2 intrări
22 de definiții (cel mult 20 afișate)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
INTERPELÁRE, interpelări, s. f. Faptul de a interpela; (concr.) conținutul unei interpelări; interpelație. – V. interpela.
INTERPELÁRE, interpelări, s. f. Faptul de a interpela; (concr.) conținutul unei interpelări; interpelație. – V. interpela.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
interpelare sf [At: MAIORESCU, D. IV, 135 / Pl: ~lări / E: interpela] 1 Cerere adresată cuiva (de a da răspuns sau) de a da socoteală în legătură cu o chestiune Si: interpelație (1). 2 (Ccr) Conținut al unei interpelări (1) Si: interpelație (2). 3 (Spc) Solicitare adresată de parlament unui ministru prin care i se cer explicații asupra modului de rezolvare a unor probleme Si: interpelație (3). 4 (Jur) Somare. 5 (Nob) Chemare.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
INTERPELÁRE, interpelări, s. f. 1. (Mai ales în sistemul parlamentar burghez) Întrebare adresată în parlament de un deputat guvernului sau miniștrilor și la care aceștia sînt obligați să răspundă, dînd explicații asupra actelor lor sau ale subalternilor lor. O interpelare prilejise o dezbatere furtunoasă. REBREANU, R. II 22. Să-mi trimiți «Monitorul Oficial» cu ședința întreagă în care Exc. Sa și-a dezvoltat interpelarea. CARAGIALE, O. VII 545. 2. (Rar, la pl.) Întrebări, strigăte, chemări. Glume și interpelări violente pentru ocuparea întîiului rînd nășteau. ANGHEL, PR. 38.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
INTERPELÁRE s.f. 1. Acțiunea de a interpela; interpelație. ♦ Întrebare (adresată de obicei în parlament de către un deputat unui ministru) prin care se cere o explicație (referitoare la rezolvarea unei chestiuni, a unor acte etc.). 2. (Rar; la pl.) Întrebări, somații. [< interpela].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
INTERPELÁRE s. f. întrebare (adresată în parlament de către un deputat unui ministru) prin care se cere o explicație referitoare la rezolvarea unei chestiuni; interpelație. (< interpela)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
INTERPELÁRE ~ări f. Întrebare adresată în ședință publică de către un deputat în parlament unui membru al guvernului, pentru a-i cere explicații asupra unui fapt. /v. a interpela
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
interpelare f. V. interpelați(un)e.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
interpela vt [At: ALECSANDRI, T. 1630 / Pzi: ~lez / E: fr interpeller, lat interpellare] 1 A cere cuiva să dea un răspuns sau să dea socoteală în legătură cu o chestiune. 2 (Spc) A cere explicații în parlament, unui membru al guvernului, asupra modului de rezolvare a unor probleme. 3 (Jur) A soma.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. (Mai ales în sistemul parlamentar burghez) A face o interpelare în parlament; p. ext. a soma pe cineva să răspundă, să se explice asupra unei chestiuni.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
INTERPELÁ vb. I. tr. A pune întrebări cuiva asupra unei chestiuni; a face o interpelare parlamentară. [< fr. interpeller, it., lat. interpellare].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
INTERPELÁ vb. tr. a face o interpelare; (p. ext.) a cere cuiva să dea un răspuns, să-și explice atitudinea. (< fr. interpeller, lat. interpellare)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
A INTERPELÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A întrerupe printr-o adresare bruscă pentru a cere explicații sau pentru a insulta. 2) (membri ai guvernelor) A impune să dea explicații asupra unui fapt. /<fr. interpeller, lat. interpellare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
interpelà v. a soma de a răspunde, de a se explica asupra unui fapt.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
*interpelațiúne f. (lat. interpellátio, -ónis). Acțiunea de a interpela. Acțiunea pin care un deputat orĭ senator cere în parlament explicațiunĭ unuĭ ministru. Jur. Somațiune unuĭ martur saŭ uneĭa din părțĭ. – Și -áție, dar maĭ des -áre.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
*interpeléz v. tr. (lat. inter-pellare, a tăĭa vorba, a întrerupe). Adresez vorba ca să cer ceva. Somez, ca deputat orĭ ca senator, un ministru să se explice. Jur. Somez.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.
interpeláre (întrebare) s. f., g.-d. art. interpelắrii; pl. interpelắri
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
interpeláre s. f., g.-d. art. interpelării; pl. interpelări
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
interpelá (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpeleáză
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
interpelá vb., ind. prez. 1 sg. interpeléz, 3 sg. și pl. interpeleáză
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
substantiv feminin (F113) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (VT201) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
interpela
- 1. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt.surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- 1.1. prin specializare A cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc.surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
-
etimologie:
- limba franceză interpellersurse: DEX '09 DEX '98 DN
- limba latină interpellaresurse: DEX '09 DEX '98 DN
interpelare
- 1. Faptul de a interpela.exemple
- O interpelare prilejise o dezbatere furtunoasă. REBREANU, R. II 22.surse: DLRLC
- Să-mi trimiți «Monitorul Oficial» cu ședința întreagă în care Exc. Sa și-a dezvoltat interpelarea. CARAGIALE, O. VII 545.surse: DLRLC
- surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: interpelație
-
- surse: DLRLC DN un exempluexemple
- Glume și interpelări violente pentru ocuparea întîiului rînd nășteau. ANGHEL, PR. 38.surse: DLRLC
-
etimologie:
- vezi interpelasurse: DEX '09 DEX '98 DN