEX. MARS. 137 / Pl: ~i / E: ger Meier(hof) cf mg májor] (Trs; Olt) 1 sn Mică gospodărie țărănească sau grădină, la marginea unui oraș săsesc Si: măieriște. 2 sn Loc unde se află mai multe coșare sau hambare Vz măieriște. 3 sm (Lpl) Cartier locuit de români în marginea orașelor săsești din Transilvania. 4 sm Fermier.

maier (-ri), s. m. – Proprietar, fermier. – Var. maer. Germ. Meier (Borcea 198; Gáldi, Dict., 193). În Trans. – Der. mă(i)erean, s. m. (fermier); măieriște, s. f. (casă de țară, fermă).

MAIERU, com. în jud. Bistrița-Năsăud, pe Someșu Mare; 7.471 loc. (2000). Stații de c. f. (în satele Anieș și M.). Expl. de grafit și dacit (în satul Anieș) și de calcar cristalin (cariera Valea Caselor). Izvoare cu ape minerale carbogazoase. Muzeu etnografic. Ruinele unei cetăți din sec. 11 (Anieș). În satul M., menționat documentar în 1440, se află biserica de lemn Cuvioasa Parascheva (1817-1818).

MAIER s. v. fermier.

maier s.m. (înv.) v. Fermier.

maier s. v. FERMIER.

MAIER s.n. (Ban.) Mică gospodărie (țărănească) sau grădină la marginea unui oraș (săsesc). Villa. Maier. Maior. LEX. MARS., 251. Etimologie: germ. Meier [hof].

maier, maieri, s.m. și s.n. (reg.) 1. mică gospodărie la margine de oraș. 2. cartier locuit de români la marginea orașelor săsești. 3. fermier.

maiér, maieri, (maior), s.m. (reg.) 1. Țăran înstărit, proprietar de oi, care ia în arendă munți pentru vărat. 2. Căpetenie de ciobani: „Da' ii ce-și văzură? / Fată de maier, / Cu galben baier” (D. Pop, 1978: 321). ■ (onom.) Maier, Maior, nume de familie în jud. Maram. – Din germ. Meier „fermier; administrator de moșie” (MDA); cf. magh. májor (MDA).

maier, maieri, (maior), s.m. – (reg.) Țăran înstărit, proprietar de oi, care ia în arendă munți pentru vărat (Vuia, 1964: 68). Proprietar, fermier (DER). Căpetenie de ciobani, păstor bogat, cu turme multe și reputație economico-socială în comunitatea profesională (Vulcănescu, 1970: 229): „Da’ ii ce-și văzură? / Fată de maier, / Cu galben baier” (D. Pop, 1978: 321; Băița de sub Codru). ♦ (onom.) Maier, Maior, nume de familie (172 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din germ. Meier „fermier; administrator de moșie” (Borcea, Galdi, cf. DER; MDA); cf. magh. májor (MDA); formă contrasă din mare oier (Vulcănescu, 1970).

maier, -i, s.m. – Țăran înstărit, proprietar de oi, care ia în arendă munți pentru vărat (Vuia 1964: 68). Proprietar, fermier (DER). Căpetenie de ciobani, păstor bogat, cu turme multe și reputație economico-socială în comunitatea profesională (Vulcănescu 1970: 229). – Din germ. Meier „fermier; administrator de moșie” (DER); Formă contrasă din „mare oier” (Vulcănescu 1970).

MÁIER s. n., s. m. (Transilv., Olt.) 1. S. n. Mică gospodărie (țărănească) sau grădină, la marginea unui oraș (săsesc); măieriște. Cf. LEX. MARS. 137. Dumnealui secretariul au răspuns că n-are la mănăstire nici o datorie, nici face moșiei nici o pagubă cu acel maier, că niște dobitoace ce au ținut acolo le-au vîndut, de n-are cu ce călca moșia au a paște iarba (a. 1735). IORGA, S. D. XIV, 54, cf. BUDAI-DELEANU, LEX;, LB, LM, BARCIANU, ALEXI, W. Să fasem o grădină undeva în cîmpia asta frumoasă, să fasem nunta acolo. – Dară în cîtă vreme să poate găti maieru asela? ALEXICI, L. P. 268. ♦ (Regional) Loc unde se află mai multe coșare sau hambare. V. m ă i e r i ș t e (Aurel Vlaicu-Orăștie). CHEST. II 436/51. 2. S. m. (La pl.) Cartier (locuit de români) în marginea orașelor săsești din Transilvania. Cf. LEX. MARS. 137. Pentru îmblarea la slujba dumnezeiască să-i fie slobod a lăcui în maieri, aproape de biserica cea românească. ȘINCAI, HR. III, 67/34. Li s-au dat loc la maierii Bălgradului. id. ib. 241/38, cf. 68/8. 3. S. m. Fermier. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB. [La castelul lordului] sînt trei categorii de curteni... Apoi mai sînt grădinari, zileri și maieri [glosat: fermier], care însă n-au casă și masă imediat la curte, ci trăiesc cu leafă hotărîtă. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 131, cf. PONTBRIANT, D., LM. – Pl: maieri. – Din germ. Meier[hof]. – Cf. magh. m á j o r.