GOMĂ¹, gome, s. f. 1. Tumoare nodulară infecțioasă sau parazitară, care apare pe piele, în ficat etc. 2. Secreție mucilaginoasă produsă de unele plante sub acțiunea bacteriilor parazite. – Din fr. gomme.

gomă² sf [At: DEX / Pl: ~e / E: fr gomme] 1 (Med) Tumoare cu aspect de noduli, de natură infecțioasă sau parazitară, care apare pe piele, ficat etc. 2 Secreție cu aspect vâscos produsă de unele plante sub acțiunea bacteriilor parazite.

gomă¹ [At: DA ms / Pl: nct / E: ns, cf gomă¹] (Rar) 1 sfp Persoane care aparțin unei societăți cu pretenții de distincție. 2 sf (Pgn) Comportare (sau atitudine) excesiv de protocolară. 3 sf (Îe) A face ~ A practica un formalism exagerat. 4 sf (Fam) Eleganță excesivă (în vestimentație).

GOMĂ¹, gome, s. f. 1. Tumoare cu aspect de noduli, de natură infecțioasă sau parazitară, care apare pe piele, ficat etc. 2. Secreție cu aspect vâscos produsă de unele plante sub acțiunea bacteriilor parazite. – Din fr. gomme.

GOMĂ s.f. (Biol.) 1. Formație patologică nodulară de origine infecțioasă sau parazitară (mai ales luetică). 2. Substanță vîscoasă produsă de unele plante sub acțiunea anumitor bacterii. 3. (Fig.) Înfumurare, îngîmfare; snobism. [< fr. gomme, cf. gr. gomos – încărcătură].

GOMĂ s. f. 1. formație patologică nodulară de origine infecțioasă sau parazitară (luetică). 2. substanță vâscoasă produsă de unele plante sub acțiunea anumitor bacterii. 3. (fam.) eleganță exagerată, pretențioasă (în vestimentație); snobism. (< fr. gomme)

GOMĂ f. fam. Eleganță excesivă (și ridicolă). /<fr. gomme

*gómă f., pl. e (fr. gomme, 1. gumă, 2. cleĭ, 3. clasa gomoșilor. V. gumă. Fam. Clasa gomoșilor. A face gomă, a face pe gomosu.

gomă¹ (eleganță pretențioasă) (fam.) s. f., g.-d. art. gomei

gomă² (tumoră; secreție) s. f., g.-d. art. gomei; pl. gome

gomă¹ (eleganță pretențioasă) (fam.) s. f., g.-d. art. gomei

gomă² (tumoră, secreție) s. f., g.-d. art. gomei; pl. gome

gomă (tumoare, secreție produsă de plante) s. f., g.-d. art. gomei; pl. gome

gomă (eleganță pretențioasă) s. f., g.-d. art. gomei

GOMA, Paul (n. 1935, Mana, Basarabia), scriitor român. Promotor al curentului de disidență față de regimul totalitar comunist, și a fost persecutat, închis, și, în cele din urmă, nevoit să se exileze, stabilindu-se ca refugiat politic la Paris (1977). Romane cu implicații autobiografice, despre universul concentraționar comunist și de evocare a Basarabiei natale („Ostinato”, „Gherla”, „Culorile curcubeului ’77”, „Patimile după Pitești”, „În cerc”).

GOMA 1. – Notea, ar. (Cara 92). 2. Gom (ib. 82); – ard., 1750, sătean. 3. + -an, Goman (Isp III¹). 4. Gomoi Stoia (16 B II 97, 250); -u, Manea (16 B VI 155); -ești s.; -escu. 5. Prob. cu u < o: Guma, N. (Ard; Î Div); – Isachis, grec (?) (D Buc); Gum/u (Sd XVI); -uești s.