4 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HALCÁ, halcale, s. f. (Înv.) 1. Verigă, cerc (de metal). ♦ Scoabă sau legătură de fier la ziduri. 2. Cerc de fier prin care se arunca, din galop, sulița la jocul oriental numit gerid; p. ext. jocul însuși. – Din tc. halka.

HALCÁ, halcale, s. f. (Înv.) 1. Verigă, cerc (de metal). ♦ Scoabă sau legătură de fier la ziduri. 2. Cerc de fier prin care se arunca, din galop, sulița la jocul oriental numit gerid; p. ext. jocul însuși. – Din tc. halka.

halca sf [At: VARLAAM, C. 74 / V: a~, halcă, hâlca / Pl: ~le / E: tc halca] 1 Verigă. 2 Cerc metalic. 3 (Spc) Scoabă. 4 (Înv) Cerc prin care jucătorii își treceau sulița, la jocul oriental gerid. 5 (Pex) Jocul gerid. 6 (Îe) A bate ~ua A pierde timpul. 7 (Îcs) De-a hâlca Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

HALCÁ, halcale, s. f. (Învechit) Verigă; cerc de fier folosit la jocul oriental numit gerid; p. ext. jocul însuși. Mîini ies turcii la halca, Sus, în Haidar-pașa. ALECSANDRI, P. P. 106.

HALCA s. f. (Mold., ȚR) Cerc de metal folosit în jocul oriental numit gerid, prin care călăreții își trec, în goana calului, sulița. A: Încăleca pre cal domnesc și se slobozea cu sulița asupra halcalii ... și care lua halcaua în repegiunea calului venea de se închina domnului. GHEORGACHI. ♦ (Mold., TR) Jocul cu halcaua. A: Cu sulița la halca nu lesne avea protivnic. URECHE; cf. VARLAAM; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. B: Aleargă la alca. ST. LEX., 268. Variante: alca (ST. LEX., 268) halcă (VARLAAM). Etimologie: tc. (h)alka.

halcà f. od. joc oriental care consta în aruncarea și petrecerea suliței printr’un cerc de fier (numit halca): mâini ies Turcii la halca POP. [Turc. HALKA, inel]. V. gerid.

halcá și alcá f. (turc. [d. ar.] halka; ngr. halkâs). Verigă. Un joc turcesc (obișnuit odinioară și în țările româneștĭ) și care consista în aruncarea uneĭ sulițe printr’o verigă. V. gerid.

HÁLCĂ, hălci, s. f. Bucată mare de carne sau (mai rar) din alt aliment; hartan. – Din magh. halk.

HÁLCĂ, hălci, s. f. Bucată mare de carne sau (mai rar) din alt aliment; hartan. – Din magh. halk.

halcă2 sf [At: CADE / Pl: hălci / E: nct] (Reg) Larmă.

halcă1 sf [At: LB / Pl: hălci și (înv) ~lce / E: mg halk] 1 Despicătură groasă de lemn. 2 Bucată mare dintr-un întreg Cf dărab, hartan. 3 Bucată mare de carne (din coastă). 4 Codru de pâine, de mămăligă sau de brânză. 5 Bucată mare de pământ arabil. 6 (Reg) Jumătate dintr-un bostan sau castravete. 7 (Trs) Parcelă mică și îngustă de teren.

HÁLCĂ, hălci, s. f. Bucată mare de carne sau (mai rar) din alt aliment; hartan. Ascunse hălcile mari de carne în iesle, sub fîn. MIHALE, O. 509. Nevasta îi adusese o halcă de brînză. PAS, Z. I 132. Eu, a răspuns ciobanul... mărturisesc că noi, la prînzișor, tocmai în acest ceas, dacă se întîmplă să avem o halcă de carne pe cărbuni, foarte ne bucurăm și ne luăm de-o grijă pînă la amiază. SADOVEANU, N. F. 174. ♦ Fig. Bucată de pămînt. I-ar prinde și lui bine o halcă de pămînt. REBREANU, R. I 267.

HÁLCĂ hălci f. Bucată mare dintr-un aliment (carne, pâine etc.). [G.-D. hălcii] /<ung. halka

halcă f. codru de mămăligă, carne etc.: o halcă de pastramă CAR. [Cf. Ung. HALOK, așchie].

2) halcă f., pl. halcĭ. Trans. Mold. Tărăboĭ, tumult. Vs. De halcă, de distracțiune, de amuzament: copiiĭ se duc la denie de halcă, nu ca să se închine.

1) hálcă f., pl. hălcĭ (rudă cu harchină și jarcă și poate și cu hartan. Ung. halk, așchie, nu e la Ballagi. Cp. cu șușalcă). Fam. Mare bucată orĭ felie de pîne, carne, cașcaval ș. a. V. codru.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

halcá (înv.) s. f., art. halcáua, g.-d. art. halcálei; pl. halcále, art. halcálele

halcá s.f., art. halcáua, g.-d. art. halcálei; pl. halcále

hálcă s. f., g.-d. art. hắlcii; pl. hălci

arată toate definițiile

Intrare: Halca
Halca nume propriu
nume propriu (I3)
  • Halca
Intrare: halca
substantiv feminin (F149)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • halca
  • halcaua
plural
  • halcale
  • halcalele
genitiv-dativ singular
  • halcale
  • halcalei
plural
  • halcale
  • halcalelor
vocativ singular
plural
Intrare: halcă
substantiv feminin (F74)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • halcă
  • halca
plural
  • hălci
  • hălcile
genitiv-dativ singular
  • hălci
  • hălcii
plural
  • hălci
  • hălcilor
vocativ singular
plural
Intrare: hâlca
hâlca
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

halca învechit

  • 1. Cerc (de metal).
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: cerc (s.n.) verigă
    • 1.1. Legătură de fier la ziduri.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: scoabă
  • 2. Cerc de fier prin care se arunca, din galop, sulița la jocul oriental numit gerid.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

halcă

  • 1. Bucată mare de carne sau (mai rar) din alt aliment.
    exemple
    • Ascunse hălcile mari de carne în iesle, sub fîn. MIHALE, O. 509.
      surse: DLRLC
    • Nevasta îi adusese o halcă de brînză. PAS, Z. I 132.
      surse: DLRLC
    • Eu, a răspuns ciobanul... mărturisesc că noi, la prînzișor, tocmai în acest ceas, dacă se întîmplă să avem o halcă de carne pe cărbuni, foarte ne bucurăm și ne luăm de-o grijă pînă la amiază. SADOVEANU, N. F. 174.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat Bucată de pământ.
      exemple
      • I-ar prinde și lui bine o halcă de pămînt. REBREANU, R. I 267.
        surse: DLRLC

etimologie: