JUNIME s. f. (Înv.) Tinerime, tineret. ♦ Tinerețe. – June + suf. -ime.

junime sf [At: (a. 1828) URICARIUL, VII, 173/23 / Pl: ~mi / E: june + -ime] 1 (Înv) Tineret. 2 (Înv) Tinerețe. 3 (Art)^[1] Societate culturală înființată la Iași în 1867.

JUNIME, junimi, s. f. (Înv.) Tinerime, tineret. ♦ Tinerețe. – June + suf. -ime.

JUNIME, junimi, s. f. (Învechit) Tinerime, tineret. Mișcarea literară ce s-a produs în junime de cîțiva ani încoa. MACEDONSKI, O. IV 3. Junime scumpă, frumoasă auroră A patriei romîne. EMINESCU, O. IV 56. Este o junime unită și bravă care veghează cu un devotament nemărginit patria în pericol. BOLINTINEANU, O. 248.

JUNIME ~i f. înv. Totalitate a junilor (dintr-o țară sau dintr-o localitate); tineret. [G.-D. junimii] /june + suf. ~ime

junime f. 1. tinerime; 2. numele unei societăți literare, înființată la Iași în 1867, transformată apoi în partidul politic junimist.

* juníme f. (d. june). Poet saŭ iron. Tinerime.

!Junimea (societate literară) s. propriu f. art., g.-d. art. Junimii

*Junimea (societate literară) s. propriu f., g.-d. Junimii

junime (tineret) (înv.) s. f., g.-d. art. junimii

*junime (tineret) (înv.) s. f., g.-d. art. junimii

junime s. f., g.-d. art. junimii; pl. junimi

JUNIME s. v. tineret, tinerime.

junime s.f. I 1 (reg.) v. Burlăcie. Celibat. 2 (în Opoz. cu „bătrânețe”; înv.) v. Junețe. Juvenilitate. Tinerețe. II (colect.; înv.) v. Tineret. Tinerime.

junime s. v. TINERET. TINERIME.

JUNIMEA, societate literară românească, inițiată de Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Iacob Negruzzi la Iași, în 1863-1864. Și-a desfășurat activitatea prin ședințe literare săptămânale, prelegeri publice, cu mijloace de formare a unui orizont larg științific și de educare estetică, și prin revista „Convorbiri literare”, mai întâi la Iași, apoi, din 1885, până la încetarea activității, în 1944, la București. A promovat o literatură de valoare, subliniind rolul factorului estetic în producerea și aprecierea operei de artă, a trezit și a impus spiritul critic în cultura română, combătând pseudocultura, superficialitatea, impostura, introducând o direcție nouă în gândirea și literatura română. S-a pronunțat în problemele limbii și ortografiei (în special Maiorescu), pledând pentru cultivarea unei limbi eliberate de exagerări puriste sau diverse mode (ex. italienismul), pentru îmbogățirea și modernizarea limbii literare. A încurajat, deopotrivă, istoria, filologia, geografia, acordându-le spații largi în „Convorbiri literare”, mai ales în perioada bucureșteană, J., și în special mentorul ei spiritual, T. Maiorescu, au avut merite în afirmarea clasicilor literaturii române: M. Eminescu, I. Creangă, I.L. Caragiale, I. Slavici. Conservatori moderați, adepți ai unui liberalism moderat, unii dintre Conducătorii J. (T. Maiorescu, Petre P. Carp ș.a.) au creat (1881), pe plan politic, în cadrul Partidului Conservator, o grupare distinctă – junimiștii.

JUNIMEA ROMÂNĂ, revistă editată la Paris, lunar, de societatea „Junimea română” (mai-iun. 1851). A militat pentru unirea Principatelor și pentru egalitatea în drepturi a cetățenilor.