2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ciorói2 sn vz ciuroi

ciurói sn [At: POMPILIU, B. 1007 / V: (reg) ciorói, cirói, giurói / Pl: ~oaie / E: pbl ciurui] 1 Izvor care curge pe un scoc îngust de scoarță de copac Si: șipot (1), (pop) bijoiu, ciurgău, țuroi. 2 Jghebuleț, scândurică sau coajă de copac prin care curge apă. 3 Firul apei ce țâșnește din pământ.

CIURÓI, ciuroaie, s. n. Izvor care curge pe un scoc ori jgheab îngust. – Probabil din ciurui2.

CIURÓI, ciuroaie, s. n. Izvor care curge pe un scoc ori jgheab îngust. – Probabil din ciurui2.

ciuroiu n. Tr. șipot. [V. ciurui].

cĭuróĭ n., pl. oaĭe (d. a cĭurui 2). Trans. Țuțur, șipot, izvor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ciurói s. n., pl. ciuroáie

ciurói s. n., pl. ciuroáie


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CIURÓI s. șipot, (reg.) bijoi, ciuciur. (Un ~ de apă.)

CIUROI s. șipot, (reg.) bijoi, ciuciur. (Un ~ de apă.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ciurói, ciuroaie, (ciurău), s.n. – 1. Izvor care curge pe un jgheab îngust; șuvoi de apă. 2. Jgheab din lemn sau metal sub streașina casei, pentru colectarea apelor pluviale; valău / halău, ciotorne (ALRRM, 1971: 271; Berbești, Borșa). ♦ (top.) Ciuroi, fânațe în Bârsana, Bogdan-Vodă, Dragomirești, Ieud, Rozavlea, Săcel, Vadu Izei; pe terenurile respective există câte un izvoraș (Vișovan, 2005); Ciuroi, cascadă situată în bazinul Văii Sarasău, pe râul Ciuroi. Este cea mai înaltă cascadă din Munții Igniș, având o cădere de apă de circa 20 m, peste abruptul vertical de andezit al Pietrei Cioroiului. Pe timp de iarnă, cascada îngheață complet (Timur, 2007: 108). – Din interj. ciur „exprimă zgomotul produs de un șuvoi de apă” + suf. -oi (Giuglea, cf. DER); probabil din ciurui „a curge șiroind și producând un zgomot caracteristic” (DEX, MDA).

ciurói, -oaie, s.n. – Izvor care curge pe un jgheab îngust; șuvoi de apă. Ciuroi, cascadă în M-ții Gutâi. – Din ciur „șuvoi” + -oi; Cf. magh. csorgó.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Ciur /man, -oiul, -uga v. Ciur 3 – 5.

Intrare: Ciuroiul
Ciuroiul nume propriu
nume propriu (I3)
  • Ciuroiul
Intrare: ciuroi
substantiv neutru (N66)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ciuroi
  • ciuroiul
  • ciuroiu‑
plural
  • ciuroaie
  • ciuroaiele
genitiv-dativ singular
  • ciuroi
  • ciuroiului
plural
  • ciuroaie
  • ciuroaielor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ciuroi

etimologie: