GRAF², grafuri, s. n. (Mat.) Ansamblu a două mulțimi disjuncte, între care s-a stabilit o corespondență. ◊ Teoria grafurilor = disciplină care studiază proprietățile și aplicațiile grafurilor. [Pl. și: grafe] – Din fr. graphe, engl. graph.

graf² sn [At: LTR / Pl: ~e, ~uri / E: fr graphe, eg graph] (Mat) 1 Ansamblu a două mulțimi disjuncte, între care s-a stabilit o corespondență. 2 (Îs) Teoria ~elor Disciplină care studiază proprietățile topologice ale structurii graiurilor² (1). 3 Reprezentarea grafică a locului geometric al unei funcții.

-graf³ [At: DN³ / E: fr -graphe, it -grafo] Element secund de compunere savantă cu semnificația: 1 Care scrie. 2 Care desenează. 3 Care înregistrează. 4 Scriitor. 5 Desenator. 6 Înregistrator. corectat(ă)

graf¹ sn [At: CANTEMIR, HR. 421 / Pl: ~i / E: ger Graf] (Gms) Conte.

GRAF², grafe și grafuri, s. n. (Mat.) Ansamblu a două mulțimi disjuncte, între care s-a stabilit o corespondență. ◊ Teoria grafelor = disciplină care studiază proprietățile topologice ale structurii grafelor. – Din fr. graphe, engl. graph.

GRAF, grafi, s. m. (Germanism învechit) Conte. O droaie de pețitori cnezi ruși, grafi nemți, palatini poloni, magnați unguri, afară de cei întîi feciori de boieri, își disputau mîna ei. NEGRUZZI, S. I 105. Este un palat locuit de un graf. KOGĂLNICEANU, S. 4.

-GRAF Element secund de compunere savantă cu semnificația „care scrie”, „care desenează”, „care înregistrează”, „scriitor”, „desenator”, „înregistrator”. [< fr. -graphe, it. -grafo, cf. gr. graphos].

GRAF s.m. Conte german. [< germ. Graf].

GRAF s.n. (Mat.) 1. Reprezentare grafică a locului geometric al unei funcții. 2. Sistem de cupluri formate prin aplicarea unei mulțimi într-o a doua mulțime sau chiar în ea însăși. ◊ Teoria grafurilor = disciplină al cărei obiect îl constituie proprietățile topologice ale structurii grafurilor. [Pl. -furi. / < fr. graphe, cf. engl. graph(ic formula)].

GRAF² s. n. model matematic figural care permite vizualizarea și stabilirea ordinii logice a legăturilor dintre elementele componente ale unui sistem sau dintre operațiile și fazele unui proces. ♦ teoria ~ urilor = disciplină care studiază proprietățile topologice ale structurii grafurilor. (< fr. graphe, engl. graph)

GRAF¹ s. m. conte german. (< germ. Graf)

GRAF ~i m. 1) Titlu ereditar nobiliar superior celui de viconte și inferior celui de marchiz; conte. 2) Persoană cu un astfel de titlu. /<germ. Graf

graf m. conte neamț: ăsta-i graful cel vestit AL. [Nemț. GRAF].

*graf m. (germ. graf, rus. graf. V. grafină, pîrcălab). Conte german și rusesc. V. grof.

graf-plotter sn [At: DEX-S / P: ~plotăr / Pl: ~e / E: eg graf-plotter] (Elt; Inf) Dispozitiv periferic prin intermediul căruia se poate genera o imagine grafică pe un suport material Si: plotter.

grafo- [At: DN³ / E: fr grapho-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Referitor la scriere. 2 A scrie.

GRAFO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) scriere”, „a scrie”. [< fr. grapho-, it. grafo-, cf. gr. graphein – a scrie].

GRAF-PLOTTER s. n. plotter. (< engl. graf-plotter)

-GRAFIE² elem. graf³(o)-.

GRAF³(O)-, -GRAF, -GRAFIE elem. „scriere”, „care scrie, înregistrează”. (< fr. graph/o/-, -graphe, -graphie, cf. gr. graphein, a scrie)

graf² (model matematic) s. n., pl. grafuri

graf¹ (conte) s. m., pl. grafi

graf² (model matematic) s. n., pl. grafuri

graf¹ (conte) (rar) s. m., pl. grafi

graf (conte) s. m., pl. grafi

graf (mat. ) s. n., pl. grafuri

-GRAF „care înregistrează, înregistrator, desenator”. ◊ gr. graphe „scriere, însemnare” > fr. -graphe, germ. -graph, engl. id., it. -grafo > rom. -graf.

GRAFO- „scriere, descriere, înscriere, înregistrare”. ◊ gr. graphe „înscriere, însemnare” > fr. grapho-, germ. id., engl. id., it. grafo- > rom. grafo-. □ ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., (persoană) care prezintă grafofobie; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a scrie; ~fon (v. -fon), s. n., fonograf la care sunetele sînt înregistrate pe un cilindru; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în grafologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Studiul caracteristicilor individuale ale scrierii, în scopul cunoașterii autenticității unor documente. 2. Studiul relațiilor care există între scrisul unui individ și caracterul său; ~man (v. -man₁), adj., s. m. și f., (persoană) stăpînită de grafomanie; ~manie (v. -manie), s. f., graforee*; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., studiu comparativ al liniilor grafice ale unui text, în vederea identificării scrisului; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument utilizat la măsurarea unghiurilor în ridicările topografice; ~ree (v. -ree), s. f., tulburare caracterizată printr-o tendință imperioasă de a scrie, oriunde, oricum și cu orice; sin. grafomanie; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare metodică a caracterelor generale ale grafiei, cu scopul de a identifica scrisul; ~spasm (v. -spasm), s. n., mișcare spasmodică a musculaturii antebrațului și a mîinii în timpul scrierii; ~terapie (v. -terapie), s. f., metodă psihoterapeutică bazată pe exerciții scripturale; sin. terapie prin scris.

GRAF, Urs (c. 1485-c. 1527), pictor și gravor elvețian. Lucrări pe tema morții și scene religioase reprezentând tentații satanice („Viața Sf. Bernard”), într-un stil plin de umor, acordând atenție detaliilor. Gravuri în lemn, pictură pe sticlă, orfevrărie.

GRAF (< fr., engl.) s. n. (MAT.) Pereche formată dintr-o mulțime de elemente numite noduri sau vârfuri și o mulțime de perechi de noduri numite muchii. ◊ G. direcționat (digraf) = g. în care perechile de noduri le numim arce și unde se fixează primul și al doilea element al perechii (perechea ordonată); un arc iese din primul nod al perechii și intră în al doilea nod. Teoria grafurilor = disciplină care studiază proprietățile și aplicațiile grafurilor.