Iosif (Ștefan Octavian) m. poet liric de o simțire caldă pătrunzătoare (1875-1913).

Iosif m. nume a doi împărați ai Germaniei: IOSIF I, fiul și urmașul lui Leopold I, continuă răsboiul pentru succesiunea Spaniei (1703-1711); IOSIF II, fiul Mariei Terezia, reprezentantul despotismului luminat, introduse reforma, promulgă în 1781 edictul de toleranță și desrobi pe iobagii români din Ardeal (1765-1790).

Iosif m. 1. patriarh evreu, fiul lui Iacob și al Rahelei, ajunse ministrul unui Faraon, rege al Egiptului, și așeză pe frații săi în această țară (sec. XVII a. Cr.); 2. (St.) bărbatul Fecioarei Maria.

Iosif, unul dintre cei 70 de ucenici ai lui Hristos, supranumit Barsaba, zis și Iustus. A fost în jurul lui Iisus până la înălțarea sa la cer și propus, împreună cu Matia, să fie ales în locul lui Iuda Iscariotul. Bis. îl prăznuiește la 4 ianuarie, la soborul celor 70 de apostoli.

Iosif (sec. 17 î. Hr.), unul dintre cei 12 fii ai patriarhului Iacov, care a fost vândut în Egipt, din invidie, de către frații lui. Datorită înțelepciunii sale, a ajuns primul sfetnic al faraonului egiptean. În timpul celor șapte ani de secetă a adus în Egipt pe tatăl și pe frații săi. Pe tatăl său, la moartea acestuia, l-a adus din Egipt înapoi acasă și l-a înmormântat la Sihem.

Iosif, logodnicul sfintei Fecioare Maria, de meserie tâmplar. Încredințându-se de taina zămislirii ei de la Duhul Sfânt și aflând în vis de la îngerul Gavriil că pruncul ce se va naște este însuși Fiul lui Dumnezeu, Iosif și-a asumat în continuare rolul de părinte sau tutore în fața legii și a lumii. Bis. îl prăznuiește în duminica dinaintea Nașterii Domnului, împreună cu împăratul David.

Iosif (Josephus), Flaviu (Flavius) (c. 37-100 d. Hr.), istoric evreu, participant la răscoala poporului iudeu împotriva dominației romane (66-67 d. Hr.). A fost făcut prizonier, apoi s-a stabilit mai târziu la Roma. Op. pr.: Războiul iudaic (7 vol.), Antichități iudaice (20 vol.) etc.

Iosif (Ioan) Goldiș (1837-1902), episcop, n. în com. Socodor, jud. Arad. Studii teologice la Arad, juridice la Debrețin și lingvistice la Budapesta. Prof. la Inst. teologic-pedagogic și la Liceul de stat din Arad, vicar și președinte al Consistoriului din Oradea (1892-1899) și episcop al Aradului (1899-1902). A publicat mai multe lucrări istorice și filozofice, printre care Latinitatea limbii române, în care combate teoria lui Rösller. Membru corespondent al Acad. Române, ales la 22 martie 1882.

Iosif († c. 1415), primul mitropolit al Moldovei, hirotonisit de mitropolitul ortodox al Haliciului din Polonia înainte de 1386. După mai multe tergiversări a fost recunoscut de Patriarhia de la Constantinopol abia în 1401, în urma cererii lui Alexandru cel Bun și a cercetărilor făcute de delegatul Patriarhiei, ieromonahul Grigorie Țamblac, viitorul patriarh al Kievului. A avut reședința la Suceava.

IOSIF (JOSEPH [józef]), numele a doi împărați germani: I. I, rege roman (din 1690), rege la Ungariei și Boemiei și împărat al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană (1705-1711); I. II, rege roman (din 1764), împărat al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană (1765-1790) și rege al Ungariei și Boemiei (1780-1790). Coregent (1765-1780) al mamei sale, Maria Tereza. Adept al absolutismului luminat, în spiritul căruia a efectuat numeroase reforme (secularizarea unor averi mănăstirești, Edictul de toleranță, 1781, desființarea iobăgiei ș.a.); a stimulat dezvoltarea industriei. Politica sa de centralizare și de germanizare a popoarelor supuse a provocat împotrivirea acestora. În timpul domniei sale, și al Mariei Tereza, Bucovina a fost anexată de Habsburgi (1775) și a avut loc marea răscoală condusă de Horea, Cloșca și Crișan (1784).

IOSIF, Ștefan Octavian (1875-1913, n. Brașov), poet român. Versuri melodioase, pline de sensibilitate, evocând peisajul rural și trecutul patriarhal („Patriarhale”, „Poezii”); lirică elegiacă, dominată de sentimentul dezrădăcinării și al melancoliei erotice („Cântece”). Versuri satirico-umoristice („Caleidoscopul lui A. Mirea”) în colab. cu D. Anghel, proză memorialistică („Cireșul lui Lucullus”) și lucrări dramatice („Legenda funigeilor”, „Cometa”). Traduceri din Goethe, Schiller, Lenau, Heine.

IOSIF (?-c. 1415), primul mitropolit al Moldovei, recunoscut de Patriarhia din Constantinopol în 1401. Înrudit cu familia domnitoare a Mușatinilor din Moldova. Episcop de Cetatea Albă.

IOSIF (în „Noul Testament”), logodnicul Sfintei Fecioare Maria; tâmplar. A aflat, în vis, de la îngerul Gavriil, de taina zămislirii de la Duhul Sfânt a pruncului pe care îl va naște Maria; îngerul i-a poruncit să-și asume rolul de părinte și să-l numească Iisus pe noul născut.

IOSIF (în „Vechiul Testament”), patriarh evreu. Fiu al lui Iacov și al Rahilei. Vândut de frații săi ca sclav unei caravane care mergea de la Madian spre Egipt, unde a fost revândut lui Putifar, comandantul gărzii faraonului. A devenit, datorită înțelepciunii sale, sfetnic al faraonului.

IOSIF fiul lui Iacov, patriarh biblic, ebr. Yôseph « d-zeu să adaoge » (Tagl); „contracție” din Iosiphjiah (RO). I. 1. Iosif, -escu; Osif (Ard II 170) -ovici, mold. (Ștef); cf. alb. Sif. 2. Josu,olt. (Cand 157); 1680, ard. (Paș); Iosa s. ard., cf. srb-cr. Joso (după Rječnik, apud Paș). 3. Iosip (16 A III 29; Tec I; Sd XI 257);- Moțoc (16 A III 141); -a (Sd XXI). 4. Cuafer: Osip(Sd XI 53); cu afer.: Sipeni s.; Iosăp (Sd, XX1) – escu. Cf. Sâpînța s. (Mar) și numele înrudite: Sipinca b. (16 A III 10), Sepența, V. (Mar 81) și Sepînțai, V. (ib). Cf. gr. Iώσεπος (Tagl); cu s > ș, fon. magh: Șipeniț și Șipinți s. (C Ștef). 5. Iusip (Isp II¹); -olt. (Cand 157); – Corlătescul (17 A I 96). 6. Iosupeni s.; Osup, mold. (Sd XV 28); cu afer.: Supu, 1711, ard. (Paș). 7. Iosop, V. ard.; cont. cu subst. isop: Isop, Ion-Udrea (Î Div); Isopescul, buc. 8. Iosib (Hur); cu afer. și + -an: Siban (ib). 9. Iosiv diacon olt. (RI XI 50); Iosiv și Iosift, olt. (Paș). 10. Siv, munt. (Sd XV 324); -u, ard. (Ard II 194; Sd XXII 342); -oi, olt. (Cand 157); Siva (Sd VII 91 XVI). 11. Iosov, hațeg. (Cand 157); Iosuv, ard. (DR V 580). 12. Iosim, olt. (ib). 13. Prin căderea lui si: Iopul sau Iupul (Sur XXI) < Iosip, Iusip. 14. Cf. Sipot și Iosip, mold., 1661 din satul Sipoteni, prob. < Sipu (Iosif) + suf. -otă. II. Alte forme străine: 1. Din tc. Yusuf: Iusuf Apostol, 1815 (Sur XIII); Isuf(Hur 129); -post. (16 BIV 167). 2. Din magh. Iözsi, Iozsika, Ioska: Ioja, ard. (Paș; Ard II 191); Iojica și Ioșca, ard. 3. Din srb.-cr. Iovša: Ioșa și Ioși, 1726, ard.(Paș). 4. Din ucr. Ecип, Ecкo și Ecкa (Grinc): Escu, fam., v. și Partea a II-a; pt. Iscu v. Iscoos.

Iosif cel Nou de la Partoș (1568-1956), sfânt, monah al m-rii Pantacrator de la Athos, apoi mitropolit al Timișoarei din 1650, de unde s-a retras în 1653 la m-rea Partoș din Banat, important centru bisericesc cu o școală de preoți. Moaștele sale au fost mutate în 1956 la catedrala mitropolitană de la Timișoara, fiind canonizat de Sf. Sinod la 28 februarie 1950. Este sărbătorit la 15 septembrie.

Iosif din Arimateea, sfânt, inițial membru al Sinedriului iudaic. A avut curajul să ceară lui Pilat trupul lui Iisus ca să-l îngroape, ceea ce a și făcut împreună cu Nicodim. Este prăznuit la 31 iulie.

Iosif Gheorghian (1829-1909), mitropolit-primat, n. la Botoșani, fiu de preot. Intrând în monahism, a funcționat ca diacon la Capela română din Paris, urmând mai multe cursuri la Sorbona. Întors în țară a fost episcop la Huși (1865-1879) și la Dunărea de Jos (1879-1886), apoi mitropolit-primat (1886-1893 și 1896-1909). A tradus lucrări de istorie bisericească (Eusebiu de Cazareea ș.a.). Membru de onoare al Acad. Române, ales la 245 martie 1901.

Iosif Naniescu (1818-1902), mitropolit al Moldovei, fiu de preot din Răzălăi (Basarabia). Intrat în monahism, a fost ales egumen la mai multe m-ri, ultima fiind Sărindar din Buc., episcop de Argeș (1873-1875) și mitropolit al Moldovei (1875-1902). În timpul său s-a clădit actuala Catedrală din Iași. Patriot luminat, a sprijinit reformele lui Cuza și armata în războiul de independență din 1877-1878. Membru de onoare al Acad. Române, ales la 16 aprilie 1888.

BENKÖ [bænkö], Iosif (1740-1814, n. Brăduț, jud. Covasna), istoric, botanist și geograf secui. Studii privind istoria medievală a Transilvaniei („Milcovia... ”, „Transylvania... ”). Cercetări floristice și de botanică farmaceutică.

CONTA, Iosif (1924-2006, n. Bîrzava, jud. Arad), dirijor român. În repertoriul său, numeroase lucrări românești. Directorul Filarmonicii din Ankara.

IOSIF GHEORGHIAN (1829-1909, n. Botoșani), prelat român. M. de onoare al Acad. (1901). Episcop de Huși (1865-1879) și al Dunării de Jos (1879-1886). Mitropolit primat al României (1886-1893, 1896-1909). A tradus în limba română lucrări de istorie bisericească.

IOSIF NANIESCU (pe numele laic Ioan Mihalache) (1818-1902), prelat și cărturar român. M. de onoare al Acad. (1888). Episcop de Argeș (1873-1875) și mitropolit al Moldovei (1875-1902). A susținut reformele lui Al. I. Cuza și a sprijinit armata în Războiul de Independență. Din inițiativa lui, la Iași, a fost înălțată Catedrala metropolitană, s-a înființat Seminarul „Veniamin” și au fost restaurate bisericile Trei Ierarhi și Sf. Nicolae-Domnesc. A donat Academiei Române biblioteca sa, cu peste 10.000 de volume.

losif Cu o largă arie de răspîndire, popular și frecvent mai ales în apusul Europei, Iósif continuă un vechi nume pers. ebr. Joséph. Explicația numelui apare chiar în Geneză: „[Rachela]... a născut un fiu... și i-a pus numele losif, zicînd: Domnul să-mi mai adauge un fiu”. Această veche etimologie, acceptată și de lingvistica modernă, are la bază apropierea numelui personal de radicalul verbal ebr. jasaf - „a adăuga”. În izvoarele grecești, numele biblic este redat în două variante: Ioséph, formă identică cu originalul ebraic și Iósepos, mai rar și probabil popular. Considerat o formă contrasă din Josephjah și încadrat în familia teoforicelor frazeologice (-jah, de la numele divinității Jahve), Joseph ar putea fi pus în legătură și cu alte antroponime asemănătoare, de exemplu egipteanul Jașupiira. Cele două forme apar și în izvoarele latine, cu mici modificări în ceea ce privește accentul și partea finală: Ióseph, continuat în franceză, spaniolă, germană și engleză și Ioséppus în italiană. Folosit ca nume personal în primele secole ale erei noastre, losif se răspîndește odată cu noua religie. Destul de rar totuși, în apusul Europei pînă prin sec. 4 – 5, ceva mai bine atestat după sec. 8, numele capătă popularitate și devine foarte frecvent abia după Cruciade (în Italia sau în alte regiuni, după Reformă; în Elveția, de ex., unde se bucură de mare popularitate astăzi, losif nu apare în documente înainte de 1560, foarte frecvent fiind din sec. 17 – 18). Din greacă, unde cele două forme își modificaseră pronunțarea, numele pătrunde în limbile slave (în scr. Josefa apare din anul 1830, iar în ucr., losif din 1459) și prin intermediul acestora, în română. Spre deosebire de țările apusene, la noi cultul lui losif (considerat, ca peste tot, patron al dulgherilor și tîmplarilor) nu se bucură de o mare popularitate, în cele mai vechi documente muntene numele fiind folosit numai în mediile ecleziastice (era purtat de egumeni de la Athos, Cozia, Dealu, Govora). Ceva mai bine atestat după 1500, losif a dat naștere la foarte puține derivate, diferitele variante în care apare explicîndu-se fie prin influența onomasticii popoarelor vecine, fie prin modificări pe teren românesc; losif, Osif, Iosa, Iosu(l), losip, Osip, Iusip, losup, Osup, losop, Iosib, losiv, Sivu, Iusuf, loja, Ioșca etc. Un împrumut recent din apus este fem. losefina sau Iozefina, puțin folosit. ☐ Engl. Joseph, fr. Joseph sau fem. Joséphine, Josette etc,. germ. Joseph sau Josef (hipoc. Sepp), losefina (hipoc. Fina), it. Giuseppe, sp. José, magh. József (cu hipoc. Joka, Josa, Jozo, Jósza, Szepi etc.), fem. Józsa, Jozefa etc., bg. Iósif, rus. Iósif (popular Ósip), ucr. Jósyp, pol. Józef, arab., tc. Iussuf, ser. Jósif, Jósip, Iosib (cu hipoc. Jósa, Jóso), armean. Hovsep etc. ☐ Muzicienii Giuseppe Tartini, Joseph Haydn, Giuseppe Verdi și constructorul de viori Giuseppe Antonio Guarneri, scriitorii Giuseppe Ungaretti, Giuseppe Tomasi di Lampedusa, pictorul Joseph Turner etc.