*cománd, -á v. tr. (fr. commander, d. lat. commendare, pop. commandare. V. comînd, mandat). Daŭ ordin, poruncesc. Am putere, conduc: a comanda o armată. Dómin, predómin, ameninț: fortu comandă orașu. Com. Fac o comandă, poruncesc marfă: comand un pahar de ceaĭ.

COMANDA, comand, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander.

comanda vt [At: (a. 1774) URICARIUL I, 173 / V: (Mol; Înv) ~men~ / Pzi: comand, (Trs; îvr) ~ez / E: fr commander, it commandare, ger kommandieren] 1 A ordona Si: (înv) comandarisi (1). 2 (Mil) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc. Si: (înv) comandarisi (2). 3 (Mil) A avea comanda asupra unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei Si: (înv) comandarisi (3). 4 A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar Si: (înv) comandarisi (4). 5 A cere de mâncare sau de băut într-un local Si: (înv) comandarisi (5).

comandă² sf vz comând

comănda¹ v vz comânda¹ corectat(ă)

comănda² v vz comânda²

comând¹ sn [At: GRAIUL I, 142 / Pl: ~uri / E: comandă] (Rar; reg) Ordin.

comând² sn [At: CANTA, ap. LET. III, 182/28 / V: ~mandă, (rar) ~ă sf ~mandat, cum~ / Pl: ~uri/ E: comanda] 1 (Înv) Ofrandă. 2 Masă de pomenire a unui mort. 3 Praznic. 4 Mâncare care se servește la praznic. 5 (Mol) Bani, lucruri, haine, vite etc. pe care și le păstrau oamenii pentru înmormântare și pentru praznic. 6 (Reg, îf ~mandat) Afurisenie.

comânda¹ vt [At: CORESI, PS. 299 / V: ~mănda¹, cumănda, cum~ / Pzi: comând / E: lp *commando, -are] 1 (Înv) A aduce jertfe. 2 (Mol; Mun; Trs; înv) A face comândul. 3 A îngriji de cele necesare pentru comând.

comânda² vt [At: ȘINCAI, HR. III, 230/1 / V: comănda² / Pzi: ~dez, (pop) comând / E: lat commendare, mg komendálni] 1 (Reg) A porunci. 2 (Trs) A recomanda.

comândă sf vz comând²

comenda v vz comanda

cumând sn vz comând

cumânda v vz comanda

COMANDA, comand, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita, a cere de mâncare, de băut într-un local de consum. – Din fr. commander.

COMANDA, comand, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da ordin sau semnal pentru executarea unei mișcări, a unei dispoziții etc; a avea comanda unei unități. Unde e acuma puternica mărire Din vremea cînd a țării eroică oștire în lupte uriașe Buzeștii comanda? ALEXANDRESCU, P. 145. ◊ Refl. impers. Se comandă drepți. SAHIA, N. 120. ◊ Intranz. Iar ai început să comanzi? El își făcuse datoria, luptase fără nici o slăbiciune, comandase fără nici o șovăială. C. PETRESCU, Î. I 194. Ia drepți cînd îți comand. SAHIA, N. 53. ♦ A porunci, a ordona. S-a dus într-un serviciu comandat. SAHIA, U.R.S.S. 100. 2. A face sau a da o comandă, a dispune ca cineva să efectueze o lucrare, să facă un serviciu, să confecționeze ceva. Culmea moftangiului savant: a-și comanda statuia încă din viață și a prezida la inaugurarea ei și la apoteozarea sa. CARAGIALE, O. II 35. La un zugrav foarte vestit mergînd din întîmplare, Portretul meu îl Comandai. ALEXANDRESCU, P. 170. ♦ A cere o consumație într-un local. Arată energie doar cînd comandă o sticlă de vin. C. PETRESCU, Î. II 188.

COMÎND, cominduri, s. n. (Învechit) 1. Masă de pomenire a unui mort; praznic; mîncarea ce se servește la o astfel de masă. Hotărîrea ei e nestrămutată: tot ce are, pînă la sfîrșit va da la alții: numai banii de comînd și-i va opri. SADOVEANU, O. III 470. Ca mini întru-n pămînt și n-am nici de comînd. VLAHUȚĂ, O. A. 138. Orbi! Orbi! la masa morții voi vă mîncați comîndul! ALECSANDRI, P. III 206. ♦ (Neobișnuit) înmormîntare. Și popi, șirag, cădelnițînd Citeau ectenii de comînd. COȘBUC, P. I 149. 2. (Mold.) Bani, lucruri, vite etc. pe care și le păstrau bătrînii pentru înmormîntare și pentru praznic. Casa s-a mai îngreuiat cu un mîncău și eu nu vreau să-mi pierd comîndul. CREANGĂ, P. 6. Măi băiete, dă-mi și mie un purcel de aiștea. – Aracan di mini! Da cum să-fi dau un purcel, că aiștea-s tot comîndul tatei. ȘEZ. II 153.

COMANDA vb. I. tr. 1. A ordona, a porunci (executarea unei dispoziții, a unei mișcări etc.); a deține conducerea, comanda unei unități. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare) la un meșteșugar etc. ♦ A solicita, a cere de mîncare, de băut într-un local de consum. [P.i. comand. / < fr. commander, it. comandare, cf. lat. cum – cu, mandare – a ordona].

COMANDA vb. tr. 1. a deține comanda unei armate, unități etc. 2. a porunci, a ordona. 3. a face o comandă (4). 4. a dirija un mecanism, o mașină etc. 5. a solicita, a cere de mâncare, de băut într-un local de consum.

A COMANDA comand tranz. 1) (armate, trupe, detașamente etc.) A conduce, exercitându-și autoritatea printr-o comandă. 2) (acțiuni) A anunța printr-o comandă sau printr-un semnal. 3) (urmat de o propoziție complementară) A cere în mod autoritar și oficial; a porunci; a ordona; a dispune. 4) (îmbrăcăminte, încălțăminte, obiecte, lucruri) A cere să producă la comandă; a porunci. 5) (mâncare, băuturi) A solicita, făcând comandă într-un local de consum. /<fr. commander

COMÂND ~uri n. pop. 1) v. COMÂNDARE. 2) Totalitate a celor adunate și păstrate de bătrâni pentru înmormântare. /v. a comânda

A COMÂNDA ~ez tranz. pop. A da în calitate de comând. /<lat. commandare

comandà v. 1. a da un ordin; 2. a avea comanda, autoritatea: a comanda o armată; 4. a face o comandă: a comanda un mobilier.

comând n. masă ce se dă întru pomenirea și odihna sufletului celui răposat (îi se mai zice și pomană sau praznic): la masa morții voi să mâncați comândul AL. [Abstras din comândà].

comândà v. a da un comând. [Lat. COMMENDARE, lit. a recomanda (memoria printr’un ospăț mortuar)].

2) comînd, a -á v. tr. (lat. commendare, pop. și *commandare, a recomanda [adică „luĭ Dumnezeŭ sufletu mortuluĭ”]. V. comand). Vechĭ. Jertfesc, sacrific. Azĭ. Rar. Fac pomenire și daŭ ospăț în numele unuĭ mort: a comînda un mort. – Și cu-.

1) comînd n., pl. urĭ (d. a comînda. Ospăț (praznic) după înmormîntare, banĭ orĭ lucrurĭ pe care oameniĭ bătrînĭ și-ĭ adună ca să rămîĭe cu ce să fie înmormîntațĭ: a ajuns să-șĭ mănînce comîndu (adică „la mare sărăcie saŭ decadență”). – Vechĭ și cu-. V. disc, priveghĭ.

cumînd, V. comînd.

comanda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. comand, 2 sg. comanzi, 3 comandă; conj. prez. 1 sg. să comand, 3 să comande

comând (înv.) s. n., pl. comânduri

comânda (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. comând, 2 sg. comânzi, 3 comândă; conj. prez. 1 sg. să comând, 3 să comânde

comanda (a ~) vb., ind. prez. 3 comandă

comând (înv.) s. n., pl. comânduri

comânda (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comândă

comanda vb., ind. prez. 1 sg. comand, 3 sg. și pl. comandă

comând s. n., pl. comânduri

comânda vb., ind. prez. 1 sg. comând, 3 sg. și pl. comândă

comanda (comand, comandat), vb. – A ordona, a da un ordin. – Var. (Trans.) comînda, (înv.), comenda, comend(ăl)ui, comandarisi. Fr. commander. – Der. comandă, s. f. (acțiunea de a comanda, poruncă, ordin; însărcinare; Banat, primărie; Bucov., prostituată), din germ. Kommando, înainte de pol. komenda (sec. XVIII); comenduială, s. f. (ordin), sec. XVIII; comenduire, s. f. (comandă); comandant (var. înv. comendant), s. m. (șef militar), din fr. commandant, și înainte din pol., rus. komendant, sec. XVII; comîndaș (var. comanduitor), s. m. (comandant, șef), sec. XVIII; comandor, s. m. (grad de ofițer în aviație și marină corespunzător gradului de colonel din armata terestră); comandament, s. n. (comandă, poruncă; ordin de executare), din fr. commandement; comandatură, s. f. (post de comandă, în organizarea germană de ocupație), din germ. Kommandatur; comandorie, s. f., din fr. commanderie; comandir, s. m. (înv., comandant), din rus. komandir. Cf. dubletul comînda.

comînda (-d, -at), vb. – 1. (Înv.) A sacrifica. – 2. (Înv. și Mold.) A se îngriji de sufletul unui mort, a se ocupa de înmormîntare, de slujbe și pomeni, a face tot ce se cuvine pentru odihna sa. – 3. A da ultimele dispoziții cu privire la propria înmormîntare și la pomeni. – Var. cumînda. Lat. commendãre, popular commandãre (Hasdeu 2171; Pușcariu 440; REW 2048; Candrea-Dens., 386; DAR; Pușcariu, Lr., 336); cf. dubletul comanda și pentru sensul special, sp. manda. – Der. comîndare, s. f. (înv., sacrificiu; pomană; slujbă de înmormîntare); comînd, s. n. (înv., sacrificiu; pomană; obiectele necesare pentru înmormîntare, ca de pildă straie, monede, pe care țăranii bătrîni obișnuiesc să le păstreze pentru propria lor înmormîntare; masă care se face după înmormîntare pentru odihna sufletului unui mort).

COMANDA vb. 1. v. ordona. 2. v. conduce. 3. (TEHN.) a controla, a regla. (A ~ un sistem tehnic.)

COMÂND s. v. pomană, praznic.

COMÂNDA vb. v. jertfi, sacrifica.

COMÂNDA vb. v. pomeni.

COMANDA vb. 1. a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a ordona, a porunci, a stabili, a statornici, (rar) a prescrie, (înv. și pop.) a orîndui, a rîndui, (pop.) a soroci, (prin Ban. și Transilv.) a priti, (înv.) a învăța, a judeca, a poveli. (A ~ să se facă astfel...) 2. a conduce, (înv.) a povățui. (~ armata.) 3. (TEHN.) a controla, a regla.

comînd s. v. POMANĂ. PRAZNIC.

COMÎNDA vb. (BIS.) a pomeni. (~ morții.)

comînda vb. v. JERTFI. SACRIFICA.

COMÎND s.n. (Mold., Ban., Criș.) Pomană. A: O babă săracă ce torcea în furcă să-și agonisească hrana și comîndul său. CANTA. C: Să face a treia zi cumînd si alămojnă după cel mort. MOL. 1695. 46^r. Kumĕnd. Exsequiae. AC, 348; cf. MOL. 1676¹. 149^r: MOL. 1695, 80^v. Etimologie: comînda. Vezi și comînda, comîndare. Cf. alămojnă, comîndare (2), paos (2).

COMÎNDA vb. (Trans. SV) A aduce jertfă. Cu voie cumînd ție. PS. SEC. XVIII, 37^r. Vezi și comînd, comîndare. Cf. pominoci.

comấnd, comânduri, s.n. (înv.) Masa ce se dă pentru pomenirea unui mort; praznic. – Der. regr. din comânda (DEX, MDA).

comândá¹, comând, v.t. A însoți un mort la groapă, a prohodi; a se ocupa de înmormântare, de slujbe și pomeni: „Nice fete să mă cânte, / Nici feciori să mă comânde” (Papahagi, 1925: 169). – Lat. commendare, *commandare „a recomanda (...lui Dumnezeu, sufletul mortului)” (Scriban, MDA).

comândá², comând, v.t. (reg.; mil.) A da ordin, a porunci; a comanda. – Lat. commendare, magh. komendálni (MDA).

comând, comânduri, s.n. – (înv.) Masa ce se dă pentru pomenirea unui mort (Bârlea, 1925); praznic. – Der. regr. din comânda (DEX, MDA).

comânda¹, comând, vb. tranz. – A însoți un mort la groapă, a prohodi; a se ocupa de înmormântare, de slujbe și pomeni: „Nice fete să mă cânte / Nici feciori să mă comânde” (Papahagi, 1925: 169). – Lat. commendare, *commandare „a recomanda (...lui Dumnezeu, sufletul mortului)” (Hasdeu, Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; Scriban, MDA).

comânda², comând, vb. tranz. – (reg.; mil.) A da ordin, a porunci; a comanda. – Lat. commendare, magh. komendálni (MDA).

comând, -uri, s.n. – (înv.) Masa ce se dă pentru pomenirea unui mort (Bârlea, 1925); praznic. – Der. regr. din comânda.

comânda, comând, vb. tranz. – A însoți un mort la groapă, a prohodi; a se ocupa de înmormântare, de slujbe și pomeni: „Nice fete să mă cânte / Nici feciori să mă comânde” (Papahagi 1925: 169). – Lat. commendare, commandare (Hasdeu, Pușcariu, Candrea-Densusianu, DA cf. DER).