Fântânele f. pl. 1. munte acoperit cu păduri într’o pozițiune romantică din Munții Apuseni, câmp de luptă, între Români și Unguri la 1849; 2. sat în jud. Iași cu 3800 loc.

fântână sf [At: PSALT. 520/23 / V: (reg, 5) fon~ / Pl: ~ni, (rar) ~ne / E: ml fontana] 1 (Înv) Izvor. 2 Construcție alcătuită dintr-o groapă cilindrică sau prismatică cu pereții pietruiți, cu ghizduri împrejur, săpată până la nivelul unui strat de apă, care servește la alimentarea cu apă. 3 (Pop; îe) A căra apă la ~ A face o muncă inutilă. 4 Construcție care adăpostește o sursă de apă (adusă prin conductă), servind la distribuirea apei sau ca element arhitectonic decorativ. 5 (Reg) Bageac¹.

fântânea sf [At: GORJAN, H. I, 66 / Pl: ~ele / E: fântână + -ea] 1-4 (Șhp) Fântâniță (1-4). 5 (Mpp) Ulcer artificial, derivativ, prin care se întreține o supurație locală. 6 (Atm; pop) Fontanelă.

fontână sf vz fântână

FÎNTÎNĂ (pl. -îni) sf. 1 Groapă adîncă săpată în pămînt spre a se scoate din fundul ei apa cu ajutorul unei găleți; puț; ¶ 2 Lucrare de arhitectură făcută în jurul unei fîntîni, cișmea (🖼 2116) ¶ 3 Fig. Izvor, texte sau documente originale ¶ 4 Coșul prin care tese fumul într’o casă țărănească [lat. fontana].

FÎNTÎNEA, FÎNTÎNICĂ (pl. -nele), FÎNTÎNIOARĂ (pl. -re), FÎNTÎNIȚĂ (pl. -țe) sf. dim. FÎNTÎNĂ.

FÎNTÎNĂ, fîntîni, s. f. 1. Groapă de obicei cilindrică sau prismatică (uneori cu pereții pietruiți), cu ghizduri împrejur, săpată în pămînt pînă la nivelul unui strat de apă și care servește la alimentarea cu apă; puț. A mîncat băiatul cu poftă mare; i-a mulțumit gazdei și s-a aplecat la fîntînă să bea. CARAGIALE, O. III 53. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei răchiți pletoase, lîngă o fîntînă cu ciutură. CREANGĂ, A. 143. Culcă-te colea, lîngă fîntînă, la răcoare; și dormi într-una pînă dimineață. ALECSANDRI, T. I 449. ◊ Expr. A căra apă la fîntînă = a întreprinde acțiuni zadarnice, a depune o muncă inutilă. ♦ Construcție (de obicei de zidărie) care adăpostește o sursă de apă, servind la distribuirea apei sau ca element arhitectonic decorativ în parcuri, pe străzi etc. ◊ Fîntînă arteziană v. artezian. 2. (Regional; atestat în forma de pl. fîntîne) Izvor. Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc’, stelele scapără-n cale, Apele plîng clar izvorînd în fîntîne. EMINESCU, O. I 231. – Pl. și: (rar) fîntîne.

FÎNTÎNEA, fîntînele, s. f. (Rar) Fîntînioară. Maică, din gurița mea S-ar fi făcut fîntînea, Din sprincene izvoarele, Din ochi două păhărele, Să bea voinicii din ele. HODOȘ, P. P. 158.

FÂNTÂNĂ ~i f. Construcție alcătuită dintr-o groapă săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă, care servește pentru alimentarea cu apă potabilă. [G.-D. fântânii] /<lat. fontana

fântână f. 1. puț cu cumpănă lungă; 2. locul unde curge apă; 3. clădire pe un asemenea loc: fântână monumentală; 4. fig. documente, texte originale: fântânile istoriei; 5. nume dat coșului de fum al unei case țărănești. [Lat. (AQUA) FONTANA = clasic FONTEM].

fîntînă f., pl. ĭ (lat. fontana, d. fons m., fîntînă; it. pv. vcat. sp. fontana, fr. fontaine). Mold. Trans. Puț, groapă săpată în pămînt de scos apă. Fîntînă arteziană, puț săpat cu sonda și din care țișnește apă în sus. Fig. Fîntînile științeĭ, izvoare, documente, texte originale.

fântână s. f., g.-d. art. fântânii; pl. fântâni

fântânea (rar) s. f., art. fântâneaua, g.-d. art. fântânelei; pl. fântânele

fântână s. f., g.-d. art. fântânii; pl. fântâni

fântânea (rar) s. f., art. fântâneaua, g.-d. art. fântânelei; pl. fântânele, art. fântânelele

fântână s. f., g.-d. art. fântânii; pl. fântâni

fântânea s. f., art. fântâneaua, g.-d. art. fântânelei; pl. fântânele

fîntînă (fîntîni), s. f. – 1. Izvor. – 2. Puț. – mr. făntînă, megl. făntǫnă, istr. făntărę. Lat. fontāna (Diez, I, 185; Pușcariu 615; Candrea-Dens., 592; REW 3426; DAR), cf. it. fontana, prov. fontana, fr. fontaine. – Der. fîntînar, s. m. (persoană care face sau repară fîntîni); fîntînea, s. f. (în medicina veche, deschidere, fonticulus).

FÂNTÂNELE 1. Lac antropic pe cursul superior al Someșului Cald (jud. Cluj), folosit în scop energetic (hidrocentrala Mărișel: 220 MW); supr.: 8,15 km². Vol.: 225 mil. m³. 2. Com. în jud. Arad pe Mureș; 5.693 loc. (1995). Cadtel (sec. 19). 3. Com. în jud. Mureș, pe Târnava Mică; 5.262 loc. (1995). Termocentrala Sângeorgiu de Pădure – F. (250 MW). Stație de c. f. 4. Com. în jud. Prahova; 4.239 loc. (1995). 5. Com. în jud. Suceava; 4.884 loc. (1995). 6. Sat în com. Matei (jud. Bistrița-Năsăud), în apropierea căruia a fost descoperită o importantă necropolă celtică (sec. 4-2 î. Hr.). Unele dintre mormintele de incinerație parțin dacilor timpurii, care au folosit necropola împreună cu celții. 7. Loc istoric în M-ții Apuseni, lângă com. Mărișel (jud. Cluj). Aici, la 24 iun./6 iul. 1849, oastea moților, condusă de tribunul N. Corcheș, a înfrânt oastea maghiară a lui Vasvári Pál.

fântână, fântâni s. f. (er.) vagin.

FÂNTÂNĂ s. v. izvor, obârșie.

FÂNTÂNĂ s. 1. apă, puț, (reg.) bunar, (înv.) cișmea. (Du-te la ~ și adu o găleată plină.) 2. fântână (arteziană, țâșnitoare) v. arteziană.

FÂNTÂNĂ SĂLTĂTOARE s. v. arteziană, fântână (arteziană, țâșnitoare), havuz.

FÂNTÂNĂ SĂRITOARE s. v. arteziană, fântână (arteziană, țâșnitoare), havuz.

FÂNTÂNEA s. v. fântâniță.

fîntînă s. v. IZVOR. OBÎRȘIE.

FÎNTÎNĂ s. 1. apă, puț, (reg.) bunar, (înv.) cișmea. (Du-te la ~ și adu o găleată plină.) 2. fîntînă (arteziană, țîșnitoare) = arteziană, havuz, (înv.) șadîrvan, fîntînă săltătoare, fîntînă săritoare.

fîntînă săltătoare s. v. ARTEZIANĂ. FÎNTÎNĂ (ARTEZIANĂ, ȚÎȘNITOARE). HAVUZ.

fîntînă săritoare s. v. ARTEZIANĂ. FÎNTÎNĂ (ARTEZIANĂ, ȚÎȘNITOARE). HAVUZ.

FÎNTÎNEA s. fîntînioară, fîntîniță.

fântână, fântâni, s.f. 1. (înv.) apă care izvorăște, izvor. 2. (reg.) hogeac, ochiul-podului, uroaie, marchioță, fumar, băgeagă, cucuvaie, cucumea, cubea.

fântânea s.f. (reg.) 1. ulcer artificial. 2. moalele capului (la copiii mici).

fântâneá, fântânele, s.f. (dial.) Fântâniță. ■ (top.) Fântânele, sat aparținător de orașul Târgu-Lăpuș. – Din fântână + suf. -ea.