Jianu m. faimos haiduc oltean sub Caragea-Vodă, trecu la urmă în tabăra lui Tudor și își sfârși zilele la Târgoviște, iertat de stăpânire.

JIÁN, -Ă, jieni, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Locuitor din regiunea Jiului. 2. S. f. art. Dans popular românesc cu mișcare vioaie, răspândit în jurul Sibiului și în nordul Olteniei; melodie după care se execută acest dans; jieneasca, jianca. [Pr.: ji-an] – Jiu (n. pr.) + suf. -an.

jian², ~ă [At: H II, 14 / P: ji-an / Pl: jieni, jiene / E: Jiu + -an] 1 sfa Dans popular românesc cu mișcare vioaie, răspândit în jurul Sibiului și în nordul Olteniei. 2 sfa Melodie după care se execută jiana (1). 3 sfa (Olt; Mun) Horă nedefinită mai îndeaproape Si: jianca (3), jieneasca (1). 4 sfa Melodie după care se execută jiana (3) Si: jianca (4), jieneasca (2). 5 smf Locuitor din regiunea Jiului. 6-7 smf, a (Persoană) care este originară din zona Jiului.

jian¹ sm [At: JIPESCU, O. 91/5 / P: ji-an / Pl: (nob) ~i / E: Jianu] (Olt; Mun) Cântec popular avându-l ca personaj principal pe haiducul Iancu Jianu.

JIÁN, -Ă, jieni, -e, subst. 1. S. m. și f. Locuitor din regiunea Jiului. 2. S. f. art. Dans popular românesc cu mișcare vioaie, răspândit în jurul Sibiului și în nordul Olteniei; melodie după care se execută acest dans; jieneasca, jianca. [Pr.: ji-an] – Jiu (n. pr.) + suf. -an.

Jieni n. pl. locuitori din valea Jiului.

jián (locuitor) (ji-an) s. m., pl. jiéni (-ji-eni)

!jiánul (dans) (ji-a-) s. m. art., neart. jián

jián (locuitor) s. m., pl. jiéni

jiánul (melodie, dans) s. m. art. (sil. ji-a-)

jiánu s.m. (reg.) 1. numele unui cântec popular. 2. numele unei hore.

JIANU, Vasile (1904-1968, n. Iasi), flautist român. Prof. univ. la București. Fondatorul școlii moderne de flaut în România. Interpret virtuoz al repertoriului concertistic și cameral.

JIANU, Amza (1881-1962, n. Fălcoiu, jud. Olt), medic român. Prof. univ. la București și Iași. Cercetări în chirurgia gastrică, a vezicii urinare, a rinichilor, în esofagoplastie etc. Contribuții la chirurgia cerebrală și la perfecționarea aparaturii ortopedice.

JIANU, Ioan Ghiță (Iancu) (1880-1972, n. Turnu Severin), medic român. Prof. univ. la București. Contribuții la chirurgia vasculară, în autoplastii, heterogrefe, esofagoplastii și ureteroplastii.

JIANU, Ionel (1905-1993), publicist și critic de artă român. Stabilit la Paris (1961). Prof. univ. la Paris. A înființat (1961) și a condus Editura „Avted”. Lucrări monografice despre pictura și sculptura românească („Lea Maîtres de la Peinture Roumaine au XX-ème siècle”), dar s-a aplecat în mod deosebit asupra operei lui Brâncuși („Temoignages sur Brâncuși”, în colab. cu M. Eliade și P. Comarnescu, „Introduction à la sculpture de Brâncuși”, în colab. cu C. Noica). Studii asupra sculpturii moderne („La sculpture moderne en France depuis 1950”). Antologii. Albume.

JIANU, Iancu, haiduc român. Participant la Revoluția din 1821. A haiducit timp de șapte ani în Oltenia. Erou al mai multor cântece populare.

JIANU < n. de apartenență locală < Jiu, rîul. În afară de numele familiei oltene a Jienilor (Î Div), apar omonime în Moldova, fără legătură cu Jiul oltean, 1. Jian, Alex. (Băl IV, V); Jiianul, munt. (16 B III. 2. Jienița, Safta (ib.). 3. Jiianca f, sora lui Piscul, mold., 1636 apr, 4. 4. Jienescu act. Cf. Jiescu (17 B II).

IANCU JIANU, com. în jud, Olt; 4.640 loc. (1998). Expl. de petrol. Centru pomicol și viticol. Bisericile Sf. Parascheva, ctitorie din 1529 a familiei Buzescu (cu picturi murale de la începutul sec. 18) și Sf. Dumitru (1900), în satul Iancu Jianu.