ciulei sm [At: PANȚU, PL. / Pl: ~ / E: ciul + -ei] Mică plantă erbacee din familia chenopodiaceelor, cu tulpina foarte ramificată și acoperită cu peri, cu frunze înguste și țepoase, care crește pe câmpuri nisipoase și necultivate sau pe lângă drumuri (Ceratocapus arenarius).

ciul, ~ă a [At: H I, 345 / Pl: ~i, ~e / E: nct] (Reg; d. animale) 1 Cu urechile anormal de mici. 2 Cu urechile sfâșiate. 3 Căruia îi lipsește o ureche sau ambele urechi, un corn sau ambele coarne. 4 Murdar.

CIUL² ~ă (~i, ~e) pop. (despre animale) 1) Care nu are una sau amândouă urechile. 2) Care are urechi anormal de scurte. /<sb. țula

CIUL¹ ~i m. Insectă care își depune larvele pe materii în putrefacție și în rănile animalelor. /Orig. nec.

ciul a. 1. cu urechile scurte sau rotunjite (vorbind de oi); 2. se zice (în Vlașca) de boul căruia-i lipsește un corn. [Serb. ČULA].

cĭul, -ă adj., pl. m. lĭ (sîrb. čula, čulav, cu urechile micĭ. V. cĭulesc. Cu urechile micĭ: oaĭe cĭulă. C’o ureche retezată: cal cĭul.

ciulei s. m., pl. ciulei, art. ciuleii

ciulei s. m., pl. ciulei, art. ciuleii

ciulei s. m., pl. ciulei, art. ciuleii

ciul¹ (reg.) adj. m., pl. ciuli; f. ciulă, pl. ciule

ciul¹ (reg.) adj. m., pl. ciuli; f. ciulă, pl. ciule

ciul adj. m., pl. ciuli; f. sg. ciulă, pl. ciule

ciul, -ă, ciuli, -e, adj. – (reg.) 1. Cu urechi anormal de mici. 2. (ref. la oi) Fără coarne; șut (Antologie, 1980). ♦ (onom.) Ciulă, poreclă dată unui om cu urechi mici (Crâncău, 2004). – Et. nec. (DEX, MDA); din srb. čula, čulav „cu urechile mici” (Scriban, Șăineanu).

CIULEI, Liviu (1923-2011, București), actor, scenograf și regizor român. M. coresp. al Acad. (1992). Roluri: Puk („Visul unei nopți de vară” de Shakespeare), Danton („Moartea lui Danton”, de Büchner); a montat „Cum vă place” de Shakespeare, „Sfînta Ioana” de B. Shaw, „Opera de trei parale” de B. Brecht, „O scrisoare pierdută” de I.L. Cragiale și a regizat filmele: „Erupția”, „Valurile Dunării” și „Pădurea spînzuraților”.