4 intrări

33 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

FAN, fani, s. m. Admirator entuziast, pasionat, al unei vedete, al unei mișcări artistice etc.; simpatizant. – Din engl., fr. fan.

FAN, fani, s. m. (Livr.) Admirator entuziast, pasionat, al unei vedete, al unei mișcări artistice; simpatizant. – Din engl., fr. fan.

FAN s.m. (Anglicism) Tânăr admirator al vedetelor ecranului sau ale cântecului; suporter al muzicii de jaz v. aligator (2) [în DN]. [< it., fr., engl. fan < engl. fanatic].

FAN1 s. m. admirator fanatic al vedetelor ecranului sau ale cântecului; suporter al muzicii de jaz sau rock. (< engl., fr. fan)

-FÁN2, -FANÍE elem. „apariție, strălucire, transparență”. (< fr. -phan, -phanie, cf. gr. phainein, a apărea)

FAN ~i m. Admirator pasionat al unei vedete, al unei mișcări artistice; simpatizant. /<engl., fr. fan

fan, fánuri, s.n. (înv.) cutie de lanternă, de felinar.

FÂN s. n. Iarbă cosită și uscată, servind ca nutreț pentru vite; fânaț. – Lat. fenum.

FÂN s. n. Iarbă cosită și uscată, servind ca nutreț pentru vite; fânaț. – Lat. fenum.

FÎN s. n. Iarbă cosită și uscată care se dă ca nutreț vitelor. Să pregătești, cu Mitrea, sania, îi zise Vitoria. S-o umpli cu fîn; să pui ș-un sac de orz pentru cai. SADOVEANU, B. 65. Înfășurat în manta, mă trîntii spre odihnă în fînul moale și adînc. HOGAȘ, M. N. 86. Capra și cu iedul au luat o căpiță de fîn și-au aruncat-o peste dînsul, în groapă. CREANGĂ, P. 33. ◊ Expr. A căuta acul în carul cu fîn v. ac.

CRINUL-FÂNULUI s. v. crin-galben.

FÂN s. v. firuță, șovar-de-munte.

FÂNUL-CĂMÍLEI s. v. roșățea.

FÂNUL-CÂINELUI s. v. roșățea.

fîn (fînuri), s. n.1. Iarbă cosită și uscată. – 2. Plantă, Poa tratensis. – Istr. fir. Lat. fēnum (Pușcariu 612; Candrea-Dens., 589; REW 3247; DAR), cf. vegl. fin, it. fieno (sard. fenu), prov. fen, fr. foin, sp. heno, port. (feno). – Der. fînărie, s. f. (fîneață); fîneață, s. f. (teren pe care crește iarba pentru fîn), cu suf. -eață (după DAR de la un lat. *fēnicia); finaț, s. f. (fîneață; fîn), care pare un sing. nou, refăcut de la pl. fînețe, al cuvîntului anterior (după Pușcariu 613; Candrea-Dens., 590; DAR și Giuglea, LL, 37, de la un lat. *fēnacium); fînos, adj. (cu mult fîn). Cf. afîna.

FÂN ~uri n. Nutreț din iarbă cosită și uscată. ◊ Ori ~, ori paie una din două; sau una, sau alta. /<lat. fenum

Intrare: fan
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular fan fanul
plural fani fanii
genitiv-dativ singular fan fanului
plural fani fanilor
vocativ singular
plural
Intrare: fân
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular fân fânul
plural fânuri fânurile
genitiv-dativ singular fân fânului
plural fânuri fânurilor
vocativ singular
plural
Intrare: Fan
Fan
Intrare: fan (suf.)
fan (suf.)