3 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Fântânele f. pl. 1. munte acoperit cu păduri într’o pozițiune romantică din Munții Apuseni, câmp de luptă, între Români și Unguri la 1849; 2. sat în jud. Iași cu 3800 loc.

FÂNTẤNĂ, fântâni, s. f. 1. Construcție alcătuită dintr-o groapă cilindrică sau prismatică (cu pereții pietruiți) cu ghizduri împrejur, săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă și care servește la alimentarea curentă cu apă în mediul rural; puț. ◊ Expr. A căra apă la fântână = a întreprinde o acțiune zadarnică, a depune o muncă inutilă. ♦ Construcție de zid, de piatră etc. care adăpostește o sursă de apă (venită prin conductă), servind la distribuirea apei sau ca element arhitectonic decorativ (în parcuri, pe străzi etc.). 2. (Reg.) Izvor. [Pl. și: (rar) fântâne] – Lat. fontana.

FÂNTẤNĂ, fântâni, s. f. 1. Construcție alcătuită dintr-o groapă cilindrică sau prismatică (cu pereții pietruiți) cu ghizduri împrejur, săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă și care servește la alimentarea curentă cu apă în mediul rural; puț. ◊ Expr. A căra apă la fântână = a întreprinde o acțiune zadarnică, a depune o muncă inutilă. ♦ Construcție de zid, de piatră etc. care adăpostește o sursă de apă (venită prin conductă), servind la distribuirea apei sau ca element arhitectonic decorativ (în parcuri, pe străzi etc.). 2. (Reg.) Izvor. [Pl. și: (rar) fântâne] – Lat. fontana.

FÂNTÂNEÁ, fântânele, s. f. (Rar) Fântâniță. – Fântână + suf. -ea.

FÂNTÂNEÁ, fântânele, s. f. (Rar) Fântâniță. – Fântână + suf. -ea.

fântâ sf [At: PSALT. 520/23 / V: (reg, 5) fon~ / Pl: ~ni, (rar) ~ne / E: ml fontana] 1 (Înv) Izvor. 2 Construcție alcătuită dintr-o groapă cilindrică sau prismatică cu pereții pietruiți, cu ghizduri împrejur, săpată până la nivelul unui strat de apă, care servește la alimentarea cu apă. 3 (Pop; îe) A căra apă la ~ A face o muncă inutilă. 4 Construcție care adăpostește o sursă de apă (adusă prin conductă), servind la distribuirea apei sau ca element arhitectonic decorativ. 5 (Reg) Bageac1.

fântânea sf [At: GORJAN, H. I, 66 / Pl: ~ele / E: fântână + -ea] 1-4 (Șhp) Fântâniță (1-4). 5 (Mpp) Ulcer artificial, derivativ, prin care se întreține o supurație locală. 6 (Atm; pop) Fontanelă.

FÎNTÎ́NĂ, fîntîni, s. f. 1. Groapă de obicei cilindrică sau prismatică (uneori cu pereții pietruiți), cu ghizduri împrejur, săpată în pămînt pînă la nivelul unui strat de apă și care servește la alimentarea cu apă; puț. A mîncat băiatul cu poftă mare; i-a mulțumit gazdei și s-a aplecat la fîntînă să bea. CARAGIALE, O. III 53. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei răchiți pletoase, lîngă o fîntînă cu ciutură. CREANGĂ, A. 143. Culcă-te colea, lîngă fîntînă, la răcoare; și dormi într-una pînă dimineață. ALECSANDRI, T. I 449. ◊ Expr. A căra apă la fîntînă = a întreprinde acțiuni zadarnice, a depune o muncă inutilă. ♦ Construcție (de obicei de zidărie) care adăpostește o sursă de apă, servind la distribuirea apei sau ca element arhitectonic decorativ în parcuri, pe străzi etc. ◊ Fîntînă arteziană v. artezian. 2. (Regional; atestat în forma de pl. fîntîne) Izvor. Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc’, stelele scapără-n cale, Apele plîng clar izvorînd în fîntîne. EMINESCU, O. I 231. – Pl. și: (rar) fîntîne.

FÎNTÎNEÁ, fîntînele, s. f. (Rar) Fîntînioară. Maică, din gurița mea S-ar fi făcut fîntînea, Din sprincene izvoarele, Din ochi două păhărele, Să bea voinicii din ele. HODOȘ, P. P. 158.

FÂNTÂNĂ ~i f. Construcție alcătuită dintr-o groapă săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă, care servește pentru alimentarea cu apă potabilă. [G.-D. fântânii] /<lat. fontana

fântână f. 1. puț cu cumpănă lungă; 2. locul unde curge apă; 3. clădire pe un asemenea loc: fântână monumentală; 4. fig. documente, texte originale: fântânile istoriei; 5. nume dat coșului de fum al unei case țărănești. [Lat. (AQUA) FONTANA = clasic FONTEM].

fîntî́nă f., pl. ĭ (lat. fontana, d. fons m., fîntînă; it. pv. vcat. sp. fontana, fr. fontaine). Mold. Trans. Puț, groapă săpată în pămînt de scos apă. Fîntînă arteziană, puț săpat cu sonda și din care țișnește apă în sus. Fig. Fîntînile științeĭ, izvoare, documente, texte originale.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fântấnă s. f., g.-d. art. fântấnii; pl. fântấni

fântâneá (rar) s. f., art. fântâneáua, g.-d. art. fântânélei; pl. fântânéle, art. fântânélele

fântână s. f., g.-d. art. fântânii; pl. fântâni

fântâneá s. f., art. fântâneáua, g.-d. art. fântânélei; pl. fântânéle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FÂNTÂNĂ s. v. izvor, obârșie.

FÂNTÂNĂ s. 1. apă, puț, (reg.) bunar, (înv.) cișmea. (Du-te la ~ și adu o găleată plină.) 2. fântână (arteziană, țâșnitoare) v. arteziană.

FÂNTÂNĂ SĂLTĂTOÁRE s. v. arteziană, fântână (arteziană, țâșnitoare), havuz.

FÂNTÂNĂ SĂRITOÁRE s. v. arteziană, fântână (arteziană, țâșnitoare), havuz.

FÂNTÂNEÁ s. v. fântâniță.

arată toate definițiile

Intrare: Fântânele
Fântânele
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: fântână
fântână1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fântâ
  • fântâna
plural
  • fântâni
  • fântânile
genitiv-dativ singular
  • fântâni
  • fântânii
plural
  • fântâni
  • fântânilor
vocativ singular
plural
fântână2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fântâ
  • fântâna
plural
  • fântâne
  • fântânele
genitiv-dativ singular
  • fântâne
  • fântânei
plural
  • fântâne
  • fântânelor
vocativ singular
plural
Intrare: fântânea
fântânea substantiv feminin
substantiv feminin (F151)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fântânea
  • fântâneaua
plural
  • fântânele
  • fântânelele
genitiv-dativ singular
  • fântânele
  • fântânelei
plural
  • fântânele
  • fântânelelor
vocativ singular
plural

fântână

  • 1. Construcție alcătuită dintr-o groapă cilindrică sau prismatică (cu pereții pietruiți) cu ghizduri împrejur, săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă și care servește la alimentarea curentă cu apă în mediul rural.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: puț diminutive: fântânioară fântâniță attach_file 3 exemple
    exemple
    • A mîncat băiatul cu poftă mare; i-a mulțumit gazdei și s-a aplecat la fîntînă să bea. CARAGIALE, O. III 53.
      surse: DLRLC
    • De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei răchiți pletoase, lîngă o fîntînă cu ciutură. CREANGĂ, A. 143.
      surse: DLRLC
    • Culcă-te colea, lîngă fîntînă, la răcoare; și dormi într-una pînă dimineață. ALECSANDRI, T. I 449.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A căra apă la fântână = a întreprinde o acțiune zadarnică, a depune o muncă inutilă.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. Construcție de zid, de piatră etc. care adăpostește o sursă de apă (venită prin conductă), servind la distribuirea apei sau ca element arhitectonic decorativ (în parcuri, pe străzi etc.).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • exemple
    • Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc', stelele scapără-n cale, Apele plîng clar izvorînd în fîntîne. EMINESCU, O. I 231.
      surse: DLRLC

etimologie:

fântânea

etimologie:

  • Fântână + sufix -ea.
    surse: DEX '98 DEX '09