CIT, (2) cituri, s. n. (Înv. și reg.) 1. Material textil de calitate inferioară, înflorat și apretat, fabricat din bumbac. 2. Sortiment de cit (1). – Din tc. čit.

cit⁴, ~ă a [At: ȘINCAI, HR. I, 363/7 / Pl: ~ciți, ~e / E: srb čit] (Iuz) 1 Întreg. 2 Adevărat.

cit³ sn [At: DICȚ. / Pl: ~uri / E: tc çit²] (Reg) Iesle de nuiele.

cit² sn [At: TARIF (1761), ap. ȘIO / V: (reg) ciut / Pl: ~uri / E: tc cit¹] (Înv) 1 Material textil de calitate inferioară, înflorat și apretat, fabricat din bumbac. 2 (Îs) ~tocatCit² (1) de o calitate foarte bună. 3 Amici.

-cit⁵ vz cito-

cit¹ i [At: BARCIANU / E: nct] (îrg) Exprimă un îndemn la tăcere Si: pst!, st!

CIT, cituri, s. n. (Înv. și reg.) Material textil de calitate inferioară, înflorat și apretat, fabricat din bumbac. – Din tc. čit.

CIT s. n. (Munt. și mai ales Mold.; învechit în celelalte regiuni) Material ieftin de bumbac, înflorat și apretat. V. stambă. Sub cap îi vîrî cultucul cel mic de cit lustruit. HOGAȘ, M. N. 149. Își prinse în ace perdelele de cit de la ferestre. MACEDONSKI, O. III 52.

-CIT v. cito-.

CIT ~uri n. pop. 1) Țesătură subțire de bumbac, cu desene colorate, folosită pentru confecționarea îmbrăcămintei de vară și a lenjeriei de pat; stambă. Haine de ~. 2) la pl. Varietăți ale unei astfel de țesături. /<turc. çit

cit n. stambă lustruită și înflorată (cu care azi se îmbracă scaunele și saltelele): perne îmbrăcate cu cit FIL. [Turc. ČIT].

1) cit n., pl. urĭ (turc. čit, un fel de cit d. bengalicu chits, cit; ngr. tsita, ung. csit, germ. zitz, sp. chite, pg. chita). Mold. Stambă (pînză). V. alastincă.

2) cit n., pl. urĭ (turc. čit, îngrăditură). Ĭal. Ĭesle de nuĭele în curte.

cito- [At: DN³ / V: ~cit / E: fr cyto-] 1-2 Element de compunere cu semnificația „(referitor la) celulă”.

ciut² sn vz cit

CITO- Element de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) celulă”. [Și -cit. / < fr. cyto-, cf. gr. kytos – celulă].

-CIT(Ă) elem. cito-.

CITO-, -CIT(Ă) elem. „celulă”. (< fr. cyto-, -cyte, cf. gr. kytos)

cit (înv., reg.) s. n., (sorturi) pl. cituri

cit (înv., reg.) s. n., (sorturi) pl. cituri

cit s. n., (sorturi) pl. cituri

CIT s. v. stambă.

cit s. v. STAMBĂ.

cit (cituri), s. n. – Indian, țesătură de bumbac. Tc. çit (Cihac, II, 567; Șeineanu, II, 136; Lokotsch 428; Ronzevalle 79). – Der. citarea, s. f. (indian, țesătură), din tc. çetare.

cit!² interj. (reg.) cuvânt prin care facem pe cineva să tacă; pâs!, st!.

cit¹, -ă, adj. (reg.) adevărat, întreg.

cit, interj. – Îndemn la tăcere. – Et. nec. (MDA); din magh. csitt (DA).

cit, interj. – Îndemn la tăcere. – Et. nec. (MDA).

CIT-, v. CITO-. □ ~emie (v. -emie), s. f., invadarea sîngelui periferic de elemente ale proceselor tumorale.

-CIT (-CITĂ) „celulă, cavitate”. ◊ gr. kytos „cavitate, obiect scobit, celulă” > fr. -cyte, engl. id. > rom. -cit și -cită.

-CITĂ, v. -CIT.

CITO- „celulă, cavitate, celular”. ◊ gr. kytos „cutie, cavitate” > fr. cyto-, engl. id., it. cito- > rom. cito-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., studiu al biologiei celulare; ~biotaxie (v. bio-, v. -taxie), s. f., citocleză*; ~blast (v. -blast), s. n., nucleu celular; ~centru (v. -centru), s. n., centrozom*; ~chineză (v. -chineză), s. f., citocineză*; ~cid (v. -cid), adj., s. n. (substanță) care distruge celulele vii; ~cineză (v. -cineză), s. f., totalitatea schimbărilor care au loc în plasmă, în timpul diviziunii celulare; sin. citochineză (citokineză); ~clazie (v. -clazie), s. f., proces de fragmentare sau de distrugere a celulelor vii; ~cleză (v. -cleză), s. f., influență a unei grupe de celule asupra dezvoltării altei grupe învecinate; sin. citobiotaxie; ~coc (v. -coc), s. m., nucleul diploid al zigotului; ~crinie (v. -crinie), s. f., proces de excreție în mediul intern al unui produs chimic elaborat în celulă; ~croic (v. -croic), adj., (despre pigmenți) care este difuzat în protoplasma celulară; ~crom (v. -crom), s. m., 1. Proteină complexă, cu rol determinant în realizarea respirației celulare. 2. Pigment feroporfirinic dizolvat în sucul vacuolar al sacharomicetelor. 3. Celulă nervoasă conținînd o cantitate redusă de citoplasmă, fiind lipsită de corpi Nessl; ~cromie (v. -cromie), s. f., procedeu rapid de tipar în patru culori, la care forma parțială de negru servește la redarea efectelor de tonuri închise; ~dermă (v. -dermă), s. f., membrană celulară sau perete celular; ~fag (v. -fag), adj., care înglobează sau care distruge celulele; ~fagie (v. -fagie), s. f., înglobarea unei celule de către o alta; sin. citofagocitoză; ~fil (v. -fil₂), adj., care are afinitate pentru celule; ~filaxie (v. -filaxie), s. f., acțiune de protecție pe care o au apele minerale asupra celulelor; ~filetic (v. -filetic), adj., referitor la genealogia celulelor; ~fiziologie (v. fizio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază funcțiile celulei vii; ~gamie (v. -gamie), s. f., fuzionarea gameților în cadrul procesului de fecundație; ~gen (v. -gen₁), adj., care produce celule; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de dezvoltare ontogenetică și filogenetică a celulei; sin. citogenie; ~genie (v. -genie₁), s. f., citogeneză*; ~geografie (v. geo-, v. -grafie), s. f., studiul legăturilor dintre constituția cromozomială a organismelor și răspîndirea lor geografică; ~gonie (v. -gonie), s. f., proces de înmulțire prin celule singuratice, pe calea diviziunii simple; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere sistematică a celulei; ~hialoplasmă (v. hialo-, v. -plasmă), s. f., ectoplasmă*; ~hidroliză (v. hidro-₁, v. -liză), s. f., degenerare celulară prin distrugerea membranei sub acțiunea enzimelor; ~histogeneză (v. histo-, v. -geneză), s. f., dezvoltare structurală a celulelor vii; ~histologie (v. histo-, v., -logie₁), s. f., studiul histologic al celulelor individuale; ~lemă (v. -lemă₁), s. f., peliculă plasmatică externă, care căptușește membrana celulară; ~limfă (v. -limfă), s. f., 1. Partea fluidă a citoplasmei. 2. Suc celular; ~litic (v. -litic₂), adj., s. n., (substanță) care distruge celulele; ~liză (v. -liză), s. f., proces de dizolvare sau de degenerare a celulei; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în citologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază structura, dezvoltarea și funcțiile celulei; ~megalie (v. -megalie), s. f., creștere exagerată a unor celule sub acțiunea unor factori externi, chimici sau inframicrobieni; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., numărare sau măsurare a celulelor din sînge; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat pentru măsurarea celulelor organice; ~microzomi (v. micro-, v. -zom), s. m. pl., incluziuni citoplasmatice granulare; ~mixie (v. -mixie₁), s. f., 1. Proces de fuziune a celulelor. 2. Proces de trecere a cromatinei dintr-o celulă în citoplasma altei celule; ~morfologie (v. morfo-, v. -logie₁), s. f., studiul morfologic al celulei; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., totalitatea modificărilor structurale pe care le suferă celula în timpul dezvoltării ei; ~nemă (v. -nemă), s. f., particulă spiralată, prezentă în structura citoplasmei; ~patie (v. -patie), s. f., afecțiunea celulelor animale sau vegetale; ~patogen (v. pato-, v. -gen₁), adj., care are un efect distructiv asupra celulelor; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul modificărilor patologice din interiorul celulei; ~penie (v. -penie), s. f., reducere patologică a numărului de celule dintr-un țesut; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., substanță fundamentală vie, fluidă sau vîscoasă, din celulă, excluzînd nucleul, membrana și plastidele; ~poieză (~poeză) (v. -poieză), s. f., proces de formare și dezvoltare a celulelor; ~riză (v. -riză₂), s. f., formă mototolită a membranei celulare în cursul plasmolizei; ~sarc (v. -sarc), s. n., corpul celulei fără nucleu; ~scop (v. -scop), s. n., aparat cu care se examinează celulele; ~scopie (v. -scopie), s. f., metodă de diagnosticare bazată pe studiul microscopic al celulelor prelevate din organism; ~spectrofotometrie (v. spectro-, v. foto-, v. -metrie₁), s. f., metodă fizică modernă de investigare fină a celulelor și a structurii celulare; ~static (v. -static), adj., s. n., (medicament) care oprește sau care împiedică înmulțirea celulelor; ~taxie (v. -taxie), s. f., tendință de atracție reciprocă a celulelor; ~taxonomie (v. taxo-, v. -nomie), s. f., clasificare botanică a celulelor, bazată pe asemănări și diferențe cromozomiale; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizarea celulelor embrionare în scop terapeutic; ~trofie (v. -trofie), s. f., dezvoltare normală a celulei vii; ~trofoblast (v. trofo-, v. -blast), s. n., strat profund al lui Langhans din epiteliul corionului fetal; ~trop (v. -trop), adj., (despre virusuri) cu afinitate deosebită pentru celule; ~zim (v. -zim), s. m., enzimă rezultată prin distrugerea trombocitelor, cu rol important în coagularea sîngelui; sin. trombochinază; ~zomi (v. -zom), s. m. pl., 1. Formațiuni, filamentoase și paralele, din celulele renale. 2. Componenții granulari extracelulari cuprinși în membrana celulară. 3. s. m., Corpul celular exclusiv nucleul; ~zoologie (v. zoo-, v. -logie₁), s. f., studiul celulelor animale.